Duhovnicul Inochentie Hăţiş de la Robaia argeşeană

S-a născut în 1901, într-o familie de credincioşi smeriţi şi credincioşi din Suteştii Vâlcei. La vârsta de 29 de ani a intrat pe poarta Mănăstirii Bistriţa olteană. După trei ani de noviciat, cu încercări şi deprinderea vieţuirii monahiceşti, a fost tuns în monahism cu numele de Inochentie. Câţiva ani mai târziu a fost hirotonit ierodiacon, mai apoi, în 1941, ieromonah. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ieromonahul Inochentie a fost trimis să slujească pe frontul misionar din Transnistria, săvârşind Sfânta Liturghie, botezuri, masluri şi cununii acelora care timp de peste 20 de ani fuseseră văduviţi de credinţa creştină. După război, ieromonahul Inochentie a ajuns duhovnicul celor câteva sute de maici de la Mănăstirea Bistriţa olteană, care fusese de călugări. Însă antecedentele misionare din timpul războiului şi încercările autorităţilor statului comunist de a desfiinţa Mănăstirea Bistriţa au fost motivele care au determinat scoaterea lui din lavra olteană. Atunci când fusese numit ca duhovnic al maicilor de la Mănăstirea Robaia din Argeş, într-un memoriu către Departamentul Cultelor, din 1958, maica Olga Gologan, stareţa de la Bistriţa, solicita întoarcerea ieromonahului Inochentie motivând că numai acesta le poate fi sprijin duhovnicesc. În anul ce a urmat, dezastruos pentru monahismul românesc, Mănăstirea Bistriţa olteană a fost închisă, iar părintele Inochentie a rămas la Robaia. Timp de peste 60 de ani, zilnic, a slujit Sfânta Liturghie, a fost sprijin duhovnicesc al maicilor care se nevoiau în acest aşezământ izolat de dealurile subcarpatice argeşene şi a fost cercetat de credincioşii însetaţi de izvorul credinţei. La praznicul Cuvioasei Parascheva al anului 1997 duhovnicul Inochentie s-a mutat la ceruri.