Cum îşi lăuda brutarul german pâinea: e făcută cu făină din România

România a reuşit de câteva ori să concureze cu marile puteri ale lumii în ceea ce priveşte unele produse exportate. România a fost, în perioada interbelică, a doua ţară care livra porumb pe mapamond sau una dintre puţinele ţări care a dus în America petrol, fiind, la un moment dat, prima exportatoare de petrol din Europa. În general, exporturile erau de produse agricole, viticole, zootehnice sau resurse naturale, cărbune şi petrol. România ducea, în perioada interbelică, o luptă acerbă de cucerire a pieţelor, cu bătălii câştigate sau pierdute, cum a fost cea a monopolului la exportul de cereale.

După Primul Război Mondial, România s-a redresat rapid, după cum observă presa străină, care arată şi interesul multor ţări europene pentru produsele româneşti. În Ziarul „Adevărul“ din 9 aprilie 1928 se arată, în „Situaţia economică a României - Un studiu documentat al d-lui Aulneau, consilier la Curtea de Compturi din Paris“, că „Revista «Le Capital» publică un studiu amănunţit al d-lui Aulneau, consilier la Curtea de Compturi, care examinează situaţia economică a României. Autorul, cercetând cifrele relative la balanţa comercială favorabilă, subliniază faptul că România, în câţiva ani dela război, a reuşit să îşi refacă economia naţională, ridicându-se din ruinele războiului. România, observă autorul, posedă toate elementele de prosperitate şi este sigur că va şti să se folosească de această situaţie. Franţa are tot interesul să cunoască bine România, deoarece amândouă aceste ţări se complectează una pe cealaltă. Ar fi de dorit ca o convenţie comercială să asigure baza solidă a dezvoltării relaţiunilor economice“.

Şi alte ţări erau interesate de posibilităţile României. Ziarul „Universul“, din 16 ianuarie 1931, publică „Un articol despre România în presa străină“ în care se arată că „numărul de Crăciun al ziarului «Neue Freie Presse»“ este «închinat în întregime României»“. Unul dintre articolele apărute în acest ziar este semnat de consulul belgian la Timişoara, Rudolf Totis, care este nemulţumit de faptul că străinătatea „se întrece în a ne oferi preţuri de «dumping»“, ceea ce „aduce chiar pagube reale industriei naţionale româneşti printr-o concurenţă aproape neleală“. Consulul belgian era foarte optimist în privinţa posibilităţilor economice ale României: „Dacă criza mondială prin care trecem îngreuiază stările deocamdată, România e o ţară cu resurse infinite şi în pragul unei desvoltări economice strălucite“. Un viitor strălucit era garantat şi de constatarea că „România posedă multe forţe capabile de muncă inteligentă şi stăruitoare, formate la şcolile din Anglia, Franţa şi Germania. Având în vedere viitorul interesant al României, aceste forţe vor intra desigur în lupta de ridicare a vieţii economice româneşti“.

Schimburi comerciale se făceau şi cu Germania, de unde veneau „produsele industriale“, cum se arată în articolul „Made in Germany“ din ziarul „Ultima Oră“, din 7 mai 1928: „În vremurile de belşug ale României, pe multe, foarte multe obiecte industrializate se găseau cuvintele de mai sus, dovadă certă a originei lor, dar, în acelaşi timp, dovadă evidentă a relaţiilor comerciale strânse dintre România şi Germania. În schimb, în Germania, pretutindeni găseai produse româneşti. Brutarul îşi lăuda pâinea pe care ţi-o vindea: e făcută cu făină din România. Petrolul, benzina, erau aduse, în mare parte dela noi. În restaurante vinurile româneşti erau trecute alături de indigena viţă de Rin şi numeroşi erau ceia care preferau sucul de Odobeşti sau Cotnari. Fructele româneşti, de asemeni, erau mult apreciate“.

„Vitele de provenienţă românească sunt foarte căutate în Italia“

Din ziarul „Adevărul“ din 17 martie 1931 aflăm că, în ceea ce priveşte „Importul italian din România“, „În cursul anului 1930 sâa importat din România grâu de aproape 100.000 tone (...). Porumb românesc sâa importat mai mult de 180.000 tone. Cantităţi importante de porumb românesc au ajuns la Ravena, Genua, Neapole, Mesina, Veneţia, Triest şi Ancone. Porumbul Românesc este foarte căutat. Ovăz sâa importat din România aproape 20.000 tone la Genoa şi Veneţia. Ovăzul românesc are de luptat cu concurenţa ovăzului sovietic (...) Vitele de provenienţă românească sunt foarte căutate în Italia. Până în vara anului 1930, Iugoslavia a oprit tranzitul vitelor româneşti, iar importul de vite în Italia s-a făcut pe căilea maritime. De când Iugoslavia a permis tranzitul, sâau importat în Italia cantităţi mari de vite, aproximativ 4000 capete pe lună. România ar putea să exporte foarte uşor în Italia 50.000 capete de boi, vaci, viţei etc. pe an“.

