Cum aniversează Europa Centenarul Primului Război Mondial

Marele Război, cum a fost socotit de istorici prima conflagrație mondială de la începutul secolului trecut, își marchează anul acesta centenarul. Întreaga Europă, teatru de operații militare pe atunci, este angrenată în aniversarea acestui eveniment, învingătorii cu accent pe izbânzile dobândite pe câmpurile de luptă, învinșii luând în seamă mai ales comemorarea celor căzuți în luptele de acum 100 de ani. Despre cum se raportează la Primul Război Mondial diferitele state foste beligerante aflați în materialul de față.

Primul Război Mondial desfășurat în perioada 1914-1918, nu a apucat să fie analizat, gândit și interpretat așa cum s-ar fi cuvenit, pentru că în 1939, la două decenii distanță, a început un alt război și mai cumplit. În cei 20 de ani de pace s-au ridicat monumente în amintirea milioanelor de oameni căzuți pe câmpurile de bătălie, s-au scris și publicat memorii, iar în scrinurile și în valizele prăfuite din podurile a milioane de case s-au păstrat ca niște comori de preț, jurnale de campanie, fotografii, efecte militare. Izbucnirea unui nou război cu o violență infinit mai mare decât cea a primului, denumit de contemporani Marele Război, a plasat Primul Război Mondial într-un con de umbră. În cei șase ani de lupte crâncene, al Doilea Război Mondial a lăsat în urma sa zeci de milioane de morți, a distrus destine, a ridicat cortine și a instaurat dictatori, marcând prin acestea politica și relațiile internaționale ale următoarelor decenii. Suferințele adânci lăsate pe obrazul bătrânului continent s-au șters greu. Memoria colectivă a comemorat, aniversat și marcat cu precizie scurgerea anilor de la finalul acestui conflict. Zeci de mii de opere comemorative de război au fost ridicate, Parisul, spre exemplu, este plin de plăcuțe comemorative ale locurilor unde membri ai Rezisten­ței au fost uciși de germani. Așa se face că istoricul francez Pierre Nora adenunțat apetența acestui cult al marcării trecutului, calificându-l drept o bulimie comemorativă. Pe măsură ce supraviețuitorii și patimile s-au estompat prin trecerea timpului, în atelierele istoricilor a reapărut Primul Război Mondial, al cărui centenar s-a profilat la orizont. Din păcate, rând pe rând au murit toți cei care au luat parte la Marele Război. Gheorghe Pănculescu, ultimul român participant la Marele Război, a murit în 2007, Lazare Ponticelli, veteranul francez al epocii 1914-1918, a murit în anul 2008, iar ultimul englez combatant în Primul Război Mondial, Henry Patch, a murit în 2009. Acest context a permis ca evenimentul să fie revizitat și privit cu alți ochi.

Documentele noi și accesul la informație pun în lumină nouă Primul Război Mondial

Foarte important s-a dovedit și faptul că multe dintre documentele inaccesibile cercetării au fost declasificate, iar cercetătorii fenomenului au putut să abordeze din unghiuri și perspective noi Primul Război Mondial. A contat și împrejurarea că teme precum comunismul au fost investigate și analizate într-o mare măsură, iar noul subiect, al Marelui Război, a atras atenția comunității științifice. O multitudine de cărți dedicate temei, teze de doctorat, și burse oferite cu generozitate de către UE și statele naționale prin intermediul organismelor de profil au determinat ca în Occident, cel puțin, să se nască o generație de cercetători ai Marelui Război. Urmarea directă este că astăzi, în 2017, discutăm de o rescriere a istoriei Primului Război Mondial văzut prin alte chei de interpretare, prin documente inedite, prin digitalizarea infor­mației, imaginilor. Este suficient să privim doar la Enciclopedia Primului Război Mondial, la portalul www.europeana1914-1918.eu (finanțat de Uniunea Europeană și coordonat de la Paris) ca să înțelegem dimensiunile în care istoria Primului Război Mondial a devenit accesibilă lumii întregi.

Germania - Franța. Două viziuni diferite asupra lucrurilor

Interesul acesta crescut a creat o presiune și asupra factorilor politici care au reacționat prin crearea unor departamente, structuri care să pregătească și să gestioneze ceremoniile na­ționale și nu numai de marcare a secolului trecut de la începerea războiului. Rațiunile politice au arătat că evenimentul poate servi reconcilierii naționale cu istoria formării unui nou liant al societății în jurul unui trecut glorios. Poate cel mai bun exemplu este Franța. Aici aniversarea centenarului Marelui Război a fost văzută ca fiind o excelentă ocazie de a celebra Franța ca mare putere, de a reinventa o identitate cumva pierdută în vremea crizei economice din 2008-�2010 a Marii Franțe.

