Diaconul Teodor V. Damşa în perioada comunistă

S-a născut la 25 decembrie 1919 în Cotiglet, județul Bihor. După şcoala primară din satul natal, în 1919 tânărul Damşa s-a înscris la Liceul „Emanuil Gojdu” din Oradea. La cedarea nord-vestului Ardealului a fost nevoit să finalizeze ciclul secundar la Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuş. Ulterior, se înscrie la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Ca student din eparhia Oradei, ca şi alţii care urmau facultăţi la Bucureşti, a fost ajutat de Episcopul Nicolae Popovici cu bursă de studii şi cărţi, dar şi implicat în problemele administrative pe care chiriarhul orădean căuta să le rezolve atunci când venea în capitala ţării. În 1946, Damşa obţine licenţa în teologie şi capacitatea preoţească, fiind numit profesor de religie la Liceul „Emanuil Gojdu” şi director al Internatului de băieţi „Nicolae Jiga” din Oradea. Totodată este hirotonit diacon pe seama catedralei din Oradea, urmând Episcopului Nicolae în misiunea pastorală din eparhia Oradiei. După excluderea disciplinei religie din învăţământ, Teodor Damşa a rămas la catedră ca profesor de limba română. Considerat un pericol, este mutat de autorităţile comuniste la mai multe şcoli: în satul natal, Salonta, Ineu de Criş, Haieu şi Sanatoriul de copii „1 Mai” Oradea-Băile Felix. Păstrează relaţiile cu confraţii de slujire din Biserică, vizitându-i periodic pe episcopii Andrei Magieru, Teofil Herineanu şi Nicolae Popovici, aflat în recluziune monastică la Cheia. Cu episcopul pensionat poartă discuţii îndelungi despre relaţia Bisericii cu statul şi încercările autorităţilor comuniste de a-l readuce în Sfântul Sinod. Diaconul Damşa slujeşte ocazional atât cu Episcopul Andrei al Aradului, cât şi cu alţi foşti colegi de studii teologice. Comportamentul său atrage atenţia Securităţii, mereu vigilentă la atitudinile reprezentanţilor Bisericii. Ba chiar suspectează o refacere a organizaţiei legionare în care preoţii ar avea o prezenţă importantă. Din cauza suferinţelor trupeşti, se zvoneşte despre o retragere a Episcopului Andrei Magieru, care să fie urmat de o alegere a lui Teodor V. Damşa. Astfel, în timpul campaniei de arestări începute în 1958, Securitatea regiunii Oradea trece la arestări masive mai ales în rândul foştilor legionari şi al preoţilor suspectaţi chiar şi pentru o banală atitudine anticomunistă. În funcţie de relaţiile pe care le aveau inculpaţii, se constituie loturi care se trimit în justiţie. În acest context, la 3 august 1959 este arestat Teodor Damşa. Este inclus într-un lot de 24 de arestaţi, persoane de diferite categorii profesionale, unele care nici nu se cunoşteau între ele. Este vorba de persoane care se întâlneau periodic în virtutea rudeniei sau a unor prietenii mai vechi, unele de natură politică, şi discutau evenimentele internaţionale. Pentru a-i da o conotaţie criminală la adresa regimului, anchetatorii au numit lotul „Partidul vieţii, al sufletului şi al fericirii”, un nume bizar care pornea de la manuscrisul găsit la percheziţia făcută unuia dintre arestaţi. Acesta scrisese un material pe un caiet dictando unde îşi expunea punctul său de vedere asupra existenţei şi funcţiei sufletului, inspirat mai ales din literatura francmasonică. Opţiunile acestei persoane nu fuseseră propagate în cercurile celor din lotul de format de Securitate, dar părea subversiv şi un potenţial inamic la adresa regimului comunist. Prin Sentinţa nr. 157 din 15 aprilie 1960 a Tribunalului Militar Timişoara, diaconul Teodor Damşa a fost condamnat la 10 ani închisoare corecţională pentru „omisiune de denunţ la uneltire contra ordinii sociale”. A trecut prin închisorile de la Oradea (1960), Jilava (decembrie 1960) şi Aiud (iunie 1962). A fost eliberat la 13 aprilie 1964 din penitenciarul Aiud. După închisoare cu greu şi-a găsit un serviciu, abia în 1968 reuşind ca profesor la liceul din Făget, apoi la Ciacova. A colaborat la revista „Mitropolia Banatului”, iar la 8 septembrie 1981 a fost îmbisericit la Parohia Timi­şoara-Iosefin.