Ilarion Radu, părintele copiilor săraci şi orfani

În anii '20 ai secolului trecut, la Catedrala mitropolitană din Iaşi era un părinte paracliser care niciodată nu ezita să-i ajute pe elevii şi studenţii săraci veniţi în capitala Moldovei să înveţe, să-i primească pe călători şi să-i milostivească cu hrană şi bănuţi din puţinul său venit pe cei orfani şi neajutoraţi. Acesta era monahul Ilarion Radu, cunoscut în toată Moldova pentru milostenia sa. El s-a născut la 15 noiembrie 1874, în Negreştii Neamţului, intrând pe poarta Mănăstirii Neamţ la 30 mai 1896. După un an de încercări, a fost tuns în monahism, vieţuind în marea lavră moldavă timp de patru ani. A fost remarcat de mitropolitul Iosif Naniescu, care l-a adus ca paracliser la catedrala ieşeană. În Patericul românesc, părintele Ioanichie spunea despre acest monah: "Era cea mai sfântă ascultare pentru părintele Ilarion. El nu ştia să cânte, nu învăţase multă carte. Dar ştia să împodobească biserica Domnului ca pe o mireasmă. Ştia să aprindă candelele, să pună flori la sfintele icoane, să stea de strajă lângă moaştele Cuvioasei Parascheva, să menţină ordinea şi curăţenia în catedrală. Ştia mai bine ca toţi să toace şi să sune clopotele, chemând lumea la biserică. Treizeci şi cinci de ani a împlinit părintele Ilarion această ascultare cu desăvârşită dragoste, încât era cunoscut tuturor. A doua mare faptă bună a acestui părinte era milostenia. Fiind foarte iubitor de săraci, de călători şi de copii orfani, părintele Ilarion şi-a pus sufletul, chilia, pâinea zilnică şi salariul spre folosul şi mângâierea oamenilor. Sfinţia Sa îi socotea pe toţi copiii lui Hristos şi fraţi ai săi". În 1936, părintele Ilarion s-a retras la bolniţa Mănăstirii Neamţ, de unde după doi ani s-a mutat la cele veşnice.