Ieromonahul Emilian Olaru, stareţul de la Slatina

S-a născut în 1912, într-o familie cu frică de Dumnezeu, din ţinutul Botoşanilor. La vârsta de 20 de ani a intrat pe poarta Mănăstirii Slatina, ctitorită de domnitorul Alexandru Lăpuşneanu în ţinutul Sucevei. S-a dovedit un trăitor foarte smerit, blând şi ascultător, trăsături care l-au ajutat mai apoi să parcurgă treptele preoţiei. Ca ieromonah săvârşea zilnic Sfânta Liturghie cu cele şapte Laude şi era unul dintre duhovnicii căutaţi atât în obşte, cât şi de pelerinii care cercetau Slatina. Din septembrie 1949, ieromonahul Emilian a avut bucuria să slujească, să spovedească şi să vieţuiască în obştea acum întregită prin venirea părinţilor de la Sihăstria, în frunte cu arhimandritul Cleopa Ilie. De acum viaţa spirituală în Slatina era mai profundă şi mai căutată de monahi şi credincioşi. Liniştea spirituală de la Slatina a durat până la măsurile luate de organele de represiune în toamna lui 1951. Atunci, părintele Cleopa a fost nevoit să se retragă în munţi, în locul său ca stareţ ajungând părintele Emilian Olaru. Noul stareţ a reuşit să păstreze unitatea obştii şi viaţa duhovnicească de la Slatina în faţa provocărilor permanente venite dinspre autorităţile comuniste. În 1959, anul prigonirii monahilor din România, Mănăstirea Slatina urma să fie închisă la cererea autorităţilor comuniste. Însă, prin dispoziţia mitropolitului Iustin Moisescu, Slatina a fost transformată în azil pentru maicile bătrâne din Moldova. În aceste împrejurări, părintele Emilian a rămas în cetatea monahală a lui Lăpuşneanu Vodă ca duhovnic atât al maicilor care vieţuiau aici, cât şi al ucenicilor care îl cercetau permanent. La vârsta de 75 de ani, blândul, smeritul şi milostivul părinte Emilian Olaru trecea în lumea drepţilor din mănăstirea în care îşi dedicase întreaga viaţă pământească.