În data de 19 noiembrie s-au împlinit 112 ani de la nașterea singurului român laureat Nobel, profesorul și cercetătorul George Emil Palade. Născut la Iași, într-o familie de intelectuali, a urmat
Închisorile preotului arădean Petre Boldor
Schimbările eşafodajului legislativ din 1948 aduceau Biserica într-o situaţie fără precedent. Pentru prima dată, Biserica, practic, era scoasă în afara legii, pentru organizare şi funcţionare fiind obligată să-şi adopte un nou statut recunoscut de stat, instituţiile de învăţământ teologic considerate ca şi desfiinţate şi educaţia religioasă era scoasă din învăţământul public. Mai mult, Biserica nu se afla în situaţia de a răspunde prin atitudini vehemente, ci era nevoită să adopte strategii cât mai eficiente. Una din strategiile adoptate a fost aceea de a-i aduce pe tineri, în special elevi, în locaşurile de cult în vederea continuării educaţiei religioase. Nu s-a adoptat o decizie sinodală la nivelul întregii Biserici Ortodoxe Române, ci s-a considerat oportun ca fiecare eparhie să aplice măsuri proprii. În cazul Eparhiei Aradului, încă din septembrie 1948, Episcopul Andrei Magieru a dispus reluarea Şcolii duminicale. Episcopul arădean a mers din protopopiat în protopopiat, unde împreună cu preoţii a analizat posibilităţile iniţierii educaţiei religioase în locaşurile de cult. Preoţii trebuiau să ţină evidenţe stricte cu elevii catehizaţi pe care să le prezinte periodic la Centrul eparhial. Totodată, o serie de preoţi au venit cu ideea căutării unor soluţii viabile în activitatea pastoral-misionară ca răspuns la impedimentele venite dinspre factorul politic. Între aceşti clerici se numărau: Ilarion V. Felea, Tudor Demian, Ion Ageu, Sinesie Ioja sau Petre Boldor. Aşadar, catehizarea intensă, predica cu priză la credincioşi şi susţinerea îndeaproape a Episcopului Andrei Magieru au condus inevitabil la riposta autorităţilor comuniste, mai ales după ce liderul comunist Ana Pauker ceruse în conducerea de partid ca „popii care fac şcoală în biserică” să fie pedepsiţi. Unul dintre cei care au cunoscut rigorile persecuţiei comuniste a fost preotul Petru Boldor. Acesta s-a născut la 13 martie 1910 în Bozeş, judeţul Hunedoara. El a urmat Academia teologică Andreiană din Sibiu. În 1939 a primit darul preoţiei pe seama Parohiei Olari, judeţul Arad. În timpul studenţiei aderase la Mişcarea legionară, activând până la rebeliune. În februarie 1941 a fost condamnat pe nedrept de către Tribunalul Militar din Timişoara la 1 an închisoare corecţională, pentru „răspândire de ştiri false”. În 1942 se transferă la Parohia Laz, iar un an mai târziu la Conop. Este urmărit de Securitate, pentru legături cu membri ai grupului din jurul lui Gligor Cantemirî, în fapt cunoştinţe mai vechi. Însă, la puţin timp după ce adăpostise un fost legionar, în dimineaţa zilei de 9 decembrie 1948 este arestat de la domiciliu. Este inclus într-un lot format din arestaţi care avuseseră legături cu Gligor Cantemir, suspect de Securitate că organizează un grup anticomunist în zona Aradului. Alături de Boldor se mai aflau şi alţi preoţi, precum: Ilarion Felea, Tudor Demian, Dumitru Morar sau Sinesie Ioja. În anchetă i s-au adus învinuirile de „activitate subversivă” în rândul preoţilor arădeni şi de adăpostire a unui fugar. Faţă de principala acuzaţie, părintele Boldor a răspuns, desigur în termenii agreaţi de anchetatori:
„Tudor Demian mi-a pus problema strângerii rândurilor credincioşilor în jurul preoţilor şi al Bisericii, şi nu numai legionarii, ci şi istoricii şi din alte partide; însă să fie oameni hotărâţi şi conspiratori cu vederi nealterate de actualul regim, pe care să-i polarizăm în jurul nostru, să contăm pe ei şi deocamdată să fim sub îndrumarea părintelui Felea”. Pasajele introduse de anchetatori în declaraţia preotului Boldor sunt uşor detectabile.
Desigur că ele aveau rolul de a oferi anchetei o cheie ideologică asupra acţiunilor întreprinse de către preoţii arădeni, cu rol conspirativ împotriva regimului „democrat-popular”, astfel încât încadrările penale să pară de domeniul evidenţei. (Va urma)