Despre mărturisitorul Ilie Imbrescu şi crezul său

"În vremea noastră, România este slăbănogul despre care vorbeşte Sfânta Evanghelie din a doua Duminică a Păresimilor. Un tineret eroic şi nebun pentru Hristos vrea să apropie bolnavul aflat pe patul agoniei de milostivirea Mântuitorului. Îmbulzeală şi de rândul acesta. Mai mult, locul unde aşteaptă Domnul este asediat grozav! Nu însă de dorinţa fierbinte după mântuire, ci de prigoana împotriva celor ce au această dorinţă. Purtătorii patului cu bolnavul nu au pe unde să străbată la Iisus. Prin acoperişul casei? Dar acolo vedeţi bine că s-au postat ameninţători câţiva baci ucigători de suflete, cu ciomege poruncitoare spre iad! Tineretul nu are voie să apropie pe muribund de Hristos, ca să obţină iertarea păcatelor. Mântuitorul este, totuşi, Atotştiutor şi Atotputernic! În casă, pe lângă El, mai sunt ispravnici ai tainelor Lui, care aşteaptă poruncă mare. Aşa îşi va putea lua patul şi slăbănogul România, ca să umble în lumina Domnului Dumnezeu!" Acestea sunt cuvintele preotului Ilie Imbrescu, slujitor al altarului la Balcic, apoi la Bucureşti şi teolog cu studii la Cernăuţi. El a fost unul dintre acei tineri interbelici care au crezut în renaşterea spirituală a României, după cum este descrisă mai sus. Şi-a mărturisit acest crez mai ales la instalarea comunismului în România, pentru care a fost condamnat la ani grei de închisoare şi deţinut în temniţa rece a Aiudului. Avea numai 40 de ani când, cu rugăciunea pe buze, şi-a dat sufletul în mâinile Mântuitorului. Era 19 noiembrie 1949 şi în închisorile universului concentraţionar românesc se deschidea şirul mărturisitorilor lui Hristos.