Din trecutul Schitului Inăteşti din Râmnicu Vâlcea

În curtea clădirii Seminarului „Sfântul Nicolae“ din Râmnicu Vâlcea se conservă o frumoasă biserică, cu hramul „Buna Vestire“, care la prima vedere, dinspre răsărit, ar semăna cu o veche culă oltenească. Arhitectura monumentului trădează stilul epocii de la cumpăna secolelor XVII-XVIII, cu o pronunţată amprentă brâncovenească. Spunem că se aseamănă cu o culă deoarece, alături de obişnuitele abside de la naos, în partea altarului, biserica are alte două abside, cu rol de proscomidie, respectiv veşmântar. De asemenea, biserica are o turlă deasupra naosului cu o înălţime apreciabilă, care îi conferă spaţiu. Intrarea se face printr-un pridvor format din coloane sculptate în piatră şi cu scena Judecăţii de Apoi, imagine specifică lăcaşurilor olteneşti din acea perioadă. Încă se mai păstrează ancadramentul cu motive florale din jurul uşii, tot aşa cum întâlnim la ferestre. Portalul este străjuit de pisania cu litere chirilice, care ne spune că biserica a fost ridicată la 1747. În pronaos, regăsim tabloul votiv al ctitorilor şi cel al domnitorului Nicolae Mavrocordat şi al fraţilor episcopi Grigorie şi Climent ai Râmnicului. Ulterior, la restaurare s-a adăugat portretul domnitorului Mircea cel Bătrân cu fiul său Mihail voievod, care, potrivit tradiţiei, ar fi fost primii ctitori ai acestui lăcaş. În fapt, la 1388, domnitorul Mircea cel Bătrân întărea printr-un hrisov mai multe moşii Mănăstirii Cozia, printre care şi cea de la Inăteşti. Ulterior, va fi fost un metoc al Coziei pe lângă Episcopia Râmnicului din vecinătate. Lăcaşul a îndeplinit rolul de biserică de schit până la secularizare, când a fost vândut de stat. A funcţionat ca paraclis pe moşia boierului Olănescu, după ce, o vreme, chiliile au fost spaţii pentru arest preventiv. La 1903, biserica fostului Schit Inăteşti a fost reparată şi transformată în lăcaş al Parohiei „Buna Vestire“. Patru ani mai târziu, paroh a fost numit preotul Grigore Predescu, absolvent al Seminarului Teologic inferior. Parohia avea ca filii bisericile: „Sfântul Dimitrie“ (1786), „Sfântul Gheorghe“ (1863) şi „Sfântul Ioan Botezătorul“ (1817) şi 433 de familii, respectiv 1.249 de suflete. Între 1925 şi 1926, biserica a fost reparată din nou, pe lângă aceasta funcţionând un cămin cultural, o bibliotecă, o cantină şcolară şi „patronajul parohial“, o iniţiativă pentru ajutorarea săracilor. În perioada interbelică aici a slujit preotul Grigore Rădoescu, fost director al Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae“ şi al Liceului „Alexandru Lahovari“ din Râmnicu Vâlcea şi membru în Adunarea eparhială.