În 18 decembrie 1892, la „Mariinsky Theatre”, în Sankt Petersburg (Rusia), sub bagheta dirijorului italian Riccardo Drigo, avea loc prima reprezentație publică a baletului „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Il
Clerici şi teologi prahoveni în temniţa comunistă (III)
Teologul prahovean Constantin Constantinescu s-a născut la 5 iunie 1919 la Ploieşti. După Seminarul Central (1932-1938), a urmat Facultatea de Teologie (1938-1942). În 1942 este trimis pe front, până în februarie 1945. Pentru „organizarea unei rezistenţe în munţii Ciucaş“, în 1945 este condamnat de Tribunalul Militar Braşov la 7 ani închisoare, din care execută doar 2 ani şi jumătate, în urma recursului. Cunoaşte penitenciarele Aiud (februarie 1946) şi Sibiu (ianuarie 1947). În mai 1947 este eliberat. La 15 mai 1948 este arestat din nou. După un an revine la Aiud, apoi trece prin Ocnele Mari (decembrie 1948), Capu Midia (noiembrie 1950) şi Peninsula (octombrie 1953). La 8 mai 1954 este eliberat. Ajunge membru al corului Bisericii „Sfinţii Împăraţi“ din Ploieşti. În 1956 se întâlneşte cu Valeriu Anania, pentru obţinerea unei burse de doctorat în teologie la Institutul din Bucureşti.
Toate legăturile dintre aceşti teologi şi cu alţi foşti legionari precum Puiu Atanasiu, considerat un fanatic legionar, mai ales în prizonieratul sovietic, unde instigase împotriva formării diviziilor româneşti procomuniste, sau Valeriu Anania, o figură importantă la nivelul Patriarhiei Române, pentru Securitate constituiau elementele unei conspiraţii legionare cu largi ramificaţii. Acestora li se adăuga prezenţa lui Sultana Petre, fost şef al studenţimii legionare, apoi după 1945 doctorand în teologie şi filosofie şi profesor la Liceul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Ploieşti. Ca unul care îi vizita pe foştii săi colegi din facultate în vederea organizării studenţimii împotriva regimului, pentru o „orientare românească“, în 1948 fusese condamnat în lipsă la ani grei de închisoare într-un lot din care mai făceau parte alţi teologi, precum Roman Braga sau Leonida Plămădeală. Din acest motiv s-a trecut la arestarea acestor „legionari“. S-a format un lot în frunte cu Puiu Atanasiu, altul cu Valeriu Anania şi cel „al prahovenilor“. Arestările s-au desfăşurat astfel: Gheorghe Diţă la 21 noiembrie 1957 (iniţial pentru că ajutase material un fost politician ţărănist prahovean), Constantin Constantinescu şi Constantin Georgescu la 13 februarie 1958, Constantin Papuc la 13 martie 1958, Ilie Ţintă la 13 mai 1958, Constantin Dumitru şi Gheorghe Mateescu la 15 noiembrie 1958. Lotul a fost format din 25 de inculpaţi, în frunte cu Georgescu Constantin. După peste un an de anchete dure, confruntări, presiuni fizice şi psihice, declaraţii mincinoase, în care majoritatea au refuzat să recunoască acuzaţiile din scenariul securist, lotul a fost trimis în justiţie. Prin Sentinţa nr. 3 din 16 ianuarie 1960 a Tribunalului Militar Bucureşti au fost condamnaţi, după cum urmează: Constantin Georgescu la pedeapsa capitală, pentru „crima de insurecţie armată“; Ilie Ţintă şi Constantin Constantinescu la câte 25 ani muncă silnică; Constantin Papuc, Gheorghe Mateescu şi Gheorghe Diţă la câte 15 ani muncă silnică, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale“. Prin decrete succesive, lui Constantin Georgescu i-a fost comutată pedeapsa în 1960 la muncă silnică pe viaţă şi în 1963 la 25 ani muncă silnică. Toţi au cunoscut Jilava, dar mai ales Aiudul, în vederea implicării în reeducarea orchestrată de colonelul Crăciun. Excepţie fac preoţii Papuc, Mateescu şi Diţă, care au fost trimişi la Salcia (mai 1960), Giurgeni (iunie 1961), apoi Ostrov. Tot ca un element comun, toţi aceşti clerici şi teologi prahoveni au fost eliberaţi la 31 iulie şi 1 august 1964.