Constantin Bursan - ctitor şi filantrop

Locuitorii ţinutului Hunedoarei se mândresc cu un trecut însemnat de evenimente istorice. De la perioada antică, cu multele cetăţi de apărare şi capitala vechiului stat dacic, la cucerirea romană, care a determinat plămădirea poporului român, la vechile biserici premedievale şi venirea călugărului Nicodim de la Tismana în circumstanţele cruciadei târzii, marcată mai apoi de faptele de vitejie ale românului catolic Iancu de Hunedoara. După aceste episoade, ţinutul Hunedoarei pare a fi intrat în anonimatul istoriei. Dar „ţinutul pădurenilor“ a reînviat atunci când stăpânirea austriacă a dat în exploatare minieră bogatele resurse de cărbuni. Iar această industrie s-a dezvoltat tot mai mult după reîntregirea poporului român. Aşa ajungem la perioada interbelică, când în Hunedoara s-a remarcat un om politic, care nu era fiu al zonei, dar a fost adoptat pentru ataşamentul manifestat prin ctitoriile bisericeşti şi numeroasele acte filantropice şi gospodăreşti. Este vorba de Constantin Bursan. Acesta s-a născut la 21 mai 1888, în Giurgiu. A urmat şcoli la Iaşi şi Bucureşti, apoi şi-a făcut studiile superioare de drept şi de economie la Bruxelles. Întors în ţară, prin abilităţile sale, a reuşit să se impună în mediul de afaceri, înfiinţând o prosperă firmă de import-export fruct, devenind proprietar al unui câmp petrolifer de pe Valea Prahovei, deţinând acţiuni la bănci, la societatea de telefoane şi altele. După 1918 a fost cooptat în rândurile PNL, devenind consilier al ministrului agriculturii, George Constantinescu. La aplicarea reformei agrare merge alături de ministrul său în judeţul Hunedoara, unde se ataşează atât de locuitori, cât şi de această zonă. Candidează în calitate de deputat, promiţând alegătorilor că, dacă va fi ales, atunci va ridica în Hunedoara o catedrală şi o primărie nouă. A fost ales reprezentant al hunedorenilor în parlament, demnitate pe care a deţinut-o până în 1938. Astfel, din fonduri proprii şi cu subvenţii obţinute de la bugetul de stat, între 1935 şi 1937, a construit în Hunedoara o clădire a primăriei în stil brâncovenesc, în formă de „H“, a acordat ajutoare familiilor de hunedoreni sinistrate în ianuarie 1926, a subvenţionat ridicarea unui cămin de ucenici şi a îndiguit râul Cerna. În judeţul Hunedoara a construit şcoala primară din Batiz, căminul cultural din Sâncrai, unele parohii, precum: Nădăştia de Sis, Lelese sau Sohodol au primit ajutoare pentru refacerea bisericilor şi a caselor parohiale, dar şi odăjdii. De asemenea, Bursan a acordat numeroase burse de studiu pentru copii rămaşi orfani în urma războiului de reîntregire. Dar poate cele mai importante acte făcute de Constantin Bursan sunt cele de ctitorire. El a construit 11 biserici în ţinutul Hunedoarei, acestea fiind: la Dăbâca, cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh“, sfinţită în 1936; la Cernişoara-Florese, cu hramul „Cuvioasa Parascheva“, terminată în 1938; la Baia Craiului, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“, finalizată în 1942, apoi după 1964, acoperită de apele lacului de acumulare de la Cinciş; la Topliţa, cu hramul „Sfinţii Apostoli“, construită în 1939; la Vălari-Buzdular, cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt“, ridicată în 1941; la Cerbăl, cu acelaşi hram, construită în 1941; la Alun, sub grija preotului Petru Roşu, mai apoi martirizat de comunişti; la Batiz, cu hramul „Sfântul Nicolae“, terminată în 1942; la Strei, cu hramul „Sfinţii Apostoli“, sfinţită în 1946; la Buituri, cu hramul „Sfinţii Arhangheli“, sfinţită în 1946. Cea mai mare ctitorie a lui Bursan a fost catedrala din Hunedoara, cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, situată alături de noua clădire a primăriei. A fost ridicată între 1939 şi 1944, în plan de cruce greacă înscrisă, cu o intrare formată din coloane în stil brâncovenesc. A fost sfinţită abia la 14 octombrie 1947 de către mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului, ocazie în care ctitorul mărturisea că „şi-a văzut realizat cel mai scump ideal al vieţii pământeşti“. După instalarea regimului comunist a fost urmărit permanent, mai ales pentru faptul că întreţinea relaţii cu funcţionari ai Legaţiei Franţei. La 28 noiembrie 1950 a fost arestat, anchetat în condiţii extreme şi condamnat la 25 de ani închisoare pentru crima de înaltă trădare. În 1961, grav bolnav de reumatism, a fost mutat în spitalul-penitenciar de la Văcăreşti. A murit la 18 ianuarie 1962 în acest penitenciar, având o soartă asemănătoare cu marele ctitor Constantin Brâncoveanu, nefiind înmormântat în locul pe care şi-l pregătise în catedrala din Hunedoara.