Închisorile părintelui Dumitru Mitoiu

Într-o ediţie trecută a rubricii „Memoria Bisericii“ am început seria prezentării clericilor ortodocşi victime ale persecuţiei comuniste în marea înscenare a Siguranţei comuniste din noaptea de 14 spre 15 mai 1948. În ediţia de faţă dorim să prezentăm o biografie succintă a părintelui Dumitru Mitoiu. Acesta s-a născut la 6 octombrie 1916 într-o familie de oameni simpli, agricultori din localitatea musceleană Dărmăneşti. După şcoala primară din localitatea natală, tânărul Dumitru Mitoiu a urmat Seminarul teologic din Curtea de Argeş (absolvit în 1937), apoi Facultatea de Teologie din Bucureşti (1937-1941) şi pe cea de Drept de la Iaşi. În anii studenţiei, inevitabil, ia contact cu lupta politică din capitala României, manifestând interes pentru Mişcarea legionară. Totuşi, abia în timpul guvernării naţional-legionare devine membru legionar, atunci când, locuind la Băceşti (satul natal al soţiei), acceptă funcţia de şef de plasă, subordonat şefului organizaţiei judeţene Putina, avocatul Nicolae Pâslaru. Se implică în activitatea legionară până la momentul rebeliunii din ianuarie 1941, când abandonează lupta politică. De altfel, în noiembrie 1942 este numit preot slujitor la Parohia Băceşti. După instalarea guvernului procomunist condus de Petru Groza, din cauza trecutului său politic, preotul Mitoiu intră în rândurile organizaţiei „Frontul Plugarilor“. Nu activează politic, dar apartenenţa la acest partid îi conferă liniştea de care avea nevoie ca slujitor al Altarului. Acest „privilegiu politic“ nu a fost de durată. Conform documentelor de arhivă pe care le-am consultat, în noaptea de 14 spre 15 mai 1948 este arestat în urma unei înscenări orchestrate de Siguranţa din Roman. Este anchetat prin torturi fizice şi psihice, obligat să dea declaraţii conform cărora după instalarea regimului democratic ar fi participat la reactivarea Mişcării legionare. În consecinţă, la 18 martie 1949, prin Sentinţa nr. 335 a Tribunalului Militar Iaşi este condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale“. Cunoaşte penitenciarele de la: Suceava (mai 1948), Piteşti şi Aiud (din septembrie 1949). La 27 aprilie 1957 este eliberat din închisoarea Aiud, însă pentru că era considerat potenţial pericol la adresa regimului „democrat-popular“, prin decizia unei comisii MAI, părintelui Mitoiu i se fixează un domiciliu obligatoriu de 36 luni. Este trimis în localitatea Şcheia, regiunea Galaţi, încercând să se refacă după regimul inuman de detenţie. Ba chiar solicită aprobare pentru a sluji la altarul bisericuţei din localitatea Stăncuţa, din apropiere. Episcopia din Galaţi îi acordă binecuvântarea, însă MAI îi interzice acest drept. Mai mult, tot o comisie MAI hotărăşte trimiterea părintelui Mitoiu în lagăr de muncă pentru o perioadă de 48 luni. Astfel, ajunge în lagărul de la Culmea (noiembrie 1958), apoi în cel de la Periprava (aprilie 1960). La 12 septembrie 1962 este eliberat de la Periprava şi i se fixează un domiciliu obligatoriu în satul natal.