Ieromonahul Iov Volănescu de la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, martir al Bisericii sub persecuţia comunistă (II)

Părintele Iov era apreciat mult pentru râvna sa şi de către alţi episcopi. În octombrie 1951, era solicitat de Episcopul Teofil Herineanu al Romanului şi Huşilor să vină timp de „două luni sau definitiv” la Mănăstirea Văratec, ca „îndrumător în scripte şi viaţa de obşte, pentru surorile ce se iniţiază”. Dar Episcopul Andrei a refuzat, deoarece dorea să-l păstreze la Bodrog.

La 30 ianuarie 1952, părintele Iov primeşte darul preoţiei din mâinile Episcopului Andrei. De acum, părintele Iov devenea duhovnic, unul dintre puţinii pe care îi avea Bodrogul. Însă, regulamentul ascetic adoptat la inspiraţia părintelui Iov nu a fost bine primit de către împuternicitul de culte Paul Madinccea, care vizita frecvent Bodrogul. Pentru a stopa influenţa mistică pe care o iradia Bodrogul în zona Aradului, împuternicitul a făcut un denunţ la Securitate, prin care arăta că Iov Volănescu fusese şef de plasă legionară. Momentul nu era întâmplător, deoarece în această perioadă se operau arestări tocmai pentru astfel de culpe politice. La 12 octombrie 1952, în timp ce se afla într-o vizită duhovnicească la Schitul Afteia, părintele Iov a fost arestat de Securitate. A fost anchetat în condiţii dure, cu mai multe interogatorii pe zi, în privinţa trecutului său politic, în cele mai mici detalii şi mai ales despre perioada în care a vieţuit ca monah. Pentru a-l incrimina, Securitatea a considerat că vieţuirea în monahism a părintelui Iov este o continuare a activităţii politice, legionare („pentru a-şi ascunde trecutul în Mişcarea Legionară, s-a mutat în mai multe mănăstiri”). În urma anchetei, prin Decizia MAI nr. 510 din 1953 a fost trimis în colonie de muncă pe o perioadă de 60 de luni. A cunoscut Centrul de Triere Bucureşti şi Capu Midia (martie 1953). În colonia de la Canal, părintele Volănescu a fost declarat „inapt pentru muncă”, cu diagnosticul „distrofie de grad II cu edeme la membrele inferioare, reumatism”. Este mutat în colonia de la Oneşti (septembrie 1953), unde câteva luni mai târziu trece printr-o anchetă a comisiei MAI de triere. Considerat periculos, se recomandă reanchetarea lui. În noiembrie 1954 este mutat la Arad şi trimis în ancheta Securităţii. Se reiau toate acuzaţiile din 1952, apoi se propune trimiterea lui în justiţie. Prin Sentinţa nr. 25 din 14 ianuarie 1955 a Tribunalului Militar Timişoara, părintele Iov este condamnat la 3 ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „activitate intensă contra clasei muncitoare”.

Altfel spus, „sub regimul burghezo-moşieresc a dus activitate duşmănoasă împotriva clasei muncitoare”. A trecut prin închisorile de la Timişoara (iulie 1954), Jilava şi Gherla (mai 1955).
La 11 octombrie 1955 a fost eliberat. Părintele Iov a revenit la Mănăstirea Bodrog. Cu toate suferinţele îndurate în închisoare, el nu s-a descurajat. Sprijinit de Episcopul Andrei şi stareţul mănăstirii, el a continuat programul duhovnicesc gândit la începutul anilor 50. Totodată, începe să fie cercetat de mulţi pelerini. I se cere să săvârşească parastase pentru cei din închisori, mulţi consideraţi decedaţi, mărturiseşte pe mulţi eliberaţi din detenţie şi îi cheamă pe credincioşi să caute calea îndreptării sufleteşti. Nu de puţine ori afirmaţiile şi atitudinile sale sunt denunţate la Securitate. La 25 aprilie 1958, se notează că părintele Iov ar fi afirmat: „Clasa muncitoare strică Biserica lui Hristos şi pe creştini”. La 11 iulie 1958, într-o notă informativă, împuternicitul de culte arată că părintele Iov este „de un misticism şi un fanatism exagerat”, mai ales prin ascetismul instituit în mănăstire. Din acest motiv, împuternicitul merge în mănăstire pentru a ridica ostilitatea celorlalţi vieţuitori faţă de el, în scopul dezbinării obştii din Bodrog. Părintele Iov întreţine o relaţie duhovnicească permanentă cu Mănăstirea Gai. Cultivă relaţii şi poartă dialoguri duhovniceşti cu profesorii de teologie Ilarion V. Felea, Demian Tudor şi Florea Mureşan. De altfel, pe părintele Mureşan şi pe alţi ucenici ai săi îi convinge să primească tunderea în monahism la Mănăstirea Gai.

Tot în această perioadă, părintele Iov, alături de stareţ şi de ceilalţi vieţuitori, luptă pentru păstrarea mănăstirii ca aşezământ monastic, faţă de intenţia autorităţilor statului de a o confisca şi a o transforma în anexă a GOSTAT-ului.

Pentru a diminua din presiunile autorităţilor statului, Episcopul Andrei intenţionează să-l mute pe părintele Iov la Schitul Afteia, dar împuterniciţii din Arad şi Hunedoara se opun. (Va urma)