Dinamica sinodală din Franţa

Marc Favreau, fost responsabil de comunicare al diocezei din Orléans, azi atent observator pe internet al realităţii ecleziale, a reunit actele sinodale din toate diocezele şi a constituit o hartă a sinoadelor Franţei. Articolul publicat în cotidianul francez "La Croix", din 15 iunie, semnat de Céline Hoyeau, reprezintă un interviu realizat cu Marc Favreau, autorul blogului Niobium.

La Croix: Cum puteţi explica cvasiabsenţa sinoadelor în anii 1980, apoi revenirea lor începând cu anii 1990?

Marc Favreau: De abia în 1983, Codul de drept canonic a permis laicilor participarea la sinod, rezervată până atunci doar clerului. A fost nevoie, fără îndoială, de un anumit timp pentru ca noua ecleziologie adusă de Vatican II să îşi găsească, puţin câte puţin, locul... Observăm că se instalează o dinamică începând cu anii 1990, chiar dacă eram atunci încă foarte departe de generalizarea ei.

Harta arată că o treime din dioceze nu au organizat niciodată vreun sinod, de cel puţin 30 de ani... Asta înseamnă că episcopii acestora nu îi consultă niciodată pe credincioşi?

Nu este atât de simplu... Există în realitate mari diferenţe de la o dioceză la alta. Unele nu au organizat sinoade, dar, cu toate acestea, întreţin o cultură a coresponsabilităţii. Pe lângă sinod putem găsi şi alte adunări, demersuri, reflecţii, forumuri şi chiar pelerinaje sinodale... Pe de altă parte, alte dioceze organizează în mod regulat sinoade, dar actele sinodale sunt vagi... Absenţa sinodului, în sensul canonic al termenului, nu înseamnă absenţa unei culturi sinodale autentice.

În fond, ce relevă actele sinodale?

Acestea manifestă, în mod global, o extraordinară inventivitate pastorală, însoţită de dorinţa profundă de a se deschide societăţii în toată diversitatea ei. Mai precis, vedem că se trasează două mari tendinţe.

În anii 1980 şi 1990, sinoadele se concentrau mai ales pe aspecte organizaţionale: restructurarea parohiilor, crearea de consilii pastorale şi de echipe de animaţie pastorală.

Din 2000, se pune mai mult acentul pe exprimarea credinţei. Vedem apărând premisele marii reforme a cateheticii. Cum să primim familiile la biserică? Cum să propovăduim cuvântul Evangheliei? În cele mai recente sinoade, accentul este pus de asemenea pe importanţa pentru echipele pastorale de a se reface spiritual, de a găsi timp pentru sine, pentru a-i putea primi pe ceilalţi... Este un lucru destul de nou.

Ce puteţi spune despre ceea ce se întâmplă după sinod?

Şi aici totul variază. Numeroase dioceze asigură un raport foarte conştiincios asupra desfăşurării acestora. Pe site-ul internet al diocezei din Angers putem urmări evoluţia diferitelor etape postsinodale. La Poitiers, dioceza însoţeşte munca echipelor cu evaluări regulate.

Şcoala franceză doreşte o reorganizare

Audrey Steeves abordează în articolul publicat în săptămânalul francez "La Vie", din data de 10 iunie, subiectul reorganizării şcolare, dezbătut în ultima perioadă în Franţa. Reducerea vacanţelor, prelungirea săptămânii, reorganizarea zilei: ritmul şcolar este acum analizat de o echipă de "judecători".

Profesori, părinţi de elevi, cronobiologişti, aleşi locali, persoane din domeniul comerţului şi al turismului: toţi au, începând de pe 7 iunie, ochii fixaţi pe strada Grenelle, nr. 110, sediul Ministerului Educaţiei Naţionale. Într-adevăr, Luc Chatel tocmai a stabilit şedinţe ale Comisiei Naţionale de Educaţie, privind ritmurile şcolare, pilotate de o echipă de 18 specialişti în educaţie. În fruntea acesteia se află Christian Forestier, inspector general şi fost director de cabinet Jack Lang, şi Odile Quintin, fost director al Educaţiei în cadrul Comisiei Europene, un gaj pentru deschiderea către internaţional. Timp de mai multe luni, acest comitet va audia reprezentanţi ai lumii educative şi economice, lansând consultaţii în regiune şi pe internet. Dar cei care îşi doresc reforme rapide riscă să fie dezamăgiţi: concluziile nu sunt aşteptate înainte de un an, iar intrarea în vigoare a noilor dispoziţii nu va avea loc decât în septembrie 2013.

