Închisorile părintelui Gheorghe Doară

Gheorghe Doară s-a născut la 18 iunie 1896 în Stroeştii Vâlcei. După urmarea Seminarului Teologic "Sf. Nicolae" din Râmnicu Vâlcea şi a Facultăţii de Teologie din Bucureşti, tânărul absolvent şi-a îndreptat paşii către locurile de baştină, fiind hirotonit preot pe seama Parohiei Oteşani, ulterior transferându-se în satul natal. A fost unul dintre preoţii reprezentativi din această zonă a Vâlcei, bogată spiritual prin marile mănăstiri Bistriţa, Hurezi şi Arnota. S-a remarcat atât printr-o activitate pastoral-misionară intensă, cât şi politică, perioada interbelică fiind dominată de adeziunea naţionalistă a multor preoţi care căutau soluţii la neajunsurtile provocate de criza economică şi indiferenţa şi corupţia politicienilor. Preotul Doară a fost printre cei care au aderat la mişcarea legionară şi a iniţiat şi a susţinut tabăra de muncă care a deschis drumul prin munte către pitoreasca Mănăstire Arnota. În timpul guvernării antonesciene, părintele Doară a fost, în două etape, misionar pe câmpul pârjolit de ateism în Transnistria, reuşind să refacă o serie de biserici, să conducă protoierii, să redescopere credinţa creştină celor care cunoscuseră persecuţia sovietică. După instalarea regimului comunist în România, părintele Doară a cunoscut calvarul închisorilor. A fost arestat pe 18 iulie 1952, ţinut în anchete, umilit şi bătut în penitenciarele de la Craiova, Piteşti şi în lagărele de muncă de la Galeş, Peninsula, Borzeşti şi Oneşti. A fost judecat în 1956 şi condamnat la 4 ani închisoare corecţională. Pentru că a refuzat să facă campanie pentru cooperativizare, la 7 iulie 1959 a fost arestat din nou. Anchetat în condiţii grele, părintele a fost judecat abia în 1961, iar după un şir de procese, recursuri şi reanchetări la 12 aprilie 1962 a fost pus în libertate.