Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica Intuiția bizantină și raționalismul occidental

Intuiția bizantină și raționalismul occidental

Un articol de: Pr. Adrian Agachi - 31 Iul, 2019

Ceea ce este rațiunea pentru minte, este și intuiția pentru inimă. Mergând pe linia acestui argument, putem spune că rațiunea a reprezentat pentru Occident ceea ce intuiția a fost pentru Orient. Ar fi hazardat să ne aventurăm într-o speculație pe această temă, pornind de la ideea că nici una dintre cele două mari regiuni n-ar fi gustat perioade în care au preluat cu succes caracteristica opusă. Am avut și un Occident intuitiv, așa cum am avut și un Orient dominat de rațiune, însă niciodată pentru lungi perioade. Cumva, fiecare regiune a simțit nevoia să revină în matca sa, să își păstreze firea cu care a fost înzestrată. Mintea occidentală distantă nu putea să își deschidă prea mult granițele în fața inimii intuitive orientale, iar reciproca era la fel de valabilă.

În Imperiul Bizantin, legile, valorile vieții, societatea, cutumele, toate beneficiază de o structură rațională, însă esența lor pare a ține mai mult de zona intuiției. Bizanțul nu este rezultatul unui silogism, al unei gândiri analitice. Este viu, persuasiv în ceea ce privește emoția, dispus la schimbări, deschis în fața unor orizonturi artistice, culturale și religioase foarte generoase. În schimb, regatele occidentale sunt rezultatul unei gândiri monolitice, reci, distante, născute din calcul și analiză feroce, care adesea supune emoțiile unui control riguros și transformă viața socială într-un sistem aspru, feudal.

Toată această organizare socială, culturală, politică este întotdeauna rodul unei trăiri religioase. Bizanțul este mistic, sim­țitor, supus tainei cunoașterii lui Dumnezeu, Occidentul este formal, legiuitor, sistematic, rațional. Raționalismul nu poate fi acceptat într-un mediu intuitiv prin exce­lență. În acest sens, este foarte interesant de observat cazul trăit de Sfântul Grigorie Palama, care, la începutul vieții sale clericale, a încercat să convingă mai multe obști monahale athonite să-l primească pe un prieten apropiat al său la vremea respectivă, dar care, mai târziu, s-a dovedit a fi un prigonitor al învățăturii eclesiale: Akindin.

„Am depus foarte mult zel și energie pentru ca Akindin să fie primit în vreuna dintre venerabilele mănăstiri de acolo: fie de Iviron, fie de Filotheos, fie, în sfâr­șit, de Simonopetra. Dar prin in­s­pirație divină, ca printr-un semn comun, a fost respins de către nevoitori, fiind dat afară de peste tot. Atunci mi-a venit un oarecare gând mie, celui căruia dezaprobam pe moment fapta călugărilor – că niciodată nu s-a mai întâmplat ceva asemănător, anume, adânc mișcați de învățătura aceluia, să nu îl primească din cauza patimii invidiei omenești față de înțelepciunea și educația pe care le avea din învățătura elină. Dar mai apoi s-a adeverit vorba: «om la înfățișare, dar Dumnezeu la inimă». Aceasta s-a întâmplat cu totul din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, căci s-ar fi umplut Sfântul Munte de erezia aceluia dacă era primit, ignorându-se acest semn” (apud John Meyendorff, O introducere în studiul vieții și operei Sfântului Grigorie Palama, trad. din lb. franceză de Măriuca și Adrian Alexandrescu, studiu introd. și trad. din lb. greacă de Marius Portaru, București, Ed. Nemira, 2014, pp. 96-97).

Pentru a fi primit în una dintre obștile athonite, Akindin trebuia să susțină o predică pe o temă dată. Discursul său rațional, aproape filosofic, i-a convins pe părinții athoniți că nu este potrivit pentru a fi primit în mijlocul lor. Sfântul Grigorie Palama credea că mulți dintre aceștia au refuzat să-l accepte pe Akindin tocmai pentru că acesta avea o cultură mult superioară și un discurs intelectual peste medie, dar, de fapt, lucrurile stăteau mult mai simplu. Monahii athoniți au intuit, mai mult decât au gândit, soluția corectă. Așa cum s-a exprimat și Sfântul Grigorie Palama, erau „oameni la înfățișare, dar Dumnezei la inimă”, adică erau desăvârșiți din punctul de vedere al vieții duhov­nicești, chiar dacă nu păreau nici învățați, nici înzestrați cu alte calități care fură repede privirile celor din jur.

Întrebarea-cheie este dacă astăzi mai suntem dispuși să lăsăm loc în viața noastră intuiției du­hovnicești atât de apreciate în Bizanț sau am înlocuit-o cu totul cu un sistem rațional fără fisuri, dar și fără simțire. Robotizarea și tehnologizarea tot mai mare a societății ne arată, fără dubii, că ne îndreptăm către o formalizare, sistematizare și raționalizare a omului. În tot acest conglomerat modern, intuiția a ajuns un element disprețuit, dar care nu poate lipsi din viața duhovnicească fără a-i afecta iremediabil esența acesteia. Cât de trist sună cuvântul lui Emil Cioran: „Omul ajunge să găsească mai mult farmec în expresie decât în sufletul care o poartă, […] emoția însăși devine șlefuită (s.n.)” (E. Cioran, Tratat de descompunere, trad. Irina Mavrodin, București, Ed. Humanitas, 1992, p. 16).