Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica De ce au lichidat comuniştii toate elitele ţării, după preluarea puterii

De ce au lichidat comuniştii toate elitele ţării, după preluarea puterii

Un articol de: Cătălin Turliuc - 17 Iun, 2007

Situaţia tranzitorie cuprinsă în perioada dintre lovitura de stat la 23 august 1944 şi preluarea efectivă a puterii de către PCR în 1948 se înscrie în paginile istoriei ca fiind o premisă a unei „lumi noi“, a unor „ani tulburi“, de „supunere şi emancipare“.Ţările europene intrate sub jugul sovietic asupra cărora s-a exercitat politica comunizării, în termenii ideologici ai „revoluţiei mondiale“ s-au remarcat printr-o dependenţă de tip neocolonial faţă de URSS. Deşi elita comunistă locală a susţinut transformarea României într-o ţară modernă, industrializată, prin „arderea etapelor“ şi astfel ajungerea din urmă a ţărilor dezvoltate, aceasta a rămas izolată de societate, datorită identificării ei cu ocupantul ateu străin.

În acţiunea de preluare deplină a puterii de către comunişti a avut loc o etapă preliminară de sovietizare a societăţii româneşti prin forţa propagandei deşănţate şi a prezenţei – extrem de vizibile – a Armatei Roşii „eliberatoare“.

Înrăutăţirea relaţiilor dintre Aliaţi, respingerea planului Marshall şi căderea Cortinei de Fier au creat mediul propice subordonării complete a societăţii noastre. În acest scop, liderii comunişti au adoptat tehnici combinate, alăturând terorii manipularea, diversiunea, campaniile de mobilizare, coruperea, susţinute de prezenţa Armatei Roşii şi de instituţii specifice politicii represive. Aparatul poliţienesc, care avea drept obiectiv demontarea vechilor structuri, înlăturarea oricărei opoziţii şi consolidarea dictaturii, era întru totul subordonat autorităţii sovietice.

Armata română, reformată de un spion sovietic

Politica de modelare a societăţii, conform ideologiei marxiste a „societăţii fără clase“, însemna uniformizarea, egalizarea indivizilor, indiferent de cadrul instituţional (sau chiar în absenţa acestuia) în care aceştia îşi desfăşurau activitatea. În fapt, ideologia comunistă a localizat registrul „înalt“ al fiecărei categorii sociale şi a dispus mobilizarea pentru a-l distruge, întrucât crearea, „omului nou“ era împiedicată de acest obstacol. Trebuia distrusă elita ţărănească pentru că era prea legată de pământ, de obiceiuri, de trecut. Trebuia lichidată elita muncitorească, pentru că era prea legată de cultul neideologizabil al meseriei şi pentru că avea nu doar conştiinţa drepturilor ei, dar şi forţa de a le impune. Trebuia lichidată intelectualitatea, pentru că abuza de spirit critic şi manevra concepte riscante precum: „adevăr“, „cultură“, „idei“ etc. Trebuia de fapt distrusă şi religia, reformulată imaginea indivizilor despre familie, restructurat mecanismul educaţiei.

Armata a fost reformată datorită ofiţerului de carieră şi spionului sovietic, Emil Bodnăraş, ministru al Apărării Naţionale din noiembrie 1947. Primele măsuri luate au vizat prelungirea serviciului militar de la 18 luni la 2 ani pentru toate armele, motivată de faptul că „timpul necesar pentru ca soldaţii să-şi însuşească tehnica militară modernă şi cunoaşterea echipamentelor militare era insuficient“. O altă măsură prevedea crearea unui corp ofiţeresc comunizat, în urma epurării ofiţerilor profesionişti şi promovării activiştilor lipsiţi de orice pregătire, în afara lecturilor din Lenin, Stalin, Gheorghiu Dej.

Temele preferate ale asaltului ideologic

Mediile intelectuale reprezentau pentru partidul comunist sfera de unde supremaţia îi putea fi contestată sau relativizată. Rolurile intelectualităţii – de conştiinţă a societăţii, de creatoare de valori – au fost preluate de clasa politică şi „rezolvate“ teoretic de ideologia oficială, prin campanii împotriva cosmopolitismului şi influenţelor occidentale, împotriva „obiectivismului“ în ştiinţele sociale şi prin campanii pentru cunoaşterea şi aplicarea marxism-leninismului.

Asaltul pe frontul ideologic a cuprins mai multe paliere, spiritul proletcultist s-a manifestat exclusivist, interzicând sau scoţând din circulaţie nume şi opere de primă importanţă ale literaturii române şi universale.

