Învăţământul monahal în anii ’50 ai secolului trecut (VII)

În martie 1959, problema seminariilor monahale era reanalizată de funcţionarii Departamentului Cultelor, într-un referat arătându-se: „Nici una dintre acestea nu sunt şcoli pentru pregătirea deservenţilor de cult, ci ele servesc ca piese în acţiunea de intensificare şi dezvoltare a vieţii monahale iniţiată şi dusă de Patriarh (...).  Atât punerea acestor şcoli sub conducerea patriarhului, cât şi declararea ca stavropighii a mănăstirilor care le adăpostesc sunt acte nejustificate şi reprezintă doar mijloace prin care s-a căutat ca ele să poată fi folosite de patriarh în scopul urmărit de el în legătură cu viaţa monahală. Din analizarea organizării şi funcţionării seminariilor monahale pentru călugăriţe, rezultă următoarele: 1. Înfiinţarea lor reprezintă o inovaţie pe linie de sporire a centrelor de iradiaţie mistică în masa credincioşilor, în contratimp cu condiţiile etapei de dezvoltare istorică a poporului nostru. Ca atare, ele marchează o întoarcere a orientării vieţii bisericeşti direct spre un nou ev mediu şi nici măcar spre rânduielile orânduirii burgheze. Deci un dublu salt înapoi. Mentalitatea şi orientarea generală din care au izvorât este mai retrogradă şi mai reacţionară decât mentalitatea burgheză. Ea este tipic feudală; 2. Fiinţarea seminariilor monahale de călugăriţe nu-şi găseşte motivarea în tradiţia BOR şi nici în tradiţia ortodoxă în genere din care lipsesc cu desăvârşire. Ele au antecedente numai în tradiţia  catolică a Evului Mediu, tradiţie pe care a abandonat-o însuşi catolicismul încă din vremea trecerii spre orânduirea burgheză, nemaiexistând astăzi în lumea catolică nici o şcoală de acest fel; 3. După cum s-a mai relevat, ele nu pregătesc deservenţi de cult şi deci, în mod intenţionat incorect, au fost trecute în categoria şcolilor BOR pentru pregătirea clerului; 4. Ele nu corespund nici unei nevoi reale a BOR; 5. Absolventele lor sunt trimise unele la Institutele teologice - sporind mereu numărul studenţilor acestor şcoli - spre a deveni apoi profesoare la seminariile monahale sau spre a se pregăti pentru «apărarea credinţei», iar altele, ca profesoare la şcolile elementare mănăstireşti sau la diverse ascultări prin mănăstiri, spre a se întări aceste redute de misticism şi de obscurantism primejdios; 6. Ele servesc ca un puternic mijloc de atracţie a tinerelor fete spre mănăstiri, îmbiindu-le perspective de a studia la Institutele teologice, de a deveni profesoare chiar la seminariile monahale, de a deveni stareţe, profesoare la şcolile elementare mănăstireşti etc.; 7. Regimul conducerii lor este un regim special de şcoli patriarhale, iar nu un regim de şcoli bisericeşti, aşa încât şi acest fapt constituie o dovadă că ele nu servesc nevoilor şi intereselor bisericii, ci intereselor personale ale «politicii bisericeşti» a patriarhului. Pe lângă cele două seminarii monahale pentru călugăriţe s-au mai creat în mănăstiri, începând cu anul 1950-1951, numeroase şcoli elementare pentru călugării şi călugăriţele fără carte. Numărul acestora a ajuns la 56. Nici aceste şcoli nu sunt în tradiţia Ortodoxiei şi ele servesc aceluiaşi scop ca şi seminariile monahale pentru călugăriţe: intensificarea şi dezvoltarea vieţii călugăreşti şi reînvierea evului mediu bisericesc, ca baraj în calea dezvoltării istorice a poporului nostru şi în calea construirii socialismului“. În urma acestei analize, responsabilii din departament propuneau: 1. Desfiinţarea seminariilor monahale pentru călugăriţe şi trecerea mănăstirilor care le adăpostesc sub jurisdicţia chiriarhilor eparhiilor pe teritoriul cărora se găsesc aceste mănăstiri; 2. Desfiinţarea şcolilor elementare mănăstireşti; 3. Desfiinţarea seminariilor teologice şi reducerea numărului şcolilor de cântăreţi bisericeşti de la 6 la 3; 4. Îndepărtarea din Institutele teologice a studentelor călugăriţe şi a altor studenţi înscrişi neregulamentar. Dar aceste măsuri nu s-au aplicat doar în cazul seminariilor de monahii. A fost vizat inclusiv Seminarul de la Neamţ, unde la 24-26 aprilie 1959 inspectorul de culte Ştefan Stănescu „a trasat ca sarcină conducerii şcolii“ ca, după vacanţă, cei 9 monahi elevi să fie excluşi şi trimişi la mănăstirile din care proveneau. Acelaşi inspector vizita Seminarul de la Hurezi în perioada 25-26 mai 1959 pentru a verifica numărul şi frecvenţa elevelor, activitatea corpului didactic, manualele, conţinutul şi modalitatea predării lecţiilor, mai ales în problema „educaţiei cetăţeneşti şi patriotice“, în fond îndoctrinarea elevelor maici cu propaganda comunistă. În urma inspecţiei, zelosul responsabil de la culte „a trasat“ conducerii şcolii următoarele „sarcini“: „controlarea  lecturii elevelor şi urmărirea activităţii lor“ cu publicaţii gen: „Scânteia“, „Ştiinţă şi Tehnică“, „Scânteia Tineretului“, „Munca“ ş.a.; verificarea bibliotecii; „profesorii să facă prin lecţie şi educaţie cetăţenească şi patriotică“, iar „nucleul orelor de dirigenţie să fie educaţia cetăţenească şi patriotică“. Iar aceasta a fost numai o presiune de moment exercitată de Departamentul Cultelor. Cu toate protestele maicii stareţe Veronica Constantinescu, pentru anul şcolar 1959-1960, Departamentul a interzis delegatului patriarhal să participe pe data de 1 octombrie la deschiderea cursurilor şi elevele să se prezinte la Seminarul de la Agapia. La fel s-a procedat în cazul Seminarului de la Hurezi, astfel încât cele două şcoli erau desfiinţate.