Mai veche de 30 de ani, dezbaterea asupra organizării timpului şcolar a fost recent lansată prin diverse rapoarte, foarte criticate. În ianuarie, Academia Naţională de Medicină regreta că nu copilul se află în centrul acestei probleme. În aprilie, Institutul Montaigne deplângea într-un raport faptul că anul şcolar în Franţa rămâne "cel mai scurt din Europa" (140 de zile de şcoală, faţă de 200 în Italia şi Danemarca, 188 în Finlanda) şi că zilele acestuia sunt cele mai lungi (913 ore de cursuri faţă de 634 în Germania şi 608 în Finlanda).

Reorganizarea zilei, a săptămânii, a anului: ministrul nu vrea să excludă nici o pistă sau "întrebare care deranjează", cu riscul de a se atinge de sfintele vacanţe şcolare, "gândite acum un secol, în vremea unei societăţi rurale care avea nevoie de copii pentru treburile câmpului", inclusiv de a readuce în discuţie săptămâna de patru zile, instaurată în 2008 de Xavier Darcos, împotriva părerii generale a specialiştilor în educaţie.

Prin aceste şedinţe, Luc Chatel speră să găsească modul de a "reconcilia timpul petrecut la şcoală cu cel petrecut în familie şi în societate, în interesul copilului şi pentru o mai bună reuşită educativă". O mare ambiţie, cu atât mai mult cu cât opozanţii unei reforme a sistemului rămân încă numeroşi, fie că este vorba despre persoane care lucrează în domeniul comerţului şi al turismului, anumiţi părinţi, mai ales cupluri separate, şi chiar profesori...

Cine sunt sataniştii?

Interviul realizat de Joséphine Bataille şi publicat în săptămânalul "La Vie", la 8 iunie, are ca temă de pornire festivalul "Hellfest", un festival de muzică metal care a avut loc la Clisson. Anumite trupe care au cântat acolo utilizează foarte mult, într-adevăr, motive satanice. Imaginarul răului provoacă frică. Dar despre ce este vorba cu adevărat? Ne vorbeşte despre aceasta Olivier Bobineau, sociolog care a coordonat cartea "Satanismul, ce pericol reprezintă pentru societate", publicată de Editura Flammarion-Pygmalion.

La Vie: Cine sunt sataniştii?

Olivier Bobineau: Sunt persoane care aderă la o doctrină, cea a bisericii lui Satan, fondată în 1966 în Statele Unite, şi care îl asumă pe acesta. Sunt nişte egocentrici care fac parte din cultul "eului" - de aceea le este aproape imposibil să formeze cu adevărat un grup, deci o religie. În Franţa, aceştia sunt un nod dur ce cuprinde în jur de o sută de persoane care se caracterizează astfel pe internet. Numărul lor este relativ stabil.

Cine sunt aceştia?

Sunt tineri de la 18 la 35 de ani, în medie, care părăsesc cultura catolică, pe care au trăit-o negativ, suferind un eşec la nivelul transmiterii acesteia. Fără legătură socială nu există transmitere şi nici perenitate. Satanismul este prin definiţie legat de un ciclu de viaţă.

Sataniştii nu se caracterizează şi prin practici, mai ales delictuoase?

Aceştia au rituri şi practici prin care celebrează sau manifestă cultul. Îl evocă pe Satan, perceput ca o forţă a naturii şi care reprezintă pentru ei o dezvoltare a egoului. Dar, conform doctrinei, tot ceea ce este ilegal, care îi supune riscului de a-şi pierde libertatea - valoarea supremă - este exclus. Deci, pe plan simbolic, ei contestă toate întruchipările autorităţii, concepute de ei ca sufocante - părintele, preotul, profesorul, patronul, şeful de stat, patria... Dar, în plan practic, ei flirtează cu limitele, forţându-se să nu le depăşească.

Şi muzica metal? Are legături privilegiate cu satanismul?

Sataniştii, la fel ca alţi muzicieni, utilizează imaginarul satanic, adică imaginarul răului. Muzica metal, în particular, încearcă să provoace. Aceste grupuri sunt născute de fapt din ţări încă profund creştine (Statele Unite sau ţările nordice), unde muzicienii au fost crescuţi într-un mediu catolic - în Franţa, unde societatea este foarte secularizată, motivele satanice nu mai sunt chiar contraculturale şi au mai puţin impact.

Traducerea şi adaptarea: Georgiana BÂRA