Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica Ieromonahul Cleopa Nanu în temniţa comunistă

Ieromonahul Cleopa Nanu în temniţa comunistă

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 12 Sep, 2016

S-a născut la 20 mai 1928 în satul Buceşti, din comuna gălăţeană Iveşti. Încă de tânăr a căutat calea monahală, influenţat şi de o soră a sa care intrase în obştea Mănăstirii Vladimireşti din apropiere. Iniţial ajunge la Centrul eparhial de la Galaţi, apoi, în toamna anului 1948, intră ca frate în Mănăstirea Sihastru (com. Ploscuţeni, jud. Tecuci), de lângă Adjud. În 1951 este recrutat în armată, urmând astfel stagiul militar. Într-o permisie de 10 zile, din 1952, merge la Mănăstirea Sihastru şi primeşte tunderea monahală cu numele Cleopa. După satisfacerea stagiului militar se întoarce la mănăstirea de metanie, dar la puţin timp este trimis la Mănăstirea Neamţ, pentru a urma seminarul teologic. După absolvire, Episcopul Antim Anghelescu al Buzăului îl trimite duhovnic la Schitul Dălhăuţi, pentru ca după o perioadă să ajungă în cuprinsul Mitropoliei Ardealului. Nicolae Colan, mitropolitul din acea vreme, îl trimite misionar la Schitul „Sfântul Ioan Botezătorul” de langă Alba Iulia. Slujeşte, îndrumă duhovniceşte şi urmează cursurile Institutului Teologic din Sibiu. Totuşi, în contextul declanşării prigoanei împotriva monahilor şi monahiilor, în mai 1959, fără nici o explicaţie, este exmatriculat din institut şi obligat să plece în satul natal „până la noi dispoziţiuni”, deoarece postul de slujitor de la schit îi fusese desfiinţat. Totul s-a făcut prin contribuţia nemijlocită a împuternicitului de Culte care aplica cu exces de zel ordinele primite de la Departamnetul Cultelor. Ba mai mult, Miliţia l-a atenţionat în câteva rânduri să se lepede de haina monahală, altfel va fi sancţionat pentru „port ilegal de uniformă”. Cum nu primise nici o decizie de excludere şi refuzase categoric să facă vreo declaraţie de ieşire din monahism, atunci părintele Nanu a mers în audienţă la Mitropolitul Nicolae Colan. Întâistătătorul ardelean i-a spus că decizia este unilaterală, adică a autorităţilor statului, şi nu are cum să-l ajute, chiar dacă şi el, şi stareţul de la schitul albaiulian, Episcopul Policarp Moruşca, îl apreciază mult. Face chiar o întâmpinare către preşedinţia Consiliului de Miniştri, de la care însă nu primeşte nici un răspuns. La 5 aprilie 1960, merge în audienţă la Patriarhul Justinian Marina. Patriarhul îi spune că nu-l poate ajuta, deoarece presiunile autorităţilor statului sunt mari acum când Decretul 410 se aplică, dar îl încurajează să poarte haina monahală, deoarece îl consideră în continuare monah. Între timp, părintele Nanu revenise în satul natal, unde chiar îşi construise o mică locuinţă, la marginea satului, unde vieţuia după tipicul monahal alături de sora sa, exclusă şi ea din monahism. Zilnic săvârşea Sfânta Liturghie şi întreaga rânduială monahală. Purta rasa monahală, deşi periodic era chemat la Miliţia raională, unde era mustrat pentru atitudinea sa. Intră în legătură cu foştii monahi de la Mănăstirea Sihastru şi cu monahiile libere, foste de la Mănăstirea Vladimireşti. Chiar slujeşte împreună cu aceştia, îi spovedeşte, îi împărtăşeşte şi le ridică moralul atunci când le cere să urmeze pravila monahicească. Este conştient de faptele sale, anume că oricând organele de represiune îl pot aresta, având pregătită valiza pentru a merge la închisoare. Inevitabilul se produce la 29 aprilie 1960. Este trimis în ancheta Securităţii regiunii Galaţi, unde se aflau şi alţi călugări, foşti de la Mănăstirea Sihastru, în total fiind 16 arestaţi. A fost acuzat că a ţinut slujbe clandestine, că a ridicat moralul monahilor şi monahiilor de la Sihastru/Vladimireşti şi pentru că întreţinuse corespondenţă cu preotul Florea Mureşan de la Schitul din Suciu de Sus, jud. Maramureş. De asemenea, i s-a mai imputat faptul că ar fi difuzat cele două bilete cu conţinut duhovnicesc trimise de ieromonahul Ioan Iovan din închisoarea Gherla fostelor maici de la Vladimireşti. A fost condamnat în lotul celor 16 foşti monahi de la Sihastru, prin Sentinţa nr. 230 din 19 august 1960 a Tribunalului Militar Constanţa, primind 5 ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut închisorile de la Galaţi (1960) şi Jilava (august 1962), apoi lagărele de muncă de la Giurgeni-Luciu (august 1962) şi Ostrov (iulie 1964). A fost eliberat la 1 august 1964 de la Ostrov. După detenţie a fost recuperat de Episcopul Teofil Herineanu al Clujului, care mai întâi l-a numit paroh la Parohia Baba, jud. Maramureş, apoi din decembrie 1969 stareţ la Mănăstirea Nicula.