Ieromonahul Vartolomeu Dolhan sub persecuţia comunistă

Abia încheiase pictarea altarului din biserica satului natal, în care fusese botezat, în Pârcovacii de lângă Hârlău, în ajunul Sfântului Nicolae al anului 1958, când părintele Vartolomeu Dolhan de la Mitropolia din Iaşi primea vizita Securităţii. Părintele era arestat şi chilia percheziţionată sub acuzaţia că uneltise împotriva regimului. Dar cine era părintele Vartolomeu şi ce făcuse? Acesta se născuse la 4 august 1912 în familia numeroasă a unui agricultor de lângă Hârlău. Şcoala primară a urmat-o în satul natal, apoi la Mănăstirea Vorona. De aici a mers la Şcoala de cântăreţi bisericeşti din Botoşani, apoi la Academia de Arte Frumoase din Iaşi. Ajunge preot duhovnic la Schitul Boureni, pentru ca din mai 1940 să fie numit slujitor la Catedrala mitropolitană din Iaşi. În timpul refugiului din 1944-1945, părintele Vartolomeu conduce Cancelaria mitropoliei. Era un duhovnic cercetat permanent de credincioşi, multora arătându-le calea, iar altora bucuriile intrării în monahism. Tot părintele Vartolomeu devenise şi pictor. Zugrăveşte Biserica „Pogorârea Duhului Sfânt“ de la Văratec şi participă la restaurarea catedralei ieşene. Totodată, prin intermediul lui Roman Braga, ierodiacon la catedrală, la hramul din 1955 al acesteia îl cunoaşte pe Daniil Sandu Tudor. Ieroschimonahul de la Rarău îi fusese duhovnic lui Roman Braga în timpul vieţuirii de la Bucureşti. Astfel, părintele Vartolomeu poartă discuţii duhovniceşti cu ieroschimonahul Daniil, mai ales pe marginea unor cărţi ateiste abia apărute şi procurate de ucenicul Roman Braga. Printr-un tânăr aspirant la vieţuirea monahală cultivă relaţii cu Sofian Boghiu de la Plumbuita. Cunoaşte despre activitatea celor din Rugul Aprins şi chiar participă la unele meditaţii religioase iniţiate de Sandu Tudor în 1957 la Rarău. Dar Securitatea urmărea aceste relaţii. Trimite provocatori, precum un tânăr condamnat „contrarevoluţionar” cu un acatist la părintele Vartolomeu, pentru reuşita de a fugi din ţară. Abia fuseseră condamnaţi confraţii săi din Rugul Aprins, când a urmat inevitabilul, arestarea şi anchetarea la Securitatea de la Iaşi. Este acuzat de uneltire în formă agravantă, de conspiraţie împotriva regimului prin adăpostirea şi susţinerea unor „contrarevoluţionari”, de activitate duşmănoasă, cum că s-ar fi rugat pentru cei care doreau să fugă din ţară şi că ar fi discutat duşmănos. Cu toate torturile din anchetă, părintele refuză toate acuzaţiile. Prin Sentinţa nr. 155 a Tribunalului Militar Iaşi, la 9 martie 1959 este condamnat la 15 ani muncă silnică, pentru infracţiunea de „agitaţie la uneltire contra ordinii sociale”. A urmat calvarul închisorilor şi al muncii forţate: Iaşi (1959), Gherla (iunie 1959), Salcia (1959, aprilie 1960), Periprava (decembrie 1959, mai 1962), Giurgeni (mai 1962, mai 1963) şi Jilava (august 1963). În detenţia de la Salcia primeşte pachete de la maica Benedicta Braga, sora ucenicului său de la Iaşi. La 11 septembrie 1963 i se acceptă recursul în supraveghere şi i se reduce pedeapsa la 4 ani închisoare corecţională, în consecinţă fiind eliberat. Dar cu o condiţie, să nu mai fie primit „în acelaşi loc de muncă”. Cu mare greutate i se recunoaşte numirea la Parohia Falcău-Straja. Pictează biserica şi este mult cercetat de credincioşi. Din acest motiv, este mutat la Mănăstirea Râşca, apoi la Văratec. În 1980 trece la cele veşnice.