„Hiroshima“ din Urali

▲ Pe 14 septembrie s-au împlinit 55 de ani de la primul test efectuat cu o bombă atomică pe poligonul Toţk din Urali, un eveniment ţinut secret de cârmuitorii de la Moscova, despre care presa sovietică a început să vorbească abia în toamna anului 1989 ▲ „Nu ne gândeam atunci la posibilitatea dispariţiei omenirii. Important era să nu rămâi în urmă, pentru ca adversarul potenţial să nu te depăşească“, declara, în 1994, academicianul Iuli Hariton, cel care a condus timp de un deceniu centrul nuclear „Arzamas-16“ ▲

Pe 14 septembrie s-au împlinit 55 de ani de la primul test efectuat cu o bombă atomică (septembrie 1954), pe poligonul Toţk din Urali, un eveniment ţinut secret de cârmuitorii de la Moscova, despre care presa sovietică a început să vorbească abia în toamna anului 1989. După ce, la 29 august 1949, Uniunea Sovietică a făcut prima experienţă nucleară secretă, şase ani mai târziu, urmaşii lui I. V. Stalin la Kremlin au experimentat pentru întâia oară efectul bombei atomice asupra oamenilor şi animalelor.

Potrivit ziarului francez „Le Monde“, din 21 septembrie 1994, abia la mijlocul anilor â70 CIA a ridicat vălul de umbră de pe acest subiect strict secret, Occidentul aflând atunci date despre ceea ce se întâmplase la Toţk în 1954. În schimb, în URSS, abia acum două decenii, în mass-media s-au oferit detalii despre experimentul pe viu făcut la Toţk, în timpul unora dintre cele mai mari manevre militare în care erau angajaţi militari ai Armatei Roşii. Ulterior, chiar pe locul exploziei atomice, a fost ridicat un obelisc în memoria participanţilor la manevrele din 1954, unde, în fiecare an, la 14 septembrie, militari şi civili depun coroane şi buchete de flori. Amănunte despre acest eveniment au apărut în 1994, cu prilejul manevrelor comune făcute, în premieră, de soldaţi americani şi ruşi, tot pe poligonul din Toţk.

La experiment au fost mobilizaţi 45 de mii de militari

Potrivit ziarului „Le Monde“, între 1949 şi 1953, I. V. Stalin şi acoliţii lui au studiat circa 20 de scenarii de folosire a armei atomice în timpul unui conflict armat şi au făcut exerciţii de imitare a folosirii armei nucleare. În acest context, s-a decis organizarea unor manevre militare de anvergură, în cadrul cărora să se folosească o armă nucleară adevărată. La început a fost luat în calcul poligonul Kapustin Iar, de la est de Stalingrad (azi Volgograd ), însă, în final, a fost ales poligonul Toţk din Urali, cunoscut pentru terenurile sale de antrenament militar încă de pe timpul Ecaterinei a II-a.

Mareşalul Gheorghi Jukov, erou al celui de al Doilea Război Mondial, a fost desemnat comandant al manevrelor.

Între altele, în timpul pregătirii care a durat 45 de zile, cei 45 de mii de militari care au luat parte la experiment au primit ordinul să se radă pe cap, pentru ca efectele radiaţiilor să fie maxime. S-au săpat 380 de kilometri de tranşee, s-au amenajat circa 500 de adăposturi blindate, au fost aduse 600 de tancuri şi piese de artilerie, 600 de vehicule de transport blindat, 320 de avioane şi alte mii de vehicule de tot felul. Unele dintre ele au fost plasate pe trei axe ce plecau din epicentrul viitoarei explozii, până la o distanţă de cinci kilometri, pentru a se putea studia efectele undei de şoc.

Pe post de cobai au fost aduse, în afara militarilor, vaci, capre, berbeci, câini şi chiar cămile. În paralel, două avioane Tupolev-4 au fost amenajate pentru a putea transporta şi lansa bombe atomice. Timp de o lună, fiecare echipaj a făcut 13 zboruri de antrenament (o sută de ore în total), între care unele de-a lungul întregului traseu de 680 de kilometri ce separau baza de poligonul din Toţk.

Potrivit unor informaţii neconfirmate, la manevrele din Urali au asistat miniştrii Apărării din majoritatea statelor comuniste est-europene.

Unda de şoc provocată de explozie a ridicat avionul cu 50 de metri

Bomba nucleară a fost lansată de la 800 de metri altitudine, la ora locală 7:33. După explozie, piloţii au declarat că avionul a fost ridicat de unda de şoc circa 50-60 de metri. „Pentru a păstra un secret absolut asupra operaţiei, s-a mers până acolo încât piloţilor li s-au dat pseudonime“, îşi amintea, în 1994, colonelul Konstantin Liasnikov, pilot care, timp de zece ani, a lansat bombe nucleare asupra unor poligoane de încercare. În momentul lansării, bombardierul Tupolev-4 era însoţit de şase avioane de vânătoare MIG, două elicoptere şi patru avioane din care se filma şi se făceau fotografii. La 30 de minute după explozie, 86 de bombardiere Il-28, protejate de 42 de avioane MIG-17, au aruncat alte 688 de bombe, a câte 250 de kilograme fiecare. Alarma atomică s-a dat cu zece minute înaintea exploziei, unii militari având timp să meargă la adăposturi, alţii primind ordin să se culce pe burtă, cu picioarele îndreptate spre locul exploziei. La un minut după deflagraţie, norul radioactiv avea patru kilometri înălţime, iar în şapte minute a ajuns la 15 kilometri.

