Despre presa bisericească interbelică sub semnătura părintelui Dumitru Stăniloae

 

Pentru cunoaşterea perioadei interbelice a Bisericii noastre este nevoie de consultarea surselor arhivistice, dar şi a publicaţiilor, în special bisericeşti. Astăzi poate prea puţin ne aplecăm asupra presei bisericeşti interbelice, atunci când vrem să cunoaştem şi să înţelegem această perioadă nu tocmai liniştită a Bisericii noastre. Ideile care circulau, frământările din interiorul instituţiilor bisericeşti, nu de puţine ori marcate de implicarea factorului politic, încercările de a aduce soluţii la problemele apărute încă de la mijlocul secolului al XIX-lea se regăsesc în apariţii periodice de înaltă ţinută, aşa cum a fost „Telegraful Român“ de la Sibiu. În această direcţie remarcăm iniţiativa Patriarhiei Române de a strânge în trei volume masive toate articolele publicate de părintele Dumitru Stăniloae în „Telegraful Român“. Este un demers salutar, care sperăm să se materializeze şi în cazul altor profesori de seamă ai Teologiei române şi ai Ortodoxiei în general, precum Teodor M. Popescu sau Ion G. Coman. Întorcându-ne la părintele Dumitru Stăniloae, în materialul de faţă dorim să ne oprim puţin asupra problemelor bisericeşti şi religioase în general, care se regăsesc în primul volum (909 p.) publicat de Editura Basilica a Patriarhiei Române, relativ la perioada 1930-1936. Din lectura acestui volum, identificăm o tematică diversă şi fecundă în soluţionarea problemelor pe care Biserica le întâmpina în acea perioadă. Constatăm că părintele Dumitru Stăniloae era serios ancorat în problemele la care Biserica trebuia să răspundă, precum: relaţiile dintre Ortodoxie şi Catolicism în Ardeal şi în lume; apariţia teofaniilor, am putea spune în vogă în perioada amintită; conceptul de „stat român creştin“; suferinţele tagmei preoţeşti; misiunea pastoral-misionară în mediul rural; misionarismul ortodox în rândurile intelectualităţii, concretizată prin „Frăţia Ortodoxă Română“; tema unei mai bune educaţii în şcolile teologice româneşti; prozelitismul catolic sub înfăţişarea iredentismului maghiar sau prin greco-catolicism; reînvierea în duh nou a Mănăstirii Brâncoveanu; mişcarea naţionalistă şi Biserica; diplomaţia balcanică şi Ortodoxia din această parte a Europei; reliefarea unor personalităţi ale Bisericii din Ardeal, cum au fost Emanuil Gojdu sau Zaharia Boiu; situaţia politică şi religioasă a muntelui Athos; predici la diferite sărbători religioase şi subiecte dogmatice; relaţia Bisericii cu Statul; mişcarea misionară îndreptată împotriva rătăcirii sectare, dar şi pentru combaterea efectelor revoluţiei bolşevice. O temă care ne-a atras atenţia este legată de „ofensiva comunistă“ şi atitudinea Bisericii împotriva ideologiei şi regimului bolşevic din Rusia. De pildă, într-un articol cu titlul „În faţa ofensivei comuniste“, din 23 august 1936 (să fie aceasta o premoniţie a autorului?), Stăniloae se exprima împotriva organizaţiilor politice procomuniste înfiinţate de Internaţionala comunistă în ţările din Europa frământată de mişcările extremiste. El îşi motiva atitudinea pe acţiunile distructive ale acestor mişcări politice care ameninţau popoarele prin revoluţii, dezintegrarea teritorială şi a unităţii naţionale, învrăjbirea poporului, dar mai ales interzicerea credinţei creştine, îndemnându-i pe preoţi „să rămână în neadormită râvnă, ca toţi păstoriţii lor să fie pătrunşi de duhul evanghelic şi conduşi de învăţătura creştină“. Astfel, îşi exprima convingerea că „drapelul roşu, cu toate secerile lui de foc, n-are să iasă triumfător“. Pe aceeaşi temă, la 11 octombrie acelaşi an, părintele Stăniloae revenea cu un articol intitulat „Biserica împotriva comunismului“, în care făcea o prezentare a gestului de condamnare a ideologiei comuniste de către ierarhia Mitropoliei Ardealului, în frunte cu mitropolitul Nicolae Bălan. În acest sens, autorul chiar subliniază că „pastorala ierarhilor ardeleni e o analiză şi o combatere temeinică a acestei frivole şi îndobitocite concepţii de viaţă pentru care «toate trebuinţele omului s-ar fi oprind la: mâncare, băutură, îmbrăcăminte şi adăpost»“. Evenimentul este un gest evident al Bisericii, deoarece „între creştinism şi comunism există un antagonism ireductibil. Prin toate fibrele sale unul neagă pe celălalt, (…) mai ales că necredinţa e parte organică, fiinţială a comunismului“.

 

Acestea sunt numai câteva aspecte care se regăsesc în primul volum al publicisticii părintelui Dumitru Stăniloae din „Telegraful Român“, dintr-o perioadă în care a demonstrat o activitate bogată şi o rodnică abordare a problemelor bisericeşti.