Episcopul Visarion Puiu la Episcopia Hotinului

Anul acesta se aniversează 90 de ani de la întronizarea episcopului Visarion Puiu în Eparhia Hotinului, cu sediul la Bălţi. Era o eparhie reînfiinţată în Basarabia revenită în trupul ţării la 1918. Dar necesitatea unităţii româneşti nu se oprea cu măreţul act de la 1918. Era nevoie de consolidare, prin românizare, adică readucerea populaţiei moldoveneşti, cum o numise stăpânirea ţaristă, la simţământul românesc, aşa cum fusese înainte de 1812. Era nevoie de înţelegerea doleanţelor basarabenilor de a pune umărul la construcţia României întregite cu particularităţile lor marcate de stăpânirea rusească. Era nevoie de o integrare a spiritualităţii basarabene în Biserica-mamă cu respectarea tradiţiei locale. În acest context, la nivelul factorului politic superior s-a conştientizat că soluţia acestor probleme poate fi găsită prin Biserică. S-a venit cu ideea înfiinţării unor eparhii în Basarabia, dar care nu se aflau în ascultarea vechii Mitropolii a Moldovei. În 1923 au fost înfiinţate eparhiile de Hotin şi Ismail, ocupate de un localnic, precum Dionisie Erhan la Ismail şi de unul provenit din Vechiul Regat, cum a fost Visarion Puiu ales la Hotin. Episcopul Visarion Puiu fusese episcop la Argeş, într-o eparhie în care încercase să pună un început bun, dar unde se lovise de opoziţia unor clerici înregimentaţi politic şi mai ales de problema confiscării Palatului episcopal de către Casa Regală. Aşadar, mutarea la Hotin a fost o soluţie a liberalilor, apropiaţi Casei Regale, de a-l îndemna pe tânărul episcop să meargă la o eparhie pe care să o ridice din temelie. Totodată, tânăr fiind, Visarion Puiu îşi dorea mult să realizeze cât mai mult pe ogorul pastoral-misionar, iar Hotinul era o ocazie de neratat. Deşi i se promisese un sprijin din partea guvernului, evenimentele care s-au succedat pe scena politică românească au fost în dezavantajul său. Totuşi, alături de el, apropiat şi sincer, a rămas profesorul Alexandru Lapedatu.