Această motivație a generat, în Franța, crearea în 2012 a Mission Centenaire, condusă de către Joseph Zimet. Exemplul Franței a fost urmat și de către alte state, iar SUA, Marea Britanie, Belgia, Italia, Canada, Australia, Noua Zeelandă sunt doar câteva dintre ele. De prisos să mai spunem că generoase bugete cu valori cuprinse între 10 şi 60 milioane de euro au fost alocate de statele mai sus menționate.

Frapant este faptul că la nivel internațional marcarea centenarului a născut și mici animo­zități. Dacă statele care acum 100 de ani au câștigat războiul - Franța și Anglia - doresc să rememoreze Centenarul prin festi­vități de amploare, statele care au pierdut războiul, Germania, Austria, Ungaria și Bulgaria, au ales o marcare mai discretă. Paradoxal, și Rusia, Turcia s-au raportat, din diverse motive, pe aceeași linie.

Germania, spre exemplu, nu a organizat o structură nouă care să coordoneze ceremoniile comemorative, pornind de la o filosofie care pune accent pe reconciliere și pace. De aceea, s-a preferat să se ofere atribuții unei Comisii a Monumentelor/Mormintelor de război, în două direcții: cea a restaurării și îngrijirii mormintelor/monumentelor, cea a educației și cercetării privind fenomenul istoric. Pe undeva de bun simț, sobrietatea, dar și maniera de abordare a unui subiect dureros. Memorabil rămâne și mesajul pe care Angela Merkel l-a transmis lui David Cameron: comemorarea trebuie să fie una cu un mesaj pașnic, reconciliant, iar Anglia nu trebuie să exagereze victoria imperiului…

În Occident marcarea Centenarului Marelui Război are două mari dimensiuni: cea a cooperării internaționale și cea națională. Prima dimensiune este cea în care fostele state beligerante sau aliate au organizat pe câmpurile de bătălie de acum 100 de ani ceremonii comune. Așa a fost la Verdun în 2016, în Belgia anul acesta. Au fost refăcute monumentele eroilor căzuți (Canada, Australia și Noua Zeelandă au oferit bani pentru restaurări în Franța și Belgia), au avut loc conferințe interna­ționale.

Dimensiunea națională, și aici m-aș referi la Franța, întrucât am interacționat mai mult cu re­pre­zentanți ai Mission Cente­naire sau am participat la diverse evenimente organizate de aceasta, este adusă în lumină prin revalorizarea patrimoniului, prin edu­cație formală și informală și prin atragerea tinerei generații la cunoașterea trecutului. Digitalizarea documentelor din arhivele statului, ale cetă­țenilor, dezvoltarea turismului istoric prin încurajarea familiilor, a factorilor educativi să viziteze locurile memoriei, confe­rințe de popularizare a istoriei, tipărirea și distribuirea unei bogate producții de lucrări științi­fice dedicate evenimentului sunt alte acțiuni dedicate marcării Centenarului. Marea Britanie a ales, pe lângă acest gen de acti­vități în care predomină componenta digitalizării documentelor din arhivele naționale, locale, personale, să implice urmașii sol­daților din vremea războiului și să creeze adevărate campanii naționale de conștientizare și informare a populației asupra celebrării Centenarului. Drept mărturie stă, în acest sens, amplasarea în zona Turnul Londrei a celor 888.246 de maci din ceramică, simbol al jertfelor sol­daților englezi căzuți pe câmpiile Flandrei în Marele Război.

Ce va rămâne în urma anilor 2014-2019 în care în Occident și nu numai s-a celebrat Centenarul Marelui Război? Cu sigu­ranță sunt multe realizări: o generație care a trăit și a respirat sărbătoarea unui eveniment unic în existența sa, o nouă istorie a războiului scrisă în altă cheie decât cea consemnată de martorii oculari, un patrimoniu restaurat, salvat și digitalizat, o lecție a prezentului despre cooperarea paș­nică între state și despre modul cum se acordă respectul jertfelor înaintașilor.

Am omis România din această discuție. Despre acest subiect, al marcării Centenarului Primului Război și al Marii Uniri în țara noastră, vom vorbi într-un articol viitor.