Închisorile preotului arădean Petre Boldor (II)

Contaminarea ideologică asupra declaraţiilor preotului Boldor se dovedeşte în intervenţia pe care el a avut-o într-un memoriu înaintat Tribunalului Militar din Timişoara la 22 octombrie 1949: „În repetate rânduri am fost forţat prin violenţe morale şi corporale să fac declaraţii neconforme realităţii. Ultima care se află la dosar mi-a fost smulsă prin bătăi. Mi s-a prezentat textul scris la maşină şi după o rezistenţă de 30 de ore am cedat. Am indicat totuşi, prin puncte de suspensie şi semne de întrebare, afirmaţiunile mai grave ce nu-mi aparţineau. Semnele de întrebare au fost radiate. Radierea se cunoaşte. [...] O misiune profesională din partea Colegiului preoţesc al tractului Radna mi-a fost interpretată drept activitate subversivă şi am fost trimis în judecată pentru uneltire. Dovedesc această însărcinare oficială prin autorizaţia eliberată de Oficiul Protopopesc Radna, pe care o anexez”.

Misiunea profesională la care făcea referire preotul Boldor era de a sprijini o acţiune de catehizare. Alături de ceilalţi preoţi şi inculpaţi, prin Sentinţa nr. 1659 a Tribunalului Militar Timişoara, Petre Boldor a fost condamnat la 10 ani de închisoare corecţională, pentru delictul de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut penitenciarele: Arad (ianuarie 1949 şi aprilie 1954), Timişoara (noiembrie 1949 şi februarie 1955), Aiud (noiembrie 1949, decembrie 1954 şi iulie 1955), Văcăreşti, „pentru spitalizare” (noiembrie 1951), Gherla (iunie 1955) şi Jilava (iunie 1955 şi decembrie 1958). În 1951, a fost transferat în colonia de muncă forţată de la Valea Neagră, de pe şantierul de la Canal. În martie 1957 este solidar cu deţinuţii participanţi la greva foamei organizată în Penitenciarul Aiud. În protestul scris şi înaintat către conducerea penitenciarului, preotul Boldor cerea „un tratament uman, legătura cu familia, dreptul de a citi Noul Testament, lumină în cameră, pâine în loc de mălai, ocupaţie în cameră, comunicare cu ceilalţi deţinuţi, asistenţă medicală, medicamente şi repararea danturii”. Pentru gestul său, preotul Boldor a cunoscut în dese rânduri carcera, aşa cum se întâmplase şi în alte centre de detenţie. La expirarea pedepsei, preotul Boldor nu a fost eliberat. Prin Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 10.043 din 11 decembrie 1958 a fost trimis în lagăr de muncă forţată pe o perioadă de 48 luni. Astfel, de la Aiud a fost transferat în lagărul de la Culmea, iar din octombrie 1959 la Periprava. Trimiterea în lagăr s-a datorat participării la greva din 1957. A fost eliberat la 7 decembrie 1962. I s-a interzis să revină în preoţie. Abia în aprilie 1968 a fost numit preot la Parohia Lunca Cernii, judeţul Hunedoara, în august acelaşi an fiind transferat la Banpotoc, acelaşi judeţ. În februarie 1971 s-a mutat la Parohia Băcăinţi, iar trei ani mai târziu la Tărtăria, ambele în judeţul Alba. La 1 octombrie 1975 s-a retras la pensie.