În 18 decembrie 1892, la „Mariinsky Theatre”, în Sankt Petersburg (Rusia), sub bagheta dirijorului italian Riccardo Drigo, avea loc prima reprezentație publică a baletului „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Il
Închisorile preotului ieşean Mihai Acatrinei (II)
La 25 mai 1950 este arestat sub acuzaţia de apartenenţă la un „grup subversiv anticomunist" format inclusiv din foşti legionari, în frunte cu medicul militar Ioan Gheorghiu, respectiv preotul romano catolic Dumitru Matei, grup numit „lotul Gheorghiu", care avea scopul „declanşării unei insurecţii armate". Conform scenariului Securităţii, la o consultaţie a medicului Gheorghiu, Acatrinei ar fi fost recrutat în organizaţia comunistă cu scopul de a coopta persoane din zona Movileni Potângeni Iaşi şi a strânge în jurul său pe preoţii ieşeni cu sentimente anticomuniste. Prin Sentinţa nr. 383 din 31 martie 1951 a Tribunalului Militar Iaşi, Mihai Acatrinei a primit o pedeapsă de 4 ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale".
La începutul anului 1951, preotul Acatrinei devine actorul unui alt proces. Între cei 47 inculpaţi din lotul „Legendarii lui Ştefan cel Mare" figurează şi numele său. Este acuzat că, în toamna anului 1949, i s ar fi cerut să primească jurământul membrilor organizaţiei sus amintite în Biserica mitropolitană din Iaşi. Preotul Acatrinei ar fi refuzat, dar nu a denunţat această tentativă autorităţilor statului. Deşi se afla încarcerat în sistemul penitenciar comunist, prin Sentinţa nr. 1117 din 28 septembrie 1951 a Tribunalului Militar Iaşi, Acatrinei a fost condamnat în contumacie la 7 ani muncă silnică, pentru delictul de „crimă de favorizarea infractorului". Prezent în penitenciarul din Iaşi, Acatrinei află de această condamnare, încât prin petiţia din 14 iunie 1952 înaintată preşedintelui Tribunalului Militar Iaşi cerea rejudecarea celor două procese şi contopirea lor, mai ales că se considera victima abuzului comis de maiorul de Securitate care anchetase ambele cazuri, arătând cum materialele probatorii „sunt aceleaşi declaraţii în ambele dosare", care „mi au fost smulse prin presiuni fizice şi morale de neînchipuit; nu am cunoştinţă de faptele ce mi se impută". Prin Sentinţa nr. 646 din 10 iulie 1952 a Tribunalului Militar Iaşi, al doilea proces a fost rejudecat, el primind o condamnare de 3 ani închisoare corecţională, pentru „favorizarea infractorului la uneltire contra ordinii sociale". La 16 iulie 1952, Acatrinei solicită din nou contopirea pedepselor. Prin Încheierea din 23 iulie 1952 a Tribunalului Militar Iaşi, cele două condamnări au fost contopite, Acatrinei primind o pedeapsă de 4 ani închisoare corecţională. A trecut prin penitenciarele: Suceava (iunie 1950), Aiud (decembrie 1951), Iaşi (1952), Jilava (iunie 1953), mai apoi prin coloniile de muncă de la Poarta Albă (iulie 1953), Galeşu (1953) şi Peninsula (septembrie 1953). În iunie 1953 a fost declarat „inapt pentru muncă" din motive medicale, iar la 25 mai 1954, eliberat de la Peninsula. Abia în 1956 este numit la Parohia Aroneanu, de lângă Iaşi. Este urmărit în continuare de Securitate, sub suspiciunea de activitate legionară conform ordinelor primite în timpul detenţiei. În iunie 1967 împotriva sa se declanşează o urmărire penală, după cum aflăm din referatul anchetatorului, deoarece în 1966 preotul Acatrinei „a comentat în mod duşmănos măsurile luate de statul nostru în vederea creşterii natalităţii şi întărirea familiei, a proferat calomnii la adresa membrilor de partid, făcând şi unele aprecieri elogioase cu privire la activitatea organizaţiei legionare". Deoarece se schimba Codul penal, preotul Acatrinei a fost supus doar unei avertizări din partea Securităţii.