Convertirea trebuie să treacă proba timpului

Cotidianul francez "La Croix" ne propune, în ediţia din 4 februarie, un articol al cărui semnatar este François-Xavier Maigre, care pune problema convertirii la creştinism şi a integrării în timp, în cadrul Bisericii, a acestor nou-veniţi. Acesta este de părere că, în general, comunităţile catolice ştiu să primească cererile de convertire, dar le este greu să îi integreze pe noii credincioşi. "Cine vrea să fie iubit", filmul lui Thierry Bizot - povestea experienţei sale de convertit, care a apărut pe ecrane pe 9 februarie -, este semnificativ pentru

acest fenomen.

Fost vagabond, star de muzică sau personalitate mediatică, unii dintre noii credincioşi fac din convertirea lor veritabile fenomene de librărie: Tim Guénard ("Mai puternic decât ura"), P. René Luc ("Dumnezeu în plină inimă") sau Steven Gunnell ("Sacrificat"), opere publicate de Editura "Presses de la Rennaissance", au găsit înţelegerea marelui public expunându-şi vieţile transcendate brutal de întâlnirea cu Dumnezeu. Mai recent, producătorul de televiziune Thierry Bizot a cunoscut un succes neaşteptat cu autobiografia sa "Catolic anonim" (Editura Seuil), a cărei adaptare a apărut pe ecrane miercuri, 9 februarie. Dar dacă convertirea are o reţetă, urmările sale sunt explorate mai rar... Ce devin aceşti noi convertiţi după câţiva ani? Cum se integrează ei în Biserică, odată ce "fervoarea primelor momente" trece? Altfel spus, cum rezistă flacăra la proba timpului?

"După botez, neofiţii se regăsesc uneori într-un gol, având impresia că sunt lăsaţi liberi în natură", recunoaşte P. Jean-Christophe Meyer, director al catehumenatului în dioceza Metz. "Mulţi au o sete radicală de Dumnezeu, astfel încât se pot simţi dezamăgiţi când revin în comunităţile lor."

"Nimic nu este fix!"

Cu toate acestea, în fiecare an, fără a face neapărat mare zgomot, noi persoane se alătură Bisericii: reîncepători (reveniţi după o lungă pauză) sau catehumeni (adulţi care nu au primit încă botezul), numărul acestor (re)convertiţi a cunoscut chiar o creştere în ultimii zece ani. Conform cifrelor date de Conferinţa Episcopilor Franţei, aproximativ 3.000 de persoane au primit taina mirungerii în noaptea de Sfintele Paşti a anului trecut, dintre 10.000 de catehumeni înscrişi într-un parcurs de aproape doi ani (faţă de 8.900 în anul 2001).

Botezat în 2005 după ce a frecventat medii religioase, Adrien, 30 de ani, estimează că ne convertim în permanenţă: "Nimic nu este fix!", afirmă acest jurist originar din Montpellier. "Cu puţin după ce m-am convertit, m-am căsătorit cu o catolică a cărei credinţă era mai puţin extravertită decât a mea. Am evoluat amândoi. După naşterea fiicei noastre, spiritualitatea mea a luat o turnură mai familială."

Unii nou-convertiţi se îndepărtează pentru că nu-şi găsesc repere

Cu trecerea timpului, majoritatea celor convertiţi îşi dau seama că Biserica este departe de a fi o realitate uniformă şi ideală! Pasionat de cultura slavă - afirmă că a fost cucerit de "umanitatea lui Dumnezeu" pe când devora Tolstoi şi Dostoievski -, Didier Dupuy, 38 de ani, profesor de limba rusă la Limoges şi tată a trei copii, a aşteptat ani lungi înainte de a cere botezul. Cel al fiicei sale celei mai mari l-a determinat să concretizeze o căutare foarte intimă până atunci. "Am înţeles că nu suntem o Biserică în care suntem fiecare singuri. Înainte nu îndrăzneam să mă aşez în primele rânduri în biserică în timpul slujbei, îmi era teamă să nu-l rănesc pe Tatăl Nostru... Astăzi nu mai sunt intimidat, fac parte din echipa liturgică, iar preotul nu mi se mai pare a fi un orator inaccesibil şi îndepărtat."

