Domnitorii erau generoşi

Cronicarii munteni şi cei moldoveni, dar mai ales unii călători străini care au străbătut de-a lungul secolelor Ţările Române, au lăsat relatări interesante despre obiceiurile religioase şi tradiţionale care se desfăşurau la curţile domneşti.

În această zi, domnul participa la slujba de Crăciun, iar apoi dăruia boierilor, clerului şi celor săraci felurite daruri. Franco Sivori, secretarul italian al domnitorului Petru Cercel (1583-1584), arăta că în Ajunul Crăciunului Domnul împreună cu Doamna sa şi cu boierii cei mari de la Curte mergeau la Mitropolie ca să asculte slujba de Crăciun, ţinută de mitropolit.

Petru Cercel dăruia veşminte nu numai dregătorilor şi slujbaşilor, ci şi tuturor curtenilor şi oştenilor, fiecăruia după rangul său, "unora, ţesături de mătase, altora, stofe de lână". După schimbarea darurilor toţi petreceau, cântau şi se veseleau. Franco Sivori relatează că ziua Crăciunului era o zi a bucuriei şi a iertării: "Toţi duşmanii se împacă, oamenii îşi fac daruri unul altuia şi de la cel mai mare şi până la cel mai umil, toţi vin la curtea principelui pentru a i se închina aducând daruri, care un lucru, care altul".

În a doua zi, domnul dăruia de mâncare şi veşminte cerşetorilor, apoi boierii şi oamenii de rând se sărutau şi petreceau în ospeţe şi cântece şi adeseori se îmbătau fără să considere că este un păcat. Totuşi, apreciază Sivori, românii trăiesc mai mult după legea firii decât după religie, nu ştiu carte, nu consideră păcatele lucruri grave, dar ţin cu sfinţenie toate posturile mari şi mici, fiind în stare mai bine să moară decât să calce o zi de post.

Cântare din "instrumentele cele mari"

Paul de Alep (1627-1667), vestitul arab creştin şi arhidiacon din Antiohia, ne oferă informaţii preţioase despre sărbătorile românilor din vremea aceea. El relatează că în Ajunul Crăciunului, atât în Moldova, cât şi în Ţara Românească, oştenii veneau la Curtea Domnească şi cântau înaintea domnului "din instrumentele cele mari şi în urmă din tobe, flaute şi fluere". În Muntenia, de Crăciun, domnul asista la aceste parade din cerdacul care era construit în jurul turnului de la poarta Curţii Domneşti. În timpul cât se făcea slujba de Crăciun, un felinar se ridica pentru a se arăta că circulaţia trebuia să înceteze şi oricine ieşea pe stradă era oprit de strajă, care avea dreptul chiar să ucidă.

"La sărbătorile mari, precum Crăciunul, Boboteaza sau de Paşti, boierii şi domnii îşi petreceau ziua şi noaptea în biserică şi după această cumplită oboseală căutau desfătare în bogatele libaţii în care deşertau, ca vrednici coborâtori ai dacilor, pahare de câte o oca dintr-o singură răsuflare", mai scrie Paul de Alep.

Matei Basarab oferea trei mari mese

În timpul lui Matei Basarab, egumenii tuturor mănăstirilor împreună cu episcopii lor obişnuiau a veni înaintea sărbătorilor Naşterii Domnului, aducând beiului, titlu dat de turci domnilor Ţărilor Româneşti, mici daruri. Ei rămâneau până după Bobotează la mesele şi ofrandele pe care le oferea beiul. În ajunul fiecărei sărbători însemnate, se trăgeau clopotele şi se aduna mulţime de popor la biserică. În asemenea zile era obiceiul beiului de a face câte o masă pentru cler şi călugări, alta pentru sărăcimea oraşului şi pentru călători. După ospăţ se împărţea fiecăruia câte o pomană.

