Învăţământul românesc în secolul trecut: „reforme şi iar reforme

▲ Dezbaterile aprinse pe tema reformei sistemului de învăţământ românesc nu au apărut în perioada recentă, aşa cum s-ar crede, ci erau prezente şi în perioada interbelică ▲ Într-un editorial din „Curentul”, de vineri, 9 martie 1928, intitulat „Reforma învăţământului”, autorul Cezar Petrescu se întreabă dacă sunt utile „cârpelile” din învăţământ: „Încă un proiect nou. Este în tradiţia ministerului de instrucţiune ca fiecare titular să înfăţişeze un proiect de reformă situat exact la antipodul predecesorului. (...) D. Petrovici a fost pentru filosofie, D. dr. Angelescu a fost pentru dumping de construcţii şcolare. Rezultatele imediate şi pipăibile s-au numărat la examenele de bacalureat (...) Căci o primenire sigură şi rodnică a învăţământului, nu se mai poate realiza din cârpeli” ▲

Nemulţumirile din sistem erau clare, atât înainte de reforma din 1928, cât şi după ce aceasta a fost anunţată. În ziarul „Curentul” din anul 1928, din articolul „Comitete şi comiţii şcolare”, aflăm că „deşi pentru stârpirea analfabestismului Constituţia garantează gratuitatea şi obligativitatea învăţământului în România, totuşi începând dela legea Eforiilor şcolare discutată în parlamentul dela Iaşi al lui Marghiloman şi continuând cu legea Comitetelor Şcolare a d-lui Angelescu organizarea învăţământului public este în permanentă contradicţie cu constituţia. Prin aceste comitete şcolare, statul îşi trece de pe umeri sarcina învăţământului, pe spatele părinţilor. Prin noua organizare şcolară comitetele respective au a se îngriji de fondurile trebuitoare pentru bunul mers al şcoalei şi aceste fonduri se alimentează din taxe şcolare care apasă greu bugetul părinţilor”.

„Curentul” din 19 februarie 1928 arată cum normele de aplicare ale unei legi au fost gata după 27 de ani: „Legea de organizare a învăţământului meseriilor a fost promulgată în 1901. Prin acea lege, întrâun articol se lămurea că normele de recrutare a corpului didactic se vor preciza pe cale de regulament. Ceea ce numai în ţara românească se poate întâmpla, acest regulament a trebuit să aştepte douăzeci şi şapte de ani pentru ca să fie întocmit. Fără examene de capacitate, fără precizări, în corpul didactic profesional era o harababură complectă. Erau maeştri cu vechime de câte 10, 15, 20 de ani fără să aibă o situaţie stabilă. Noul regulament stabileşte condiţiunile examenelor de capacitate. Anul acesta chiar se va ţine primul examen”.

Indemnizaţia de scumpete pentru profesorii anilor ’20

Din „Curentul”, ediţia de 19 februarie 1928, aflăm cum se acordau salariile pentru cadrele didactice, în urma noilor instrucţiuni ale ministerului: „Conform acestor instrucţiuni retribuţia profesorului se compune din două părţi distincte: prima parte formată din salariul de bază şi gradaţiile respective, iar cea deâa doua din accesorii, sub care se înţeleg indemnizaţia de chirie, indemnizaţia de scumpete, ajutorul familiar, sporurile de scumpete 1923-1926 şi sporul 1927. Indemnizaţia de chirie se acordă în cote diferite, după starea civilă şi numărul copiilor precum şi după gradul de importanţă al localităţii respective”.

