„În felul acesta viţios se alimentează o mare parte din orăşeni şi la noi“

Grija şi atenţia pentru sănătate era vizibilă în perioada interbelică prin atenţia acordată dotării spitalelor, prin activitatea sportivă în care erau implicaţi toţi tinerii, prin farmaciile deschise la orice oră din zi şi din noapte, precum şi prin sfaturile medicale existente în paginile ziarelor. Aici se găsesc lungi articole ale unor specialişti care descriu afecţiuni şi oferă sfaturi de viaţă sănătoasă. În paginile ziarelor interbelice se găsesc tot felul de reţete, de la „cum să prepari o pastă de dinţi“ până la regimuri de slăbit sau diete pentru anumite boli.

Un articol din „Evenimentul Zilei“ din 25 martie 1939 arată grija pentru construirea şi dotarea instituţiilor sanitare. Articolul cu titlul „Spitalele din Iaşi au fost înzestrate cu noui instalaţii radiologice“ arată cum „casa centrală a asigurărilor sociale a alcătuit un vast program de lucrări pentru perioada anului în curs, preocuparea de căptenie fiind ridicare a numeroase construcţii pentru Casele de asigurare, dispensarele şi spitalele sale din Capitală şi din cuprinsul ţării, precum şi înzestrarea aestora cu instalaţiuni şi aparate modene“.

O alimentaţie „viţioasă“ predispune la cancer

Una dintre bolile care făcea ravagii şi în perioada interbelică era cancerul. Studiind această afecţiune, cercetătorii au făcut legătura între alimentaţie, stilul de viaţă şi riscurile la care se supun oamenii. Deşi în perioada interbelică nu existau fast-food-uri, medicii atrăgeau atenţia asupra necesităţii unei alimentaţii pe bază de fructe şi legume, alimente cât mai naturale şi mai proaspete.

Într-un articol din „Adevărul“ din 21 martie 1928, intitulat „Iarăşi despre cancer. În legătură cu problema alimentaţiei“, H. Sanielevici atrage atenţia că „ceea ce pregăteşte teren acestei grozave boale este o alimentaţie viţioasă, şi anume abuzul de substanţe azotoase de origină animală, în dauna legumelor şi fructelor“. Autorul articolului observă că în „nordul Europei şiân regiunile muntoase din Europa cancerul face ravagii, pe când popoarele mediteraneene sunt aproape imune“.

O alimentaţie „viţioasă“ o au, alături de europeni, şi românii: „În felul acesta viţios se alimentează o mare parte din orăşeni, din centrul şi din nordul Europei, ca de altfel şi la noi: legumele sunt coborâte la nivelul de garnitură estetică a fripturii, ori figurează sub formă de castraveţi în oţet (otravă curată), iar fructele sunt reprezentate sub formă de câteva felioare de compot siropos, ori printr-un măr după masă pentru digestie. În schimb, carne şi peşte sub toate formele, ouă, brânză, prăjituri“.

„Pilulele nu folosesc grasului, ci negustorului“

Alimentaţia era cea la care se apela şi în ceea ce priveşte regimul de slăbire. Doctorii atrăgeau atenţia asupra „soluţiilor minune“, care puteau dăuna sănătaţii, şi făceau elogiul unui corp svelt care astfel avea toate şansele să fie sănătos, aşa cum arată un articol din „Adevărul“ din 22 mai 1928, intitulat „Cine vrea să slăbească!“ de dr. P. Robescu. „Ca o persoană cu obesitate să slăbească până să vină la normal, însă fără să producă prejudicii corpului şi funcţiilor organice trebuiesc anumite norme şi trebuiesc şi anumite studii medicale speciale: acest lucru sâa cam făcut în toate epocile; se înţelege uşor că studiul cel mai recent este cel mai sortit a fi cel mai bun, pentru că are ca bază toate cercetările, toate studiile făcute în trecut, de alţi oameni de ştiinţă.“

