Desfiinţarea Mănăstirii Prislop de către autorităţile comuniste

Încă înainte de adoptarea Decretului nr. 410/1959 de prigonire a monahilor, ieromonahul Arsenie Boca şi stareţa Zamfira Constantinescu fuseseră obligaţi să părăsească Mănăstirea Prislop. Momentul a fost marcat de presiuni din partea Departamentului Cultelor şi reacţia negativă a celor doi vieţuitori văzuţi de autorităţi ca instigatori ai „misticismului dăunător construcţiei socialismului“. Însă, acest moment a reprezentat numai o etapă din planul desfiinţării mănăstirii, plan urmărit punct cu punct de împuternicitul de culte regional şi de către cel raional împreună cu organele de miliţie. Conform documentelor de arhivă, în aprilie 1959 la Prislop erau 37 de vieţuitoare, pentru ca în toamna aceluiaşi an să mai rămână 10. Totodată, după plecarea maicii Zamfira, conducerea mănăstirii a fost preluată de maica Ioana Cristina Căta, în calitate de stareţă, şi de către maica Miruna Irina Marcu, ca secretară. Chiar şi după acest moment, mănăstirea era mereu vizitată de către împuternicitul raional de culte, pentru a supraveghea atât activitatea cultică, cât şi fluxul de pelerini. De pildă, într-un referat către superiorul său,  împuternicitul raional de culte arăta că, într-o vizită efectuată la 25 mai 1960 la Prislop, iniţial maica stareţă a refuzat să-i permită consultarea registrul-jurnal al mănăstirii, chitanţierele, inventarul mănăstirii şi registrul de pelerini. Împuternicitul considera că atitudinea refractară a stareţei se datorează vizitei făcute recent de maica Zamfira Constantinescu, având în vedere faptul că aceasta, dar şi părintele Arsenie încă mai aveau bagajele în mănăstire. De unde împuternicitul opina că cei doi vieţuitori expulzaţi încă mai sperau la întoarcerea la Prislop. În consecinţă, la 23 iunie 1960, acelaşi împuternicit însoţit de un inspector din Departamentul Cultelor şi consilieri de la Episcopia Aradului s-au prezentat la Prislop. Descinderea a avut ca scop scoaterea din mănăstire a încă şapte vieţuitoare, cu promisiunea că vor fi plasate în „câmpul muncii“, prin aplicarea decretului 410. Mai rămâneau astfel stareţa şi două maici bătrâne, reprezentanţii Departamentului Cultelor fiind de părere că pentru desfiinţarea mănăstirii este nevoie de numirea unei persoane „care să prezinte încredere că mănăstirea, izolată de localităţi în mijlocul pădurii, nu va folosi ca adăpost unor elemente duşmane statului nostru“. Deoarece organele bisericeşti, precum Protopopiatul Haţeg, nu s-au preocupat, de găsirea persoanei în cauză s-a ocupat acelaşi împuternicit raional de culte, care a cerut transformarea postului de duhovnic al mănăstirii în cel de îngrijitor cu un salariu de 400 lei pe lună. Astfel, începând cu data de 15 septembrie 1960 era numit de Departamentul Cultelor un îngrijitor, originar din regiunea Oradea, „cu origine socială sănătoasă de ţăran sărac“, „având ca pregătire şase clase primare“. A fost numită o persoană „din alte părţi ale ţării, nu din partea locului, pentru a evita legătura prea apropiată cu credincioşii din jur şi cunoştinţe cu fostele călugăriţe“. De altfel, se arăta în acelaşi referat al împuternicitului de culte, prin încadrarea acestuia „s-a reuşit a se zădărnici unele intenţii ale călugăriţelor scoase de a-şi asi-gura legătura cu mănăstirea şi de a-şi mai păstra acolo unele bunuri, în vederea unei eventuale întoarceri“. Astfel, într-o recapitulare, Mănăstirea Prislop era desfiinţată după doi ani de presiuni ale autorităţilor comuniste, acţiune începută în ianuarie 1959 prin excluderea a două surori minore, continuată în mai 1959 cu „seria răi cetăţeni“, adică Arsenie Boca şi Zamfira Constantinescu, apoi în vara lui 1959 cu cele cinci călugăriţe care nu aveau şapte clase elementare. În septembrie 1959 erau excluse alte şase călugăriţe considerate „răi cetăţeni“, apoi 10 călugăriţe pentru refuzul de a fi mutate la Mănăstirea Gai-Arad. În iulie 1960 era aplicat decretul 410, astfel alte şapte călugăriţe erau excluse, ultimele trei cunoscând expulzarea la lichidarea mănăstirii în septembrie-octombrie 1960 (predarea inventarului).