Deschiderea bisericilor în timpul verii, un supliment sufletesc pentru turişti

Cotidianul religios francez "La Croix" propune cititorilor un articol semnat de Cécile Carton, publicat pe 4 mai, care tratează o problemă actuală cu care se confruntă bisericile mai mici din Franţa, care sunt de cele mai multe ori pustii sau chiar închise. Cécile Carton precizează că biserica este înainte de toate un lăcaş de cult, dar că aceasta face parte, în acelaşi timp, şi din patrimoniul cultural. În timpul verii, valorizarea acestei moşteniri în folosul turiştilor este una dintre soluţiile propuse de dioceze şi parohii pentru ca micile biserici să rămână vii.

Există catedrale maiestuoase şi biserici urbane unde viaţa parohială - mai mult sau mai puţin dinamică - nu se află în pericol. Există în schimb şi bisericuţele şi capelele de provincie, adesea pustii, încuiate sau afectate de trecerea timpului. Aceste bătrâne pietre sunt uneori ameninţate din cauza lipsei mijloacelor de a le întreţine.

Dar problema nu este atât financiară, cât umană. Este vorba de a reda viaţa acestor biserici, atât în calitate de lăcaş de cult, cât şi de spaţiu cultural. "Biserica trebuie să se afle în centrul satului", după cum spune un dicton vechi, pentru ca aceasta să fie sufletul acestuia. Aceasta este una dintre ambiţiile diocezelor şi parohiilor care profită de vară pentru a promova turismul religios.

Efortul se îndreaptă în special spre locurile deja deschise

Astfel, de mai mult de 20 de ani, Parohia Saint-Guérin, care grupează mai multe sate din valea Aulps din Haute-Savoie, organizează în timpul verii "miercurile Sfântului Graydon" în capela cu acelaşi nume. "Lucrăm împreună cu oficiul de turism pentru a face ca turiştii să se întâlnească cu localnicii", explică pr. Alain Dupenloup, parohul acestei biserici.

Cu acest scop, parohia sa organizează, în mod regulat, concerte în biserica din Morzine, aceasta fiind asociată cu Festivalul de muzică mecanică de la Gets: "Vara aceasta, cu un concert, o slujbă şi o masă, biserica va fi plină", se bucură pr. Alain Dupenloup.

Există preoţi care acceptă din ce în ce mai mult să deschidă casele Domnului, dar la Tours, "acest lucru nu se face încă decât la anumite evenimente". "Efortul se îndreaptă în special spre locurile deja deschise", ca de exemplu mormântul Sfântului Martin, care reprezenta înainte o etapă obligatorie pentru pelerinii din Saint Jacques-de-Compostelle. "Încercăm să o repunem în valoare", afirmă pr. Jean-Claude Delechelle, delegat al diocezei din Tours. Pentru acesta, dorinţa de valorizare a patrimoniului religios reprezintă o "evoluţie a mentalităţilor, relativ recentă", pentru că "acum câţiva ani primul reflex al unui paroh era de a-şi proteja biserica, închizând-o. Astăzi, redescoperim una din misiunile primare ale creştinilor: ospitalitatea."

"Să însufleţim timpul nostru liber"

"Este important ca bisericile să rămână deschise, pentru ca cei care caută un spaţiu de reculegere să-l poată găsi", scria Mgr Roland Minnerath, arhiepiscop de Dijon, într-un raport redactat în 2008, în numele Conferinţei Episcopilor din Franţa, în legătură cu "viitorul clădirilor bisericilor". "Biserica este chemată să deschidă porţile imensului său patrimoniu cultural şi religios, pentru a răspunde nevoilor simţirii omului de astăzi", constata, în acelaşi an, Consiliul Pontifical pentru pastorala oamenilor în mişcare.

Deschiderea bisericilor nu participă doar la dorinţa de valorizare a patrimoniului, ci şi la recrearea unei legături între marele public şi religie. Obiectivul pe termen lung este deschiderea locurilor mai izolate. "Dacă nu există umanitate şi ospitalitate în casa lui Dumnezeu, să nu sperăm să transmitem nici un mesaj", rezumă pr. Francis Tisne, care lucrează de 20 de ani pentru a ţine bisericile deschise în văile din Aure şi Louron.

Televiziunea, un pericol pentru copii

Următorul articol care ne-a atras atenţia a apărut în aceeaşi ediţie a cotidianului "La Croix" şi poartă semnătura lui Camille le Tallec. Aceasta avertizează că expunerea excesivă a copiilor foarte mici la televizor le afectează dezvoltarea, conform unui studiu canadian.

Ochi ţintuiţi asupra televizorului la doi ani, apatie la zece. Iată care sunt, pe scurt, concluziile unei cercetări realizate de specialişti în copilăria fragedă de la Universitatea din Montreal, de la CHU Sainte-Justine şi de la Universitatea din Michigan.

Studiul, publicat pe 3 mai în "Archives of Pediatrics & Adolescent Medicine", atrage atenţia asupra dificultăţilor şcolare şi a tulburărilor relaţionale generate de consumul excesiv de televiziune la vârsta de doi-patru ani. Conform acestui studiu, interesul în clasă ar scădea cu 7%, reuşita la matematică cu 6%, iar riscul de a deveni victima colegilor din cauza unei dificultăţi în a crea legături sociale ar creşte cu 10%.

9% mai puţină activitate fizică pentru fiecare oră în plus în faţa televizorului

După Linda Pagani, conducătoarea studiului, "între naştere şi vârsta de 5 ani intervin începuturile creării reţelelor în creier, lucru foarte important pentru tot felul de procese intelectuale". Or, subliniază aceasta, a privi un ecran de televizor este "o activitate intelectuală pasivă", care se substituie "altor activităţi, mai propice dezvoltării cognitive, comportamentale şi motoare", precum jocul sau interacţiunea cu ceilalţi.

Analizarea a 1.314 copii ai căror părinţi au indicat timpul petrecut în faţa televizorului la 29 şi apoi la 53 de luni a permis confirmarea efectelor nefaste ale televizorului asupra sănătăţii psihice.

Fiecare oră în plus în faţa micului ecran s-ar traduce printr-o diminuare cu 9% a activităţii psihice, o creştere cu 9% a consumului de băuturi gazoase dulci şi cu 10% a consumului de mâncare. Rezultat: un indice de masă corporală cu 5% mai mare decât media la vârsta de 10 ani.

Limitarea timpului petrecut de tineri în faţa televizorului

Cercetătorii se aşteptau ca impactul expunerii precoce în faţa televizorului să dispară "după vârsta de 7 ani şi jumătate", însă studiul pune în evidenţă "persistenţa rezultatelor negative". Rezultate care, pentru Linda Pagani, ar trebui să-i încurajeze pe părinţi să adopte o atitudine mai responsabilă.

După părerea acesteia, în ciuda recomandării Academiei Americane de Pediatrie de a nu-i expune pe copiii de mai puţin de doi ani televizorului şi de a limita la două ore pe zi consumul acestuia la copiii cu vârste între doi şi cinci ani, "majoritatea părinţilor nu cunosc nici această recomandare, nici efectele pe care televizorul le poate avea asupra copiilor lor". O ignoranţă care poate duce la consecinţe grave, în timp ce oferta televiziunilor adresată celor mici nu încetează să se extindă.

(Traducerea şi adaptarea: Georgiana BÂRA)