Profesorii se întâlneau deseori pentru a discuta problemele privind salarizarea, în cadrul unor conferinţe la „Cercul profesorilor”, aşa cum relatează ediţia din 21 ianuarie 1929 din „Cuvântul”. Potrivit ziarului, D.M. Popovici, profesor la şcoala superioară de comerţ, „face apel la solidaritatea corpului didactic pentru a lupta cu succes în revendicările materiale ce au de făcut. În cazul în care statul nu dispune de fonduri, ministerul instrucţiunii să oblige comitetele şcolare să contribuie la majorarea coeficientului gradaţiei până la egalarea lui cu cel al salariului de bază. Statul ar putea să acorde ministerului instrucţiunei un credit extraordinar care ar putea împlini diferenţa coeficientului gradaţiilor. De asemenea orele suplimentare să se plătească integral”.

Gimnaziu cu trei clase

Din „Curentul”, 21 februarie 1928, aflăm că „proiectul învăţământului” propus de ministrul Angelescu a trezit nemulţumiri în rândul dascălilor.

Ministrul a propus o împărţire a învăţământului în „teoretic şi practic”, astfel că o parte dintre şcolile aflate sub îndrumarea ministerului „muncei” sau „artelor şi cultelor”, „agriculturei”, „lucrări publice”, „comunicaţiei”, ar trebui trecută sub îndrumarea directă a ministerului instrucţiunei. „Acţiunea domnului Angelescu va deveni desigur ridicolă întrucât va fi combătută nu numai de opoziţia dar chiar şi de membri din sânul guvernului”.

Ziarul „Curentul” din 4 martie 1928 prezintă „inovaţiile ministrului Angelescu”: „sâa hotărât prin lege ca gimnaziul să nu aibă mai mult de trei clase, şi la sfârşitul fiecărui an elevii vor da examene pentru câteva din materiile principale cari nu vor fi aceleaş pentru fiecare clasă. La intrarea în liceu absolvenţii gimnaziului vor da un examen de admitere. Gimnaziul ca şi liceul vor fi unitare, gimnaziul socotindu-se ca o şcoală pregătitoare nu numai pentru liceu, dar şi pentru celelalte şcoli superioare. La terminarea liceului se vor da examenele obicinuite de bacalaureat”. Erau desfiinţate „vechile secţii (real, modern, clasic)”. De asemenea, „sâau trecut în orariul liceelor câte 4 ore pe săptămână de gimnastică, nu una ca până acum. Materia care se va preda în liceele de fete va fi exact aceiaş ca la liceele de băeţi cu singura deosebire că la acestea din urmă orele de lucru manual se vor intrebuinţa pentru experimentarea ştiinţei practice: mici experienţe de cari elevul se isbeşte la fiecare pas: instalarea unei sonerii, lipirea metalelor, etc.”.

Se introducea „anul preparator”, între liceu şi universitate, dar fără să se specifice cine va preda acestor elevi, profesorii de la liceu sau cei de la universitate.

„De patru ani încoace învăţământul nostru este întrâo continuă prefacere”

În ziarul „Cuvântul”, în numărul din 2 ianuarie 1929, articolul „Şcoala în 1928”, atrăgea atenţia asupra schimbărilor dese din învăţământ: „De patru ani înoace învăţământul nostru este întrâo continuă prefacere. Reforme şi iar reforme. De sigur că nevoia acestor reforme nâa isvorât decât din convingerea că aşa cum mergea şcoala noastră nu mergea bine. (...) Anul 1928 ne-a adus şi el, poate cea mai de seamă reformă şcolară de după război: cea a învăţământului liceal. E bună sau rea? E prematură orice afirmaţie într-un sens sau altul. Apărătorii reformei şi cei cari au combătut-o, abia peste câţiva ani vor avea putinţa să verifice de partea cui a fost dreptatea. Până atunci, însă, nu se poate trece peste constatarea, verificată la începutul acestui an şcolar, că noua reformă a produs o mare perturbare în bunul mers al şcoalei. Se pare că reforma nâa fost îndeajuns studiată, şi că, mai ales, în privinţa aplicării ei, sâa lucrat cu mare pripeală”.

