Din trecutul tumultuos al comunităţii româneşti de la Valea Groşilor, judeţul Cluj

Istoria confesională a Transilvaniei este extrem de complexă, istoricul având dificila misiune de a reconstitui acest trecut în lumina izvoarelor şi într-o viziune cât mai critică. Mai ales după instalarea stăpânirii austriece, la tabloul confesional al Transilvaniei s-a adăugat componenta greco-catolică cu ţintă directă asupra comunităţii româneşti ortodoxe şi ca un garant al controlului pe care noile autorităţi de ocupaţie urma să-l exercite. Totuşi, reacţia românilor la măsurile stăpânirii austriece a fost pe măsură, chiar dacă autorităţile de ocupaţie au apelat la forţa armată. În acest sens ne oprim asupra unui caz confesional, cel al comunităţii din Valea Groşilor de lângă localitatea clujeană Vad. Conform tradiţiei, încă din 1680 aici exista o comunitate românească în jurul bisericuţei de lemn din vechea vatră a satului „Valea cea Pustie“. La 1733, satul avea 16 familii unite păstorite de un „popa Ştefan“, pentru ca în 1750 să fie 186 de credincioşi. În contextul revoltei religioase iniţiate de Sofronie de la Cioara, comunitatea revine la Ortodoxie cu binecuvântarea episcopului transilvan ortodox Dionisie Novacovici. În acea vreme, comunitatea era păstorită de preotul George Reţnai din Prislop, care în 1751 primise hirotonia de la episcopul greco-catolic Meletie Covaci al Oradiei. În 1766, preotul revenit din Valea Groşilor păstorea 146 de credincioşi. După 1767, credincioşii în frunte cu preotul Grigorie au trecut din nou la Uniaţie. În 1783, acest preot scria cu chirilice pe o Evanghelie tipărită la Blaj în 1765, despre cum fusese achiziţionată. În 1791, „popa Nechita“ s-a îngrijit pentru ridicarea unei biserici de lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli“, lăcaş care a deservit comunitatea până în 1879. În 1867, comunitatea avea 392 de credincioşi, fiind păstorită de preotul Vasile Mureşan. Următorul preot, Alexandru Ghelner, vicearhidiacon al Districtului Vad şi absolvent al Seminarului Teologic din Gherla, a fost cel care în 1887 a edificat un alt lăcaş de cult din lemn, tencuit, cu acelaşi hram şi prestol de la vechea biserică. Lăcaşul de cult a fost sfinţit abia la 20 septembrie 1925 de către episcopul Iuliu Hossu de Gherla. Ultimul slujitor greco-catolic al comunităţii româneşti din Valea Groşilor a fost preotul Ştefan Teoderean. În 1948, această veche comunitate a revenit la Ortodoxie, ulterior devenind filie a Parohiei Vad. În 1979, biserica de lemn a fost demolată, rolul acesteia fiind preluat de noul lăcaş zidit în formă de navă cu o turlă-clopotniţă pe pronaos. Biserica nouă a fost sfinţită la 26 august 1979 de către arhiepiscopul Teofil Herineanu al Clujului.