Politizarea literaturii venea în susţinerea cadrului pentru exercitarea, consolidarea şi permanentizarea puterii partidului. Cultul lui Stalin, temele războiului rece, lupta antiimperialistă, la care s-a adăugat colectivizarea agriculturii cu figura chiaburului în centru, au fost temele şi preocupările impuse literaturii şi vieţii literare, în condiţiile desfăşurării „revoluţiei culturale“. Mai mult, „indicaţii“ din sfera politicului şi ideologicului au fost convertite în limbaj critic şi în metodă de creaţie, literatura fiind constrânsă „realismului socialist“.

Editarea cărţilor, ca şi scrierea lor, s-a aflat sub un control strict şi facil pentru comunişti atâta vreme cât aceştia deţineau monopolul distribuirii hârtiei şi numai cu autorizaţia lor apăreau cărţile, la concernul rusesc, Cartea rusă, şi la Editura de Stat.

Istoria şi geografia României, prezentate de comunişti

Politizarea de inspiraţie sovietică a vizat şi programele şcolare, în care moştenirea literară a fost alterată prin interdicţie totală, cenzură sau prin deformarea sensului operelor supuse interpretărilor strict ideologice.

De asemenea, programa analitică a fost încărcată cu materii obligatorii, precum limba rusă care a înlocuit alte limbi străine, în toate treptele de învăţământ .

Legile pentru reforma învăţământului au transformat şcoala şi instituţiile culturale în „departamente ale partidului comunist“. Este predată o nouă geografie care arată că pentru prosperitatea sa economică România e complet dependentă de Rusia. Dunărea este înfăţişată ca fiind parte integrantă, inalienabilă, a Rusiei; toţi românii sunt prezentaţi ca fiind liberi şi uniţi. Istoria României a fost şi ea rescrisă, cu noi eroi, noi date, noi sensuri. Principalul eveniment devine data de 6 martie 1945, când Moscova şi-a impus jugul comunist asupra României. Acest lucru e numit „eliberare“ şi începutul unei noi ere. Totul, înainte de această dată, este înfăţişat ca întunecat, feudalist, fascist, iar tot ceea ce îi urmează este senin, strălucitor, plin de speranţe.

Prin măsurile reformatoare, Academia Română şi-a pierdut autonomia de care s-a bucurat de la înfiinţarea ei în 1866, devenind din Institut Naţional o instituţie de stat, care depindea direct de Preşedinţia Consiliului de Miniştri, căruia îi prezenta periodic dări de seamă asupra activităţii ei. Subordonarea Academiei a fost stabilită fără echivoc: „Academia R.P.R. îşi va desfăşura activitatea potrivit cu nevoile de întărire şi dezvoltare a R.P.R.“.

Operele autorilor ruşi se tipăresc în milioane de exemplare

Reforma învăţământului, începută încă din 1946, a însemnat totodată anularea autonomiei universitare şi o masivă epurare a corpului profesoral. Prin noua lege, profesorii universitari nu mai sunt aleşi prin concurs de către Universităţi pe baza activităţii profesionale, ci sunt numiţi de către minister, în primul rând după criterii politice. Se confirma astfel necesitatea recrutării unei noi elite profesionale, care trebuie să fie suficient de calificată pentru a susţine industrializarea, suficient de îndoctrinată şi dependentă de stat pentru a fi devotată elitei guvernante. Atingerea obiectivului a fost urmărit prin îndoctrinarea tineretului, admiterea în învăţământul mediu şi superior făcându-se în considerentele „originii sociale“, după care fii de foşti moşieri sau burghezi, de chiaburi, de preoţi, de mici funcţionari erau respinşi.

Lupta împotriva cosmopolitismului, în cadrul căreia se înregistrează şi denunţul acordului cultural dintre România şi Franţa încheiat în 1939, se desfăşoară în paralel cu pătrunderea culturii sovietice în spaţiul public românesc. „Oraşe, străzi, instituţii, muzee, laboratoare, edituri, teatre etc. primesc nume ruseşti/sovietice. Ediţii din operele autorilor ruşi şi sovietici se tipăresc în milioane de exemplare. Se organizează numeroase instituţii care au ca obiect penetrarea spaţiului românesc, subordonarea lui instituţiilor sovietice: muzee, instituţii de cercetare, edituri, asociaţii, etc. (…) Presa şi radioul difuzează continuu materiale de propagandă sovietice, de elogiere a istoriei şi culturii ruse/sovietice“.

* n.r. - titlul şi intertitlurile aparţin redacţiei