În numărul din 3 ianuarie 1929 din „Cuvântul”, este criticată reforma ministrului Angelescu. Guvernul care a urmat celui din care a făcut parte Angelescu a constatat: „1. Că pentru 1.900.000 copii nu există nici şcoli, nici dascăli. 2. Că şcolile pe care budgetul le înregistrează ca existente pot fi împărţite în următoarele categorii: a) Şcoli cu ziduri şi fără elevi; b) Şcoli cu ziduri şi elevi fără învăţători; c) Şcoli cari funcţionează normal. Categoria cea din urmă fiind cea mai redusă, numărul enorm de copii de şcoală osândiţi la analfabetism se explică fără greutate”.

Să se schimbe schimbarea!

Pentru admiterea în cursul superior de liceu, în anul 1929, elevii trebuiau să se pregătească la mai multe materii: „Limba română, istoria românilor, geografia României, limba franceză şi matematicile”, după cum arată un ordin al ministrului Costăchescu, publicat de ziarul „Cuvântul” din 18 ianuarie.

În ceea ce priveşte bacalaureatul, „Şedinţa grupului profesorilor parlamentari” din martie 1929 a propus o nouă modificare a legii învăţământului secundar, numai după ce fusese făcută una în 1928: „grupul a adoptat formula că bacalureatul nu trebuie să fie un prilej de verifiare a cunoştinţelor absolvenţilor de liceu, ci de constatarea a influenţei studiilor liceale asupra maturităţii elevilor şi dacă cunoştinţele dobândite permit candidaţilor să-şi însuşească cultura universitară”.

„Ateliere complecte prevăzute cu aparate şi maşini moderne”

O importanţă deosebită era acordată şi învăţământului profesional, care avea nevoie de reglementări speciale, aşa cum solicitau cadrele didactice: „Membrii corpului didactic vor da contribuţia lor pentru o bună întocmire a viitorului proiect de lege pentru organizarea învăţământului muncitoresc. Dacă sâar întârzia aducerea unui asemenea proiect de lege s-ar primejdui întreaga activitate de până acum. Ministerul muncii este interesat de înfiinţarea unor şcoli tip, de specializare, de tipul celor organizate de Kerschensteiner în Bavaria. Aceste şcoli urmează să fie înzestrate cu ateliere complecte prevăzute cu aparate şi maşini moderne, pentru ca ucenicii să poată învăţa procesul producţiei industriale după principiile ştiinţei aplicate”, aşa cum arată ediţia din 29 ianuarie 1929 a ziarului „Cuvântul”.

„Un elev a înebunit din cauza surmenajului”

După ce s-a schimbat ministrul reformator Angelescu, la ministerul intrucţiunei au început să apară plângerile şi reclamaţiile: „Sănătatea copiilor grav primejduită de programele analitice ale d-rului Angelescu”, titra vineri, 11 ianuarie 1929, ziarul „Cuvântul”: „O delegaţie de medici în frunte cu d-l profesor dr. Alexandrescu-Dersca, s-a prezentat eri dimineaţă d-lui prof. Costăchescu, ministrul instrucţiunei, căruia i-au adus la cunoştinţă rezultatele nefaste asupra sănătăţii copiilor date de aplicarea nouei programe analitice din şcoalele secundare. Medicii au arătat că aceste programe, cu toate că au fost reduse în cursul anului şcolar, au rămas cu mult prea încărcate faţă de puterea de muncă a elevilor. Sâa constatat de către medici că programele analitice cerând o muncă excesivă din partea elevilor au adus o stare generală de debilitate şi surmenaj, dăunătoare sănătăţii copiilor. D. prof. Alexandrescu-Dersca a arătat d-lui ministru Costăchescu cazul unui elev care a înebunit din cauza surmenajului. O coincidenţă tristă a făcut ca acest elev să fie fiul unui funcţionar al ministerului instrucţiunei (...) D. ministru a fost pus la cunoştinţă de faptul că la unele clase orariul cuprinde câte 5-6 materii principale în aceiaşi zi, ceiace este peste putinţa de percepere a şcolarilor”.