Învăţământul monahal în anii '50 ai secolului trecut (IV)

Primul seminar monahal deschis de Patriarhul Justinian a fost cel de la Mănăstirea Plumbuita. Iniţial, noua şcoală monahală trebuia să funcţioneze în cadrul Mănăstirii Bistriţa olteană, care prin hotărârea sinodală din 24 mai 1948 fusese transformată în chinovie de maici şi în stavropighie patriarhală. Probabil că autorităţile statului au fost cele care s-au opus acestui demers, deoarece, în urma unor discuţii, Patriarhul Justinian obţinuse o hotărâre a Sfântului Sinod în acest sens. Dar revocarea acestei ultime hotărâri sinodale l-a determinat pe patriarh să mute vechea şcoală medie de la Bistriţa, naţionalizată prin noua lege a învăţământului, la Mănăstirea Plumbuita din Bucureşti, recent reparată şi condusă de maica Olga Gologan de la Bistriţa. Astfel, la 30 ianuarie 1949, de praznicul patronilor învăţământului teologic, în prezenţa arhiereului Pavel Şerpe, ca delegat patriarhal, la Mănăstirea Plumbuita se deschideau cursurile Seminarului Monahal „Acoperământul Maicii Domnului“, sub directoratul maicii Patricia Codău. Seminarul primea 29 de maici de la mănăstiri de prin toată ţara, deocamdată fiind utilizată programa analitică cea veche a seminariilor şi lipsind totuşi manualele corespunzătoare. Alte deficienţe erau legate de acele maici care absolviseră numai 5 clase, problemă rezolvată prin ţinerea unor lecţii speciale pentru asimilarea mai facilă a disciplinelor de studiu. Orarul zilnic se desfăşura cu 3-4 ore dimineaţa şi una după-amiaza, cu îndeletniciri practice (broderie artistică, diverse ţesături, gospodărie etc.), evident respectându-se programul liturgic monahal, iar corpul profesoral era format din şapte maici. În 1950, Seminarul de la Plumbuita avea 6 cadre didactice şi: 27 eleve în clasa I, 11 eleve în clasa a II-a şi 18 în clasa a III-a, iar directoare era maica Serafima Popescu. Pe lângă activitatea didactică, elevele erau angrenate în îndeletniciri practice, pe secţii, precum ţesut, broderie, tricotaj şi sericicultură, majoritatea producţiei fiind comercializată prin intermediul Societăţii „Româno-Export“. Seminarul funcţiona cu subvenţii de la Ministerul Cultelor, pentru utilităţi, însă majoritatea cheltuielilor erau suportate de Patriarhia Română, unele centre eparhiale şi mănăstiri.

La doi ani de la înfiinţare, Seminarul Monahal de la Plumbuita, cu hramul „Sf. Mc. Filofteia“, era mutat la Mănăstirea Hurezi, judeţul Vâlcea. Decizia Patriarhului Justinian de mutare a acestui seminar şi de transformare a Mănăstirii Hurezi în stavropighie patriarhală era aprobată de Sfântul Sinod la 10 noiembrie 1951. Un an mai târziu, la seminarul din Mănăstirea Hurezi erau înscrise 81 de surori şi monahii, iar directoare era maica Serafima Popescu. Începând cu anul 1953, directoarea Seminarului de la Hurezi a fost maica Timoteea Nicoară. La finalul anului şcolar 1955-1956, din 71 de eleve promovaseră 68, iar 12 îşi finalizau studiile seminariale. În anul următor, la acest seminar au promovat 74 de eleve, iar în anul şcolar 1958-1959 au frecventat cursurile 69 de eleve (an I-12, II-15, III-17, IV-13 şi V-12).