În 18 decembrie 1892, la „Mariinsky Theatre”, în Sankt Petersburg (Rusia), sub bagheta dirijorului italian Riccardo Drigo, avea loc prima reprezentație publică a baletului „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Il
Despre vlădica Victorin Ursache, arhiepiscopul românilor din America
Poate prea puţine lucruri se cunosc ori s-au publicat despre vlădica Victorin, cel care i-a păstorit pe românii din America în perioada cea mai îndelungată, dar şi agitată atunci când lumea era împărţită între două sisteme politice. Era un monah bucovinean, cu studii de teologie la marea facultate de la Cernăuţi, tuns la Mănăstirea Neamţ în 1937, când a fost numit profesor şi subdirector al Şcolii de muzică bisericească al marii lavre moldave, apoi director, iar din 1940, ca stareţ al vechiului aşezământ. Cunoscut şi apreciat de bătrânul patriarh Nicodim, arhimandritul Victorin a fost trimis în 1947 să se ocupe de aşezămintele româneşti din Ţara Sfântă. Însă războiul arabo-israelian declanşat în anul următor i-a făcut deosebit de dificilă misiunea. În 1956 a fost chemat de episcopul Andrei Moldovan în America, în timp ce mitropolitul Visarion Puiu îi scria să accepte noul post înfiinţat de Guvernul Canadei, de episcop al românilor din această ţară. Însă contextul bisericesc din America, dar şi cel politic erau nesigure, înţeleptul arhimandrit preferând să adopte o poziţie de neutralitate, slujind românilor din America ca simplu preot şi ca profesor de dogmatică, morală şi pastorală la Seminarul rus "Sf. Tihon" din South Canaan, Pennsylvania. Expectativa părintelui Victorin era pe deplin justificată. După eşecul conferinţei de la Geneva din 1955 a mai-marilor lumii, era clar că nu există o punte de dialog între cele două sisteme politice. Războiul Rece făcuse din mediul confesional internaţional un veritabil teren de confruntare între Biserica Catolică, Patriarhiile apostolice din lagărul capitalist, pe de o parte, şi celelalte autocefalii ortodoxe care se aflau în lagărul socialist. Iar situaţia comunităţilor româneşti din America era mai dificilă deoarece ruptura unităţii româneşti ortodoxe începută în 1947, încurajată chiar de guvernul american, care avea interesul de a-şi proteja cetăţenii în faţa pericolului controlului şi manipulării venite dinspre regimul comunist de la Bucureşti, se adâncise tot mai mult. În 1966, când a acceptat postul de arhipăstor al românilor din eparhia canonică românească, vlădica Victorin era convins că va avea o misiune dificilă, dar şi speranţa că unitatea românilor o va putea vedea. A asistat de multe ori la negocierile care se purtau cu episcopul Valerian Trifa, uneori a aflat de acestea, deoarece se ocupau alţii de realităţile ortodoxe din America, dar de fiecare dată şi-a păstrat verticalitatea, mai ales în relaţiile cu reprezentanţii autorităţilor comuniste de la Bucureşti.