Se întâmplă totuşi ca unii nou-convertiţi să se îndepărteze pentru că nu-şi găsesc reperele. "Acest fenomen este dificil de cuantificat, dar real", explică P. Luc Mellet, director al Serviciului naţional de cateheză şi catehumenat.

"Mijloace de a reuni oamenii într-o lume care nu mai este creştină"

Aceste plecări înseamnă fără îndoială o lipsă "de locuri de schimburi de credinţă" într-o Biserică care a suferit profunde mutaţii sociologice în ultimii 50 de ani. "Reţelele de proximitate locale care erau purtătoare de spiritualitate au dispărut puţin câte puţin, iar noi trebuie să găsim alte mijloace de a reuni oamenii într-o lume care nu mai este creştină. Viaţa spirituală îmbracă uneori alte forme decât apartenenţa la parohie de altădată, mai ales prin intermediul noilor reţele."

Sora Michèle Jeunet, 60 de ani, membră a Cenaclului de la Versailles, ne sugerează de asemenea să găsim un însoţitor spiritual: "Dacă cineva poate să vă urmeze, atunci acela este un caz câştigat", asigură această femeie provenită dintr-un mediu ateu, convertită în anii 1960. "Ceea ce încercăm să transmitem la Cenaclu este un fel particular de a ne ruga, inspirat din metoda ignaţiană", continuă aceasta, convinsă că trebuie să avem chei pentru a ne deschide vieţii interioare. "Într-o zi, o persoană mi-a mărturisit că era prima dată când învăţa să se roage. Există în Biserică un mare deficit de interioritate, astfel încât mulţi merg să caute în yoga sau în înţelepciunea budistă o hrană pe care ar fi putut să o afle în credinţa creştină", afirmă cu tristeţe maica.

Câţiva teologi germani cer reformarea Bisericii

În articolul său publicat în hebdomadarul "La Vie" pe 10 februarie, Constance de Buor ne face cunoscute detaliile unui text care îşi doreşte să aducă o reformă în cadrul Bisericii Catolice Germane. Aceasta explică la începutul textului că pentru a da o replică unei "crize fără precedent" din cadrul Bisericii Catolice, câţiva teologi germani au redactat un text care propune în primul rând autorizarea hirotoniei bărbaţilor căsătoriţi.

La un an după scandalul produs de dezvăluirile legate de pedofilie în interiorul Bisericii Catolice Germane, 143 de teologi - bărbaţi şi femei din Germania, Elveţia şi Austria - tocmai au publicat un document care cheamă la reformarea pe scară largă a instituţiei catolice. Numeroşi credincioşi au părăsit Biserica Catolică, de aceea "criza fără precedent" cheamă la "un nou început", argumentează semnatarii la opt luni după vizita Papei Benedict al XVI-lea în Germania.

Mesajul esenţial transmis de acest document intitulat "Biserica 2011" este ideea de reînnoire indispensabilă: accesul femeilor la funcţiile eclesiale (nu neapărat preoţia, ci misiuni încredinţate de episcop) şi hirotonia bărbaţilor căsătoriţi. Asupra acestui punct, manifestul face referire la apelul lansat episcopilor, în ianuarie, de către responsabilii CDU: Uniunea Creştin-Democrată cere aici Bisericii să elimine obligaţia celibatului sacerdotal pentru a remedia penuria de preoţi.

Textul teologilor, apărut pe 4 februarie, face apel de asemenea la participarea credincioşilor la numirea parohilor într-o parohie şi a episcopilor. În ceea ce priveşte morala şi sexualitatea, textul estimează că "deosebita consideraţie pe care o are Biserica faţă de celibat şi de căsătoria religioasă nu trebuie să conducă la excluderea celor care trăiesc în mod responsabil dragostea, fidelitatea, respectul reciproc în cadrul unui cuplu homosexual sau divorţat-recăsătorit". Ceea ce înseamnă că aceştia din urmă ar trebui să aibă acces la sfintele taine.

Conferinţa Episcopilor din Germania consideră drept "semnal pozitiv" faptul că teologii vor să "participe la dialogul asupra viitorului credinţei şi al Bisericii". Dar declaraţia lor "intră în tensiune cu convingerile teologice şi cu definiţiile eclesiale foarte constrângătoare", afirmă episcopii, care doresc să facă ei înşişi, în timpul adunării de la sfârşitul lui martie, nişte "propuneri stimulante".

Traducere şi adaptare de Georgiana Bâra