„Comerţul de ouă cu Germania“, un articol din 27 februarie 1931 din „Adevărul“, arată că „între ţările exportatoare de ouă în Germania, Olanda ocupă primul loc cu un procent de 28,9 la sută. În rândul al II-lea urmează Bulgaria cu 11,2 la sută. România ocupă locul al treilea cu 10,5 la sută (...) Progresele pe care le-a făcut România în exportul acestui articol sunt considerabile“.

„Încet încet, consumaţia mămăligii trebuie să dea înapoi“

Academia a studiat „chestiunea porumbului“, după cum arată ziarul „Adevărul“ din 10 februarie 1931, în articolul „Problema Porumbului. Conferinţa dela Academia de Înalte studii comerciale“, în care se arată că „România a produs în anul 1929 porumb în cantitate de 638.618 vagoane, adică 9 la sută din producţia mondială. În exportul porumbului noi am ocupat, înainte de război, locul al treilea, după Argentina şi America. Am deţinut acelaş loc în anii 1921-1925, iar în anii 1926-1929 am trecut chiar în locul al doilea după Argentina cu un procent de 9 la sută din totalul exportului mondial. Cultura porumbului are totuşi mai mare nevoie de îmbunătăţire, chiar decât cultura grâului. În general, valorificarea acestui produs trebuie să apuce căi noui (...) Încet încet, consumaţia mămăligii trebuie să dea înapoi, fiind înlocuită cu pâine“, aşa cum a spus în discursul său ministrul agriculturii Virgil Madgearu“.

Un adevărat atentat la bunul renume al produselor româneşti a fost semnalat de „Universul“ din 7 ianuarie 1931, care a anunţat că „Sâau exportat produse româneşti alterate“: „Guvernul român a fost înştiinţat că unii negustori români continuă să discrediteze bunul renume al produselor noastre. Astfel, autorităţile respective au primit plângeri din partea negustorilor din Germania că mărfurile comandate în România nu corespund probelor trimise. Unele produse sunt amestecate în acelaş ambalaj; alte mărfuri sunt murdare ori stricate şi nu pot fi puse în comerţ. Riscând acum să pierdem şi debuşeurile pentru desfacerea produselor româneşti - după ce am pierdut pieţele de cereale - întrebăm guvernul ce măsuri înţelege să ia contra acelor negustori care fac de râs ţara?“.

Banca Angliei cumpără lei româneşti

Un articol intitulat „Aur românesc în Anglia“ din Ziarul „Adevărul“, din 22 februarie 1931, arată că „Ziarele englezeşti au fost izbite de faptul că România a trimis în Anglia aur în valoare de 679.430 lire sterline, «o cantitate - cum a spus „Financial Times“ de la 13 Februarie - neobicinuit de mare când ne gândim că vine dintrâo ţară de unde se aduce de regulă aşa de puţin aur». Aurul românesc consistă din material nerafinat. El a fost trimis în Anglia pentru a fi rafinat. Lucrul acesta sâa făcut de câteva ori în trecut. Nu se ştie, în general, că România produce aur, însă numai în cantităţi mici. Aurul românesc este cumpărat de Banca Naţională a României şi e trimis la Londra pentru rafinare, după ce e adunat în cantităţi mai mari. Nu se ştie ce destinaţie va da Banca Naţională a României aurului ei, după ce va fi rafinat. După toate probabilităţile, nu va fi întors în România, nici nu va fi transformat în monetă. Acum câţiva ani monetăria engleză a transformat aur românesc în valoare de 4 milioane de lire sterline în monetă dar monetele au fost lăsate la Banca Angliei ca depozit liber. Probabil că şi aurul cel nou va fi depus la Banca Angliei sau va fi vândut, în piaţă! Un timp oarecare Banca Angliei, în urma unui aranjament cu guvernul românesc, cumpără la un anumit curs leii oferiţi în piaţă. E posibil ca depozitele de aur româneşti să fie întrebuinţate ca o garanţie pentru aceste operaţiuni“.

▲ Solidaritate cu victimele cutremurului din Turcia

După un mare cutremur care a avut loc în 1939 în Turcia, în care au murit aproape 39.000 de oameni, regiunea Erzincan a fost grav afectată, iar capitala provinciei a fost abandonată în întregime din cauza amplorii distrugerilor. Un nou oraş a fost construit, la fel şi alte localităţi, la acest proces participând şi România.

Aşa cum arată ziarul „Evenimentul Zilei“: „Un gest frumos al României amice. Ziarele turce laudă iniţiativa guvernului român de a construi un sat în Turcia“. Astfel, printr-o corespondeţă Rador de la Istambul, ziarul amintit arată că, „Sub titlul «Un gest frumos al României amice», ziarele din Ankara înregistrează ştirea că inginerul român Florin Cantemir, însărcinat de a executa planurile satului Regele Carol, care va fi construit pe cheltuiala guvernului amic român în zona Erzingean şi care se află de mai multe zile în capitală, după un schimb de vederi cu ministrul lucrărilor publice a plecat în zona atât de greu încercată de ultimele cutremure de pământ. D-sa este însoţit de doi delegaţi ai ministerului“.