Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica Cuviosul Onufrie Frunză, părintele tăcerii

Cuviosul Onufrie Frunză, părintele tăcerii

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 05 Iul, 2011

S-a născut la 17 februarie 1911, în Călăraşii Botoşanilor, într-o familie de credincioşi ortodocşi, la botez primind numele de Constantin. În 1936 a intrat pe poarta Mănăstirii Sihăstria, iar după doi ani a fost tuns monahal cu numele de Casian. În 1946 a primit darul preoţiei, pentru ca trei ani mai târziu să fie alături de părintele Cleopa Ilie la Mănăstirea Slatina, acea academie duhovnicească din nordul Moldovei. După tulburările pricinuite de autorităţile comuniste la Slatina, părintele Casian şi-a căutat liniştea rugăciunii în mai multe ascultări de egumen: la Schitul Graşi-Neamţ, din 1956 la Schitul Tarcău, iar mai apoi la Rarău-Suceava. În perioada grea a aplicării stricte a Decretului 410, părintele Casian a pustnicit la Sihla şi la locul numit "Piciorul Crucii", din apropierea mănăstirii sale de metanie, unde a găsit acea isihie mult căutată de oamenii rugăciunii, după cum ne mărturiseşte un ucenic al său: "Părintele era simplu în cuvânt şi se păzea să vorbească de lucruri mai presus de starea sa duhovnicească. Căuta ca lucrurile pe care le vorbea să fie mai mici ca starea lui interioară. De aceea a fost trecut cu vederea. Însă blândeţea, tăcerea şi smerenia lui puţini o pot dobândi. El căuta mult simplitatea, fugea de vorbă multă şi fără rost şi se îndeletnicea cu rugăciunea minţii". În 1996, a primit schima monahală, luându-şi numele de Onufrie, iar cinci ani mai târziu, de praznicul Botezului Domnului, şi-a dat sufletul în braţele lui Hristos.