Închisorile părintelui Alexandru Mazilu din Lăpuşata-Vâlcea

S-a născut la 15 august 1902, în familia unor agricultori din localitatea vâlceană Lăpuşata. După şcoala primară din satul natal, pentru a se susţine material, tânărul Alexandru a fost copist la primărie, apoi factor poştal. Între 1921 şi 1924 a urmat cursul inferior liceal la Râmnicu Vâlcea, apoi Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae“ din acelaşi oraş. La 22 octombrie 1928 a fost hirotonit preot pe seama parohiei din satul natal, cu o enorie formată din 540 familii, 2.172 suflete şi două filii. Ulterior, preotul Mazilu şi-a completat studiile de teologie la facultăţile din Bucureşti şi Chişinău, la ultima sub îndrumarea profesorului Petre Constantinescu-Iaşi. Din activitatea pastoral-misionară a părintelui Mazilu amintim de înfiinţarea unei biblioteci parohiale, cu peste 600 de volume şi întreţinerea unei cantine pentru 32 elevi săraci. Pentru faptele sale, părintele a primit înalta distincţie bisericească de „iconom stavrofor“. În 1943 s-a transferat la Biserica „Buna Vestire“ din Râmnicu Vâlcea, totodată îndeplinind funcţia de protoiereu, până în anul 1951. În plan politic, părintele Mazilu a fost adeptul Partidului Liberal şi chiar membru al Comitetului Judeţean Vâlcea. Adeziunea la liberali se datora sprijinului financiar din perioada studiilor primit de la oameni politici, precum Ion Gh. Duca sau Ilie Niculescu, din Râmnicu Vâlcea. Din astfel de motive, în perioada guvernării naţional-legionare, părintele Mazilu a fost ţinta unor atentate eşuate ale legionarilor. Tot din aceleaşi motive a fost arestat în noaptea de 15 spre 16 august 1952 de către Securitatea comunistă. În urma anchetei de la Securitatea din Piteşti a primit o detenţie administrativă de 60 luni muncă silnică, iar la 16 ianuarie a fost transferat în colonia Peninsula-Valea Neagră de la canal. După transferarea lui la Penitenciarul Văcăreşti (iulie 1953), la 14 august 1953 a fost eliberat. S-a întors în mijlocul familiei şi al păstoriţilor săi. Chiar dacă cedase averea funciară la gospodăria agricolă colectivă, părintele Mazilu era urmărit în continuare de Securitate. Motivul era legat de activitatea politică interbelică. La aceasta s-au adăugat conferinţele religioase ţinute în mediul preoţesc, precum cea din 1936 în care a denunţat campania ateistă din Uniunea Sovietică şi Spania republicană. În consecinţă, la 24 septembrie 1959 a fost arestat, apoi anchetat în mai multe rânduri la Securitatea din Piteşti. Anchetatorii se pare că nu puteau să-i găsească capete de acuzare pentru o condamnare cu ani grei de detenţie. Totuşi, la 14 decembrie 1960, prin Sentinţa nr. 401, a fost judecat şi condamnat de Tribunalul Militar Craiova la 7 ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale“. În urma recursului, la 5 mai 1961 a fost eliberat din închisoare.