Astfel, doctorul recomadă ultimul studiu făcut la Paris. „Cine vrea să slăbească să facă multe exerciţii fizice şi anume, pentru persoanele adulte sporturi, pentru persoanele cari au trecut de 50 de ani gimnastică de cameră.“ Doctorul atrage atenţia că în tratamentul obezităţii, „masajul nu face bine decât masorului“ şi că sportul este partea uşoară, cea mai grea fiind a regimului alimentar: „Toate persoanele grase sunt lipsite de voinţă, în ceiace priveşte mâncarea“. Articolul recomadă câteva tipuri de regim, atrăgând atenţia că „mâncările vor fi foarte puţin grase, foarte puţin sărate, şi foarte puţin pipărate. Se vor suprima complect prăjiturile, pastele făinoase, aluaturile, bomboanele şi dulceţurile. Medicamentele ce se recomandau pentru slăbire, sâau constatat fără nici o valoare. Toate pilulele ce s-au publicat în paginile ziarelor nu folosesc grasului, ci negustorului“.

În final, doctorul face elogiul „slabilor“: „A nu fi gras nu este numai a avea siluetă, a fi svelt, a fi la modă; a nu fi gras înseamnă: 1. a rezista mai bine la orice boală; 2. a fi mai vioi la corp; 3. a fi mai ager la minte; 4. a îmbătrâni mai târziu; 5. a trăi mai mult; 6. a nu avea tensiune; 7. a nu avea arterioscleroză; 8. şi alte multe avantaje“.

Alte sfaturi medicale includ şi medicina tradiţională. Astfel, în caz de gripă, se face „Desinfecţia cotidiană a foselor nagale şi a faringelui (...), inhalaţii cu foi de eucalipt; rămâneţi la cald, puneţi ventuze şi cataplasme decum devine dificilă respiraţia (...) Dimineaţa la sculare şi seara înainte de a vă culca luaţi un ceaiu fierbinte cu rom sau o ceaşcă de vin fiert“, cum arată „Evenimentul Zilei“ din 24 ianuarie 1940.

„Cura marină a adus servicii nepreţuite bolnavilor cari au apelat la această medicaţiune“

Lumea medicală europeană colabora în perioada interbelică, se făceau schimburi de studii între instituţii medicale, toate noutăţile ştiinţifice ajungând în toate spitalele, cel puţin ca informaţie, dacă nu şi prin aplicarea practică.

Medicii români participau la congresele internaţionale aşa cum şi în România se organizau astfel de întâlniri între specialişti. Un astfel de congres a fost cel de talasoterapie, aşa cum arată „Adevărul“ din 25 mai 1928. Congresul, la a V-a ediţie internaţională, s-a deschis la Ateneul Român sub preşedenţia lui A. Theohari. Printre invitaţi se remarcau „Marcel Labbé, membru al Academiei de medicină din Franţa, Laiguel Lavastine din partea facultăţii de medicină din Paris, dr. Armand Delille din partea societăţii medicale a spitalelor din Paris, numeroşi profesori universitari români şi medici balneologi“. Cu acest prilej, Theohari a vorbit despre „sanatoriile dealungul litoralului Mării Negre. Acţiunea puternică a curei marine a adus servicii nepreţuite bolnavilor cari au apelat la această medicaţiune. Mai departe d-sa a vorbit despre puterea binefăcătoare a diferitelor staţiuni româneşti, arătând totodată valoarea lor ştiinţifică şi modificaţiunile în bine aduse la bolnavii de tuberculoză“.

Centrul de transfuzie sangvină de la Paris

Una dintre „minunile ştiinţei moderne“, aşa cum era văzută de „Evenimentul Zilei“ din 7 aprilie 1939, era transfuzia de sânge, ziarul oferind un amplu reportaj despre „Voluntari cari îşi oferă sângele“, doar că descrierea este făcută Centrului de transfuzii de la Paris. „Candidatul «donneur» tânăr şi voinic este examinat dacă se află perfect sănătos, apoi e dus întrâun laborator, unde va fi practicată o operaţie de o importanţă capitală: determinarea grupului sanguin din care face parte candidatul. (...) Transfuzia e strâns legată de urgenţa operaţiei. Sâa ajuns astfel la ingenioasa soluţionare a conservelor de sânge omenesc. Donneurul poate absenta, prezenţa lui nu mai e absolut necesară. E suficientă pentru o transfuzie rapidă o imensă fiolă ce închide în pereţii de sticlă elementul indispensabil vieţii: sângele“. Articolul menţionează că, la Paris, centrul de transfuzie avea 800 de „donneuri“ dar că ar fi fost necesari aproape 5.000, în cazul unor evenimente mai grave.

„Cinci gemene“ îşi anunţă sosirea pe lume prin razele X, la New York

În presă erau relatate cazurile de naşteri multiple. Astfel, în România anului 1940 era semnalat cazul unei tinere care a născut cvadrupleţi, toate fete şi sănătoase, mama fiind sprijinită din punct de vedere financiar de către autorităţile locale, mai ales că soţul acesteia era concentrat pe front.

Un alt caz care a fost relatat în presa din 1939 a fost cel al cvintupleţilor născuţi în America. După un an, în apropierea războiului, un alt caz a fost semnalat în Statele Unite, doar că de această dată anunţul a fost dat înainte ca micuţii să se nască. „Cinci gemene îşi anunţă sosirea pe lume“, din „Evenimentul Zilei“, din 28 martie 1940, arăta că „O femee care a fost examinată cu ajutorul razelor X, este pe punctul de a da naştere la cinci copii (...) Doctorul Wood care a examinat-o a declarat că placa aparatului sub observaţia căruia a fost pusă indică conturul desluşit a cinci copii. Acum jurnalele îşi dispută fotografia plăcii acesteia. Ba proprietarul ziarului «Herald» un anume John S.Knight, din Miami, şi-a asigurat un contract de exclusivitate pentru publicarea fotografiilor viitorului quintruplu, inclusiv plăcilor radio-ului. Concurentul lui local, «News» i-a ripostat luând asupra-şi toate cheltuielile de spital ale d-nei Callahan“. Medicul Dafoe care a adus pe lume cinci gemeni cu un an înainte, s-a declarat sceptic în privinţa supravieţuirii tuturor celor cinci copii.

▲ Clinică pentru cei care nu cuvântă

Nu doar oamenii erau cei care mergeau la spital pentru a primi tratament, printre pacienţi se aflau, ca în barca lui Noe, tot felul de vietăţi. Pentru acestea era deschisă clinica de la facultatea de medicină veterinară, aşa cum arată un articol din „Evenimentul Zilei“ din 23 martie 1939, „O luptă de zi şi noapte pentru înţelegerea celor ce nu grăesc. Pacienţii care îşi spun din ochi durerea“. Cei care apelau la serviciile clinicii erau: „Cucoane cu câini în lesă sau purtânduâi grijuliu în braţe, oameni de la ţară veniţi cu calul sau cu vaca bolnavă, pisicuţe, canari şi mai cu seamă câini, de toate rasele şi mărimile. Pe o estradă medicul priveşte atent animalul, ascultă cu bunăvoinţă explicaţiile proprietarului, pentruca apoi să examineze cu minuţios pacientul ca să-i puie cu precizie diagnosticul“.

Ştiinţa trebuia să lupte de multe ori cu tot felul diletanţi: „Adeseori medicul se găseşte în faţa dificultăţii prilejuită de acei «medici empirici», numiţi şi dibaci, nălbaţi, potcovari, la al căror concurs fac mai întâi apel posesorii de animale. Nu arareori sâa găsit în intestinele cailor aduşi la clinică, salată orientală, gogoşari, murături sau ardei iute. Bineînţeles că aceste mijloace, mai mult decât puerile, au avut darul să agraveze, şi nicidecum să vindece suferinţele bietului animal“.