Ieromonahul Visarion Benea în temniţa comunistă

S-a născut la 10 august 1925 în familia unui agricultor din localitatea Oasele (astăzi Rediu), judeţul Covurlui. Probabil sub influenţa celor două surori, vieţuitoare la mănăstirea gălăţeană Vladimireşti, în octombrie 1950 tânărul Ştefan Benea intră în obştea de la Sihastru. La 19 august 1951 este tuns in monahism în obştea Sihastrului, iar un an mai târziu hirotonit ieromonah. Slujeşte sub îndrumarea duhovnicească a ieromonahului Ioan Iovan de la mănăstirea Vladimireşti. Alături de ceilalţi vieţuitori din Sihastru refuză să se supună la măsura transformării aşezământului în mănăstire de maici, considerând că totul este anticanonic şi se face la presiunile autorităţilor comuniste. Rezistă la presiunile Procuraturii când i se pune în vedere plecarea din mănăstire sau trimiterea în justiţie. În urma arestării conducerii obştii de la Vladimireşti (30 martie 1955), părintele Benea alături de fraţii vieţuitori din Sihastru decide ca, în semn de protest, să meargă în marş până la mănăstirea asediată de trupele de Securitate. Conştient de consecinţele pe care le poate avea gestul său, în aprilie 1955 merge la Vladimireşti, iar la ieşirea din această mănăstire este arestat de Miliţie. Este condamnat la 1 an şi 6 luni pentru „abuz în serviciu”, executând pedeapsa la penitenciarul din Focşani şi în colonia Piatra Frecăţei. După eliberare revine în satul natal, unde continuă să ducă o viaţa monahală. Conform unei note informative a Miliţiei, Visarion Benea „umblă îmbrăcat în uniformă, participă cu regularitate la slujbele bisericii din comună, cântând şi la strană”. Ba chiar cercetează unele mănăstiri şi inclusiv pe cea de metanie, Sihastru, acum obşte de maici, participând la slujbe şi cultivând o relaţie spirituală cu vieţuitoarele de aici. Totodată nu-şi uită fraţii de monahism, domiciliaţi în diferite localităţi din fostele judeţe Galaţi şi Brăila, care continuau să vieţuiască după tipicul monahal, ca şi fostele maici din mănăstirea desfiinţată de la Vladimireşti. Începând cu toamna anului 1958 îi cercetează pe toţi aceştia, mângâindu-i duhovniceşte. Porneşte un veritabil turneu misionar în mijlocul acestor vieţuitori/vieţuitoare, în mare parte lipsiţi/lipsite de bucuria primirii Sfintei Taine a Împărtaşaniei. Ia legătura cu foştii slujitori de la Sihastru, precum Nichifor Timofte, Justinian Hilohi, Calinic Stan, Cleopa Nanu sau Simeon Ovezea. Aflat în localitatea gălăţeană Barcea, împreună cu Nichifor Timofte, este reţinut de Miliţie pentru port ilegal de uniformă, dar eliberat după o noapte de arest la Tecuci. La apariţia Decretului 410, alături de părintele Nanu, Visarion Benea este convins că regimul „nu urmăreşte decât distrugerea credinţei”. Cu toate aceste greutăţi, sub îndrumarea duhovnicească a părintelui Cleopa Nanu, la începutul Postului Mare al anului 1960 Visarion Benea iniţiază o adevărată campanie misionară în rândurile foştilor/fostelor monahi şi monahii de la Sihastru/Vladimireşti. La 8 martie slujeşte la Vadu Roşca, apoi până pe 20 martie, alături de alţi fraţi vieţuitori, mai ales în timpul nopţii săvârşeşte Sfânta Liturghie, acatiste, aghiazme şi Sfântul Maslu la Valea Rea, Negrileşti, Corond, Matca, Umbrăreşti, în total participând la 14 „adunări clandestine”, aşa cum le considera Securitatea. La 18 martie 1960 ia parte la săvârşirea Sfintei Liturghii de la mănăstirea Sihastru şi se sfătuieşte duhovniceşte cu maica stareţă. Toată această efervescenţă duhovnicească a intrat în atenţia Securităţii, care l-a 2 aprilie 1960 a trecut la arestarea părintelui Visarion Benea. Este interogat în detaliu asupra tuturor legăturilor şi acţiunilor întreprinse după 1956. Este acuzat că, împreună cu fostul monah Calinic Stan, „a organizat numeroase adunări clandestine pe timp de noapte cu fostele maici excluse din monahism, după care ţineau câte o slujbă religioasă, discutau potrivnic regimului democrat-popular din RPR, afirmând că excluderea lor din mănăstire s-ar datora regimului şi că numai schimbarea lui va face posibilă reîntoarcerea în viaţa monahală”.  În consecinţă, alături de ceilalţi foşti monahi de la Sihastru, Visarion Benea a fost trimis în justiţia populară. Prin Sentinţa nr. 230 din 19 august 1960 a Tribunalului Militar Constanţa a fost condamnat la 6 ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut penitenciarele din Galaţi (octombrie 1960 şi mai 1963), Jilava (mai 1963, tranzit) şi Gherla (mai 1963) şi lagărele de muncă de la Giurgeni (iunie 1961) şi Salcia (februarie 1962). A fost eliberat la 14 aprilie 1964 din penitenciarul Gherla.