De la unirea politică la unirea spirituală

Actul reîntregirii statului român la 1918 a fost inevitabil marcat de contribuţia majoră adusă de liderii spirituali ai românilor din provinciile alipite. Un astfel de rol l-a avut Miron Cristea, episcopul de Caransebeş, care prin gesturile sale, atât politice, cât mai ales bisericeşti, a contribuit la înfăptuirea unităţii politice şi spirituale a românilor ardeleni. Să rememorăm câteva din acţiunile sale: după declaraţia de independenţă citită de Alexandru Vaida-Voievod la 18 octombrie în Parlamentul de la Budapesta, din 8 noiembrie, episcopul Miron a refuzat să-l mai pomenească la Sf. Liturghie pe împăratul austriac; în dimineaţa zilei de 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, alături de episcopul Ioan Pap al Aradului, episcopul Miron a oficiat un serviciu religios şi a ţinut o predică, aducând slavă lui Dumnezeu şi încurajând pe reprezentanţii prezenţi la Marea Adunare Naţională să voteze pentru unire; a fost printre cei care a votat rezoluţia de Unire cu Patria-Mamă; după citirea rezoluţiei unirii de către episcopul greco-catolic Iuliu Hossu în faţa poporului adunat la Alba Iulia, episcopul Miron l-a îmbrăţişat pe fratele de un neam ce numai confesiunea îi despărţea; la 14 decembrie 1918, alături de episcopul Iuliu Hossu, Alexandru Vaida-Voievod, Caius Brediceanu şi Mihai Popovici, a înmânat actul Unirii regelui Ferdinand al României Reîntregite; un an mai târziu, în decembrie 1919, episcopului Miron Cristea i se propunea de către mai mulţi politicieni de pe ambii versanţi ai Carpaţilor să primească conducerea Bisericii Ortodoxe Române reîntregite. Cu sprijinul nemijlocit al profesorului Nicolae Iorga, Colegiul Electoral Bisericesc îl alegea ca mitropolit primat al Bisericii Ortodoxe Române pe episcopul Miron Cristea al Caransebeşului. Cinci ani mai târziu, Miron Cristea ajungea întâiul patriarh al Bisericii Române.