Jurnalul unui preot cărturar sau jurnalul unei perioade agitate a României

Jurnalele şi memoriile sunt izvoare istorice de primă mână pentru cercetătorul, şi nu numai, care doreşte să intre în atmosfera unei perioade. Sunt cronici care aduc în atenţie atât rolul jucat de cronicar, cât şi numeroase aspecte de ordin cotidian, politic, economic, social şi bisericesc. Datorită dozei lor de subiectivism, mai mare sau mai mică, acest tip de izvoare ajută pe istoric să verifice ceea ce găseşte în documentele de arhivă. Un astfel de izvor istoric este jurnalul scris de părintele Paul Mihail, între anii 1940 şi 1944 şi publicat la Editura Paideia în 1999 sub îngrijirea Eugeniei Mihail (soţia) şi a Zamfirei Mihail (fiica) şi la stăruinţa regretatului profesor Gheorghe Buzatu. În paginile scrise de preotul cărturar basarabean este surprinsă perioada în care România ajunsese la decădere, după un interbelic tumultuos, cu cedarea Basarabiei şi Bucovinei, urmată de abdicarea regelui Carol al II-lea şi instalarea unui guvern naţional-legionar, intrarea în război care a condus la recuperarea teritoriilor pierdute, implicarea pe frontul de est, apoi retragerea încheiată cu ocupaţia sovietică. Astfel de evenimente sunt surprinse de ochii unui slujitor al altarului, al Bisericii „Vechea Mitropolie“ de la Chişinău, nevoit în vara lui 1940 să se refugieze peste Prut, la Iaşi. După secvenţa legionară finalizată prin rebeliunea din ianuarie 1941, România intra în război alături de Germania cu obiectivul declarat de a recupera teritoriile cedate. Revenirea autorităţilor române în Basarabia a fost evenimentul care a bucurat peste măsură pe părintele Mihail, deoarece se întorcea la parohia sa, în mijlocul credincioşilor săi. Cu girul autorităţilor, părintele a purces la refacerea parohiei şi la întemeierea Muzeului Bisericesc, care trebuia să reprezinte emblema trecutului spiritual românesc din Chişinău pentru ţinutul dintre Prut şi Nistru. Părintele Mihail a strâns, a catalogat, a expus tot ce avea mai bun spiritualiceşte Basarabia în acea vreme. Chiar mareşalul Ion Antonescu a apreciat efortul părintelui cărturar, oferind sprijinul de care avea nevoie. Însă orice război are şi un deznodământ. Iar acesta nu a fost în favoarea României. În notele sale zilnice, părintele îşi manifestă îngrijorarea pentru viitorul poporului român, cu reală emoţie gândindu-se la ceea ce poate fi mai rău. Mai avea o nădejde, cea în Dumnezeu, prin rugăciune. De aceea, a fost printre ultimii la refugiul din 1944, când, sub atacurile frecvente ale Armatei Roşii ce părea de neoprit, a încercat să salveze bunurile pe care cu greu le strânsese la înfiinţarea Muzeului Bisericesc. Era al doilea refugiu al părintelui şi ultimul. A ajuns până în Oltenia, acolo unde se refugiaseră autorităţile bisericeşti. A stat lângă familia greu încercată de neajunsurile refugiului, cu gândul mereu că bunurile Muzeului Bisericesc pot fi salvate. Cu îndrăzneală, a făcut intervenţii chiar şi la autorităţile de ocupaţie sovietică, salvându-le. Cu toate acestea, mai apoi aveau să fie risipite. Dincolo de faptele şi simţămintele părintelui, din jurnalul său aflăm despre viaţa cotidiană din România celui de-al Doilea Război Mondial: administraţia românească din Basarabia eliberată, refacerea spirituală după un an de ocupaţie sovietică, frământări şi realizări bisericeşti, grandoarea slujbelor de peste Prut, neajunsurile refugiului, bombardamentele americanilor din 1944 şi sosirea ruşilor în România. Toate acestea sunt mărturii valoroase despre un trecut poate prea discutat în istoriografie, dar puţin cunoscut şi înţeles. Tot în volumul la care facem referire, editorii au adăugat o bibliografie a scrierilor părintelui Paul Mihail şi a referinţelor despre el (1928-1997), utilă pentru a trece în revistă opera cărturarului basarabean care a fost părintele