În data de 19 noiembrie s-au împlinit 112 ani de la nașterea singurului român laureat Nobel, profesorul și cercetătorul George Emil Palade. Născut la Iași, într-o familie de intelectuali, a urmat
20 Noi, 2024
Episcopul Teofil Herineanu şi autorităţile comuniste
Cazul episcopului Teofil Herineanu al Clujului, fost greco-catolic şi revenit la 1948, este puţin cunoscut în istoriografia bisericească, în special postdecembristă. Încă de la alegerea sa în 1949 pe scaunul de la Roman, la sugestia autorităţilor comuniste, care voiau să manifeste un gest de bunăvoinţă faţă de greco-catolicii reveniţi la Ortodoxie, acest tânăr ierarh a fost privit cu neîncredere de către episcopii ortodocşi, în frunte cu patriarhul Justinian. A fost privit cu neîncredere fie pentru faptul că provenea din rândul foştilor greco-catolici, fie pentru că se credea că regimul comunist nu va dura şi că întreaga situaţie bisericească creată după 1948 se va răsturna. Însă, cu timpul, mult-rugătorul Teofil al Romanului şi-a câştigat încrederea fraţilor săi în slujire, fiind apreciat pentru atitudinea sa demnă în relaţiile cu factorii politici. După 1956, el a fost ales ca eparhiot al Clujului într-o perioadă în care greco-catolicii rezistenţi se manifestaseră public pentru recunoaşterea Bisericii lor. Teofil Herineanu a fost omul dialogului, al comportamentului echilibrat în raport cu autorităţile statului şi greco-catolicii care îşi păstrau confesiunea, unii dintre aceştia fiind cooptaţi la Centrul eparhial. Cu toate acestea, braţul înarmat al partidului, Securitatea, supraveghea şi propunea conducerii superioare măsuri împotriva ierarhului clujean. De pildă, în 1962, Nicolae Pleşiţă, şeful Securităţii Cluj, ordona „strângerea de informaţii compromiţătoare în vederea înlăturării din scaunul episcopal“ a lui Teofil Herineanu. Securitatea veghea la consolidarea regimului.
Presiunile la adresa sa erau atât de mari, încât, la 28 mai 1971, îi spunea împuternicitului de culte Ţepeş Hoinărescu să transmită preşedintelui consiliului popular judeţean şi secretarului comitetului executiv judeţean următoarele: „Eu la cea mai mică aluzie ce mi se va face voi consimţi să mă retrag şi să cer Sfântului Sinod pensionarea. Vă rog să le comunicaţi că eu nu voi face nici un fel de opoziţie sau obstrucţie în asemenea situaţie, după cum ştiţi că au făcut vlădicii Vasile Lăzărescu şi Valerian Zaharia“. Motivele detaliate de episcop şi sintetizate de împuternicitul de culte într-un raport erau: „În Cluj şi în eparhie circulă zvonuri potrivit cărora i se pregăteşte plecarea din partea statului; că ştie că dl Emil Bodnăraş şresponsabilul de culte din PCR ţ a solicitat dosarul episcopului Valerian în vederea avizării destituirii lui şi acesta nu ştia nimic; la fel se pregătea şi debarcarea lui Lăzărescu, şi acesta nu ştia nimic; el nu vrea şi nu aşteaptă până când organele de stat şi de securitate îi vor întocmi dosarul pe care să-l înainteze la conducere în vederea avizării dislocării lui; că este mult mai înţelept să plece el când i se va face o cât de mică aluzie, decât să facă greutăţi; cel mai înţelept lucru este ca un episcop să se retragă din timp, aşa după cum şi el înţelege că este cel mai bine; că el are nevoie de reculegere pentru a se pregăti pentru cele veşnice, or, în scaun fiind, la conducerea unei episcopii, el nu se poate reculege şi pregăti; că în centrul eparhial s-au făcut proorociri că şi el va pleca: «Şi eu nu vreau să se împlinească proorocirea»“.
În continuarea raportului către departament, împuternicitul adăuga că, în timpul acestui dialog, „episcopul a fost foarte calm, şi nu aparent, a vorbit cu seninătate, mult optimism şi dezinvoltură, nedesprinzându-se nici un moment vreun regret în cazul unei eventuale plecări din funcţie. A lăsat să se înţeleagă că l-ar avantaja o asemenea situaţie“.
Totuşi, episcopul Teofil Herineanu avea să rămână în funcţie. Probabil pentru faptul că el reprezenta preoţimea revenită la Ortodoxie la 1948 şi mai ales că ocupa unul dintre cele mai importante scaune episcopale din Ardeal, atunci autorităţile au considerat că nu este oportună înlăturarea sa.
