Istoria creştinismului (MXCIX): Nicolae Bălan, mitropolitul Transilvaniei (1920-1955) (II)

Prin faptele şi realizările sale, mitropolitul Nicolae Bălan a deschis o epocă nouă în istoria Bisericii din Transilvania, devenind, după Andrei Şaguna, cel mai însemnat mitropolit al Transilvaniei. Activitatea sa a fost complexă. Ca mitropolit a depus eforturi susţinute pentru unificarea bisericească după înfăptuirea României Mari. Datorită implicării sale, mitropolitul Nicolae Bălan a reuşit să impună în Biserica Ortodoxă Română Statul de organizare din 1868 a lui Andrei Şaguna. Din această perspectivă s-a afirmat: „Dacă la baza Statutului Organic din 1868 a stat spiritul lui Andrei Şaguna, la temelia Legii şi a Statutului de organizare din 1925 a stat spiritul mitropolitului Nicolae Bălan, care a izbutit să extindă organizarea şaguniană asupra întregii Biserici Ortodoxe din România”. Mitropolitul Nicolae Bălan a apărat drepturile Bisericii în Senatul României în momentele de seamă ale istoriei: în 1923, la discutarea noii Constituţii; în 1925, la discutarea Legii privitoare la unificarea bisericească; în 1928, la discutarea Legii Cultelor; în 1929, cu prilejul ratificării Concordatului cu Roma. În toate discursurile a apărat cu demnitate şi competenţă autonomia Bisericii, ridicându-se împotriva unor partide politice, care urmăreau să pună Biserica Ortodoxă Română într-o stare de inferioritate faţă de celelalte culte, în special faţă de cel romano-catolic. O parte din discursurile parlamentare şi din cuvântările mitropolitului Nicolae au fost adunate în volumele „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău” (1945) şi „Biserica şi viaţa” (1947). În mod deosebit, mitropolitul Nicolae Bălan a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe Române prin activitatea culturală. Datorită implicării sale efective şi a priceperii deosebite, Sibiul a devenit unul dintre cele mai însemnate centre tipografice-editoriale din întreaga Patriarhie Română.