Mitropolitul binecuvânta mesele care erau foarte luxoase şi zgomotoase. Tacâmurile, lingurile, furculiţele şi cuţitele erau de argint sau chiar de aur. Scaunul beiului era îmbrăcat în catifea, stofă prea scumpă în acele timpuri şi ţintuit cu cuie de argint poleite. Iată cum descrie Paul de Alep o masă domnească de la curtea lui Matei Basarab. "Toate talgerile stau acoperite cu altele asemenea lor până la timpul mesei, când se ridică. Primul bucătar, când vine cu o mâncare adusă de servitori, o prezintă beiului ridicând acoperişul: dacă place beiului, el o pune înainte în tăcere şi mănâncă, dacă nu, ridică ochii în sus şi bucătarul o ia. Spătarul stă întotdeauna de-a dreapta beiului ţinând în mână sceptrul regal. Paharnicul stă de asemenea lângă el şi de câte ori prezintă câte un pahar beiului gustă mai întâi din el, apoi i-l dă. La fiecare trei sau patru pahare de vin lua beiul şi câte unul de bere. La banchetele de duminică cântă şi muzica, de asemenea, şi la toate sărbătorile cele mari". Paul de Alep mai arată că de câte ori se aducea de la cuhnie un fel de bucate, băteau tobele, sunau trâmbiţele şi se auzea ascuţitul ţipet al fluierelor. "De câte ori beiul ducea paharul la gură sunau iarăşi trâmbiţele şi se descărcau tunurile de se cutremura pământul. Beiul sta cu capul gol şi închina adesea pahare de câte o oca de vin. Mai întâiu fură închinate trei cupe în onoarea sărbătorii, apoi alte trei în numele beiului. Nimeni nu putea scăpa să nu bea sub nici un cuvânt şi toţi cei admişi de masa domnească erau deprinşi cu acest obiceiu. Se bea până ce lumânările topite cu desăvârşire dau semne de plecare".

Domnitorul bea un pahar în sănătatea Doamnei sale

În timpul prânzului, domnul trimite farfurii încărcate cu cele mai bune mâncăruri acelora pe care ar vrea să-i cinstească şi goleşte în sănătatea Doamnei un pahar de vin, stând în picioare şi cu capul descoperit. "La sfârşitul prânzului, după ce se ridică mesele, toţi boierii merg doi câte doi la picioarele domnului ca să golească un pahar de vin roşu, stând în genunchi şi cu capul descoperit. Apoi, boierii sunt copleşiţi de dărnicia domnului lor, asemenea şi clerul, care primea caftane, iar clerul inferior primea bani legaţi în năframe. După masă, domnul intra în palatul său pentru a petrece cu Doamna, cu familia sa şi cu dregătorii de frunte, cărora le oferea caftane de brocart de aur".

Paul de Alep mai arată că în Ajunul Naşterii Domnului se organizau vânători pentru a se pune la masa domnului ţării bucate pregătite din propriul vânat. La o asemenea vânătoare participau aproximativ 10.000 de oameni. Seara se întorceau cu un vânat imens, fiind urmaţi de un car cu porci sălbatici, urşi, vulpi şi alte animale.

Domnul şi boierii serbau Crăciunul la biserică

Un alt călător străin, De La Croix, arăta, spre sfârşitul secolului al XVII-lea, că la ospeţele organizate de domnul Ţării Româneşti cu ocazia Crăciunului răsuna "fanfara trompetelor şi tobelor" şi că alături de domnul ţării participau la slujba religioasă şi boierii, care erau evlavioşi ca în fiecare zi a anului. "În fiecare dimineaţă, toţi dregătorii Ţării Româneşti se duc la biserica curţii ca să fie de faţă la Utrenie. Se urcă apoi la domn şi deschid divanul de judecată".

Vorbind despre darurile de Crăciun, un alt călător străin, Anton-Maria del Chiaro, secretarul principelui Constantin Brâncoveanu, arată cum marii demnitari aduceau domnului în semn de omagiu "daruri constând din covoare persiene sau potire turceşti cu capace de argint aurit, lucrate artistic, cu flori în filigrană". Această ceremonie a "înmânării darurilor lui Vodă" era însoţită totdeauna de discursul marelui logofăt, care în numele tuturor "urează Principelui şi familiei sale toate fericirile pentru binele patriei, guvernată de el cu dreptate şi părintească milă". Apoi, toţi boierii merg şi sărută pe rând mâna domnului, care le aduce în câteva cuvinte mulţumiri, "asigurându-i de dorinţa sa de a guverna patria ca părinte, şi nu ca stăpân".

În ciuda luxului de la curte, domnul ţării nu uita niciodată pe cei care se aflau în lipsuri şi nevoi, le dăruia mese îmbelşugate şi îi miluia pe săraci, fiindcă ştia că bucuria adevărată a sărbătorii pătrundea în suflet când se afla în comuniune cu toţi, bogaţi şi săraci.