Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica „Cutezătorii“, ianuarie 1988: „Copilărie fericită în Epoca de Aur a ţării“

„Cutezătorii“, ianuarie 1988: „Copilărie fericită în Epoca de Aur a ţării“

Un articol de: Oana Rusu - 23 Dec, 2009

Să fii copil în Epoca de Aur a ţării condusă de tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi de tovarăşa Elena Ceauşescu era suprema fericire, scria în anii ’80 revista „Cutezătorii“ a Consiliului Naţional al Organizaţiei Pionierilor.

„Cutezătorii“ era revista editată săptămânal de Consiliul Naţional al Pionierilor şi care constituia, cel mai adesea, o lectură obligatorie. De aici, tânăra generaţie a Epocii de Aur era învăţată cât de bine se trăieşte în România. „Copilărie fericită în Epoca de Aur a ţării“ este titlul unui articol din 21 ianuarie 1988 în care se arăta că: „Sub bolta înaltă a anilor eroici ai epocii Nicolae Ceauşescu, a fi copil în România înseamnă a te bucura de tot ceea ce a creat şi creează poporul, a creşte şi a-ţi împlini cele mai cutezătoare aspiraţii, a trăi o copilărie fericită. Zi de zi milioane de copii ai ţării simt dragostea şi grija părintească cu care sînt înconjuraţi de secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, de către tovăraşa Elena Ceauşescu, simt încrederea ce le este acordată tuturor celor ce constituie viitorul însuşi al naţiunii noastre.

Astăzi, 82.000 de copii sunt îngrijiţi în creşe, iar în cele peste 12.500 de grădiniţe primesc educaţie 836.000, învăţămîntul general şi obligatoriu de zece ani, porţile larg deschise către meserii şi către învăţămîntul superior, către legarea învăţămîntului cu practica, cu viaţa şantierelor, a uzinelor, a ogoarelor înfloritoare, oferă tuturor copiilor ţării largi perspective. În actualul an de învăţămînt populaţia şcolară a României se cifrează la peste 5 milioane. Numărul sălilor de clasă de care dispun astăzi copiii este de peste 100.000, iar cel al laboratoarelor şcolare de peste 14.000“.

Depăşirea planului la cercuri tehnice şi ştiinţifice

O datorie a pionierilor era aceea de a participa la numeroase activităţi extraşcolare, printre acestea fiind celebrele „cercuri“, al căror număr creştea de la an la an: „În vederea împletirii armonioase a cunoştinţelor teoretice cu practica productivă, cu cercetarea, copiii ţării desfăşoară o bogată activitate în cercuri tehnico-aplicative şi ştiinţifice al căror număr creşte de la an la an. În anul şcolar 1986-1987 au funcţionat 105.343 cercuri tehnico-aplicative, ştiinţifice şi pe obiective de învăţămînt la care au participat 1.281.223 pionieri şi şcolari. În cele 2.358 cercuri de la clasele pionierilor şi şoimilor patriei au participat la activităţi dintre cele mai diverse 393.530 pionieri şi şcolari şi elevi din treapta întîi de liceu. În acest an şcolar numărul cercurilor tehnico-aplicative, ştiinţifice şi pe obiective de învăţămînt este de 107.614 cu 2.271 mai multe ca în anul şcolar trecut (...)

Festivalul naţional «Cîntarea României», amplă manifestare a muncii şi creaţiei, iniţiată de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, asigură în fiecare ediţie a sa un minunat cadru educativ pentru participarea tuturor copiilor (...)

Toate acestea constituie expresia cea mai elocventă a grijii părinteşti pe care partidul, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, tovarăşa Elena Ceauşescu o poartă copiilor patriei“.

„Noi în anul 2000“

Un alt articol din „Cutezătorii“ arăta care erau aspiraţiile eroice ale tinerei generaţii: „Voi deveni constructor“. „În aceste zile de ianuarie sărbătoresc (n.r. în ianuarie erau dedicate numere omagiale ale revistei „Cutezătorii“ sărbătoririi zilelor de naştere a lui Nicolae Ceauşescu şi a Elenei Ceauşescu), gîndurile mele se îndreaptă cu recunoştinţă şi dragoste fierbinte către tovarăşul Nicolae Ceauşescu, ocrotitorul copilăriei noastre fericite. Aş dori să ajung unul din constructorii anului 2000, să dau chip măreţelor planuri trasate încă de pe acum de secretarul general al partidului aşa cum, în anii aceştia ai Epocii de Aur, tatăl meu (...) şeful unei echipe de mecanici, alături de alte mii de constructori au dat chip Metroului bucureştean“.

Un articol din 22 decembrie 1988 prefigura „România în pragul mileniului trei“: „Au mai rămas doar cîţiva ani din acest mileniu, atît de puţini, încît vom putea să-i numărăm pe... degete. Sîntem deci aproape, foarte aproape de pragul celui de-al treilea mileniu pe care îl vom trece - noi, locuitorii de azi ai Terrei -, peste un deceniu şi ceva. Cum se va prezenta România în acel moment?

În pragul mileniului trei, România, aşa cum se prevede în Programul partidului, după ce se va atinge stadiul de ţară socialistă mediu dezvoltată, se va prezenta ca una din ţările dezvoltate ale lumii. E un obiectiv cutezător, dar pe deplin realizabil. Ne dau această certitudine măreţele înfăptuiri din anii socialismului - şi îndeosebi din cei ai Epocii Nicolae Ceauşescu, cea mai rodnică perioadă din întreaga noastră istorie - care au schimbat şi continuă să schimbe în mod radical chipul patriei şi viaţa noastră, a tuturor, propulsîndu-ne cu paşi repezi şi siguri spre cele mai înalte culmi ale progresului şi civilizaţiei. Profundele transformări înnoitoare care se petrec sub ochii noştri şi care au făcut ca România să devină de la o zi la alta mai înfloritoare, o ţară socialistă cu industrie şi agricultură puternic dezvoltate, cu un înalt grad al ştiinţei, culturii şi artei sînt concludente în acest sens“.

„Copiii fără copilărie“ din „ţările capitalului“

România se îndrepta cu mare viteză spre cele mai înalte culmi ale progresului şi civilizaţiei, iar fericirea de trăi în România şi de a pune umărul la progresul civilizaţiei socialiste era un privilegiu şi o onoare. Mulţi copii din lumea întreagă şi-ar fi dorit să trăiască aici, dar nu au avut această şansă, aşa cum arată revista „Cutezătorii“.

Un articol din 21 aprilie 1988 arată că „Umanitatea se pregăteşte să păşească în mileniul trei (...) Dar există azi în lume milioane şi milioane de copii, cea mai mare parte dintre ei în ţările în curs de dezvoltare care sunt lipsiţi de aceste condiţii. Cauzele sînt multiple. Împărţirea lumii în bogaţi şi săraci, exploatarea omului de către om, şomajul, lipsa locuinţelor, împovărătoarele datorii externe care apasă greu pe umerii popoarelor, sînt doar câteva din aeste cauze (...) Într-o lume în care revoluţia tehnico-ştiinţifică se află în plin avînt, există sute de milioane de neştiutori de carte atît în rândul copiilor cît şi al adulţilor. Ei pot fi întîlniţi atît în ţările în curs de dezvoltare cît şi în ţările industrializate(...) Dacă lumea de astăzi ar fi mai drept orînduită, dacă umanitatea şi-ar uni eforturile pentru a lichida subdezvoltarea în care trăieşte mai bine de două treimi din omenire, şi aceşti copii ar putea întîmpina intrarea în mileniul trei purtînd pe chipuri zîmbetul copilăriei, zîmbeltul speranţei“.

Din aceeaşi serie de articole în care se arată cât de greu trăiesc „Copiii fără copilărie“ în ţările capitaliste, din 9 iunie, 1988, se vede că: „Sărăcia, bolile, subnutriţia, exploatarea şi chiar cruzimea lovesc anual milioane şi milioane de copii, atît în ţările aflate în curs de dezvoltare cît şi în ţările capitaliste dezvoltate. De altfel, în lumea capitalului, în ultima vreme, se semnalează înmulţirea gravelor inechităţi ce caracterizează societatea bazată pe exploatarea omului de către om, pe nesocotirea drepturilor fundamentale cum sînt dreptul la muncă, la sănătate, la educaţie, la o viaţă liberă şi demnă. Lipsa locurilor de muncă pentru părinţi se repercutează asupra multor copii din ţările capitalului. Pentru a atenua starea gravă a familiilor lor, milioane de copii şi adolescenţi din aceste ţări sînt nevoiţi să-şi câştige existenţa efectuînd munci mult prea grele pentru vârsta lor (...) Stuart are 13 ani şi lucrează într-un atelier auto din Nottingham. Schimbă camere de automobil, face curăţenie. Richard, un londonez de 15 ani, are două slujbe. Se scoală de dimineaţă şi de la ora 5 distribuie lapte. După-amiază continuă cea de-a doua slujbă la o centrală de taximetre. Ora încetării lucrului: miezul nopţii. La şcoală nu se mai duce (...) Pretutindeni în Marea Britanie copii sub 16 ani sînt nevoiţi să muncească. Unii dintre ei sînt în vârsta de 10-11 ani. În total, ei sînt, probabil 1,8-1,9“.

Mesajul pentru cei care s-ar fi gândit vreodată să emigreze în altă parte era cât se poate de clar, în ţările capitalului se murea de foame sub cerul liber. O singură ţară putea oferi ceea ce se numea „Fericirea de a fi copil în România de azi“, aşa cum arată numărul de pe 26 mai 1988: „Să fii copil în România de azi e o şansă pe care mulţi copii ai lumii ar dori să o aibă. Pentru că în România de azi preocuparea pentru creşterea, educarea şi formarea copiilor ca viitori constructori de nădejde ai patriei este una din coordonatele principale ale politicii partidului şi statului, concretizată în minunatele condiţii de viaţă şi de învăţătură puse la dispoziţia lor. Pentru că ei, copiii României Socialiste, beneficiază de grija permanentă şi părintească a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, a tovarăşei Elena Ceauşescu, de a avea o copilărie fericită, de a dispune de tot ceea ce le este necesar pentru a se putea pregăti temeinic pentru muncă şi viaţă, în linişte şi-n pace“.