Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica Închisorile părintelui Constantin Stoicescu

Închisorile părintelui Constantin Stoicescu

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 12 Feb, 2016

S-a născut la 29 ianuarie 1913, în localitatea buzoiană Vintilă Vodă. După școala primară din satul natal (1920-1925), tânărul Stoicescu s-a înscris la Seminarul teologic din Buzău, pe care l-a absolvit în 1934. Revine în satul natal, unde muncește la tăiatul lemnului din pădure. Își întemeiază o familie, încât în 1937 primește darul preoției pe seama Parohiei Ploștina, comuna Goidești, județul Buzău. Totodată, își continuă studiile de teologie la facultatea de la Cernăuți, prezentându-se doar la sesiunile de examene.

În plan politic se implică în perioada guvernării național-legionare. În noiembrie 1940 este înscris în Mișcarea legionară de către cumnatul său, preotul Gheorghe Dragomirescu, șef de garnizoană. Părintele Stoicescu este numit șef de cuib, ședințele ținându-le în clădirea primăriei, însă activitatea sa fiind modică. În ianuarie 1941, alături de alți clerici de pe Valea Slănicului buzoian, este transportat cu un camion pentru a participa la evenimentele care se desfășurau la Buzău. Ajuns în reședința de județ, este încercuit de militari și eliberat după o zi. Pentru așa-zisa participare la rebeliune, părintele Stoicescu trece printr-un proces desfășurat la Tribunalul Militar Buzău, în urma căruia este achitat.

În 1949 intră din nou în vizorul autorităților statului. Totul a pornit în octombrie 1948, de la sprijinul oferit cumnatului său, Păun Nicolae, urmărit de autoritățile comuniste și fugar în munți. Părintele Stoicescu i-a oferit găzduire și alimente, inclusiv pentru cei din munți. De asemenea, a facilitat o corespondență între cei din munți și diverse persoane din Buzău și București. La 19 februarie 1949 este arestat și trimis în ancheta Securității din Buzău. După două luni de anchetă soldată inclusiv cu presiuni fizice și psihice, este mutat în penitenciarul Buzău, iar din octombrie 1949 în penitenciarul Brașov în vederea înfățișării la proces. A fost judecat și condamnat într-un lot în care se mai aflau alți șapte clerici, prin Sentința nr. 856/1949, primind 7 ani temniță grea, pentru infracțiunea de „omisiune de denunț la uneltire contra ordinii sociale”. De la Brașov, părintele a fost mutat la penitenciarul Aiud (februarie 1950). Până în 1953 a lucrat ca dulgher în atelierul de tâmplărie al penitenciarului. La 22 februarie 1956, în locul eliberării, părintele Stoicescu primește un domiciliu obligatoriu pentru 24 de luni la Răchitoasa, termen mai apoi prelungit cu aceeași durată de timp. La Răchitoasa slujește în umila bisericuță ridicată de foștii deportați bănățeni, alături de preotul Gheorghe Tarcea și preotul Dimitrie Bejan pe post de cântăreț. Participă intens la viața comunității constituite de condamnații politici care încercau să înfiripe un trai normal. Muncește ca maistru-zootehnist la Sectorul taurine de la GAS Luciu-Giurgeni, până în aprilie 1958 când este dat afară. Este reangajat ca maistru-dulgher la Trustul de Îmbunătățiri Funciare de pe șantierul Luciu-Giurgeni. La 20 septembrie 1958 este arestat din nou și cercetat la Securitatea din Constanța alături de alți colegi de suferință de la Răchitoasa pentru „activitate legionară”. Este învinuit că, prin activitățile religioase (săvârșirea Sfintei Liturghii, botezuri, cununii), participarea la diferite evenimente de familie și sprijinul acordat unor frați de suferință ar fi continuat „activitatea legionară pe linie mistică”. Totul era o absurditate orchestrată de Securitate la ordinul partidului. A fost condamnat prin Sentința nr. 349 din 16 iunie 1959 a Tribunalului Militar Constanța la 25 ani muncă silnică, pentru infracțiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut penitenciarele de la: Constanța (1959), Jilava (octombrie 1959) și Aiud (din februarie 1960). A fost eliberat la 1 august 1964.