Bomba testată de ruşi, mai puternică decât cea de la Hiroshima

Au fost sau nu victime în urma experimentului din poligonul Toţk? Întrebarea a rămas fără răspuns, întrucât, de-a lungul timpului, nu a „transpirat“ absolut nimic în această direcţie. O amplă depeşă a agenţiei ruse ITAR-TASS, din 14 septembrie 1994, arăta că, în aceeaşi zi din anul 1954, pe poligonul din Toţk aveau loc manevre de anvergură şi, „potrivit unor date, 45 de mii de militarii şi mii de civili au intrat sub efectul exploziei atomice“.

În prezent, în mijlocul craterului negru rămas după explozie se înalţă un monument: metal dezintegrat de flăcări. Alături - un tanc ruginit cu turela ruptă. Cam aşa arăta, după cum îşi amintesc martorii, acest loc: un sat în flăcări, copaci cu trunchiurile carbonizate, diverse obiecte deformate şi nisip calcinat.

Mareşalul Gheorghi Jukov, atunci prim-adjunct al ministrului Apărării al URSS şi comandant al manevrelor, l-a decorat personal pe pilotul care a lansat bomba. Încărcătura a explodat la aproximativ 300 de metri deasupra pământului şi, după măsurătorile de azi, avea o putere medie de 35-40 de kilotone.

Ziarul „Le Monde“, care cita datele CIA şi ale unor instituţii oficiale din SUA, scria că bomba avea 20 de kilotone - puţin mai puternică decât cea detonată de americani la Hiroshima, la 6 august 1945.

Militarii au primit o doză extrem de mare de radiaţii

Agenţia ITAR-TASS relata că, după explozie, unităţile concentrate în zona manevrelor aşteptau să intre „în luptă“ când va trece unda de şoc. Potrivit unor calcule făcute de specialişti, militarii au primit atunci o doză extrem de mare de radiaţii, însă amănunte despre implicaţiile celor întâmplate nu sunt cunoscute la adevărata lor dimensiune nici astăzi de opinia publică. Acum 55 de ani, agenţia oficială TASS a transmis lapidar: „Conform planului de lucrări de cercetare ştiinţifică, în ultimele zile, în Uniunea Sovietică a fost testat unul dintre tipurile de arme atomice. Scopul experimentului l-a constituit studierea acţiunii exploziei atomice“.

„Nu ne gândeam atunci la dispariţia omenirii. Important era să nu rămâi în urmă“

Oamenii de ştiinţă din URSS au trecut la cercetări nucleare încă din anul 1943, în 1949 au avut loc primele explozii atomice în apropiere de Semipalatinsk, iar în august 1953 a fost experimentată prima bombă cu hidrogen în Novaia Zemlia.

În acei ani se declanşase rivalitatea nucleară dintre URSS şi SUA, cunoscută sub numele de „războiul rece“. „Cine ştie ce s-ar fi întâmplat dacă Uniunea Sovietică nu ar fi avut scutul nuclear“, se întreba, în 1994, academicianul Iuli Hariton, atunci în vârstă de 90 de ani, care a condus timp de un deceniu centrul nuclear „Arzamas-16“ şi a asistat la toate exploziile nucleare până în 1963, când experienţele au început să fie făcute sub pământ. „Nu se luau atunci în calcul toate urmările, nu ne gândeam la posibilitatea dispariţiei omenirii. Important era să nu rămâi în urmă, ca adversarul potenţial să nu te depăşească. Acum este necesară o altă abordare în evaluarea consecinţelor“, avea să declare, tot în 1994, acad. Iuli Hariton.

Igor Kurceatov: „Aşa ceva nu trebuie pus niciodată în aplicare“

La începutul acestor experimente, nici savanţii ruşi nu s-au gândit la securitatea lor personală. „În timpul unui astfel de test, ne aflam la zece kilometri de locul exploziei, într-o cazemată specială. De la producerea exploziei şi până la sosirea undei de şoc, trec aproximativ 30 de secunde. Uşa cazematei era întredeschisă şi, deodată, totul a fost inundat de o lumină strălucitoare, ceea ce însemna că explozia s-a produs! Mă gândeam la un singur lucru: cum să închid uşa până la sosirea undei de şoc. Beria (Lavrenti Beria, fost şef al KGB - n.r.) s-a repezit să mă îmbrăţişeze... Abia m-am smuls. Am reuşit, totuşi. Tot ce-am simţit în acele clipe a fost uşurare“, îşi aminteşte Iuli Hariton.

În urmă cu 60 de ani, Rusia a lansat prima bombă nucleară

În urmă cu şase decenii, la 29 august 1949, în URSS a fost detonată prima bombă nucleară, eveniment ţinut secret de I. V. Stalin, dar care a avut o importanţă uriaşă în evoluţia situaţiei politice postbelice şi, mai ales, în proliferarea armei atomice şi în cursa înarmărilor. Părintele bombei nucleare sovietice este considerat, într-o carte apărută în 1955 în Franţa, Piotr Leonidovici Kapita (1894-1984). Tatăl lui era general şi provenea din Basarabia. La fel, mama sa, o eminentă specialistă în folclor şi literatură pentru copii. Părinţii săi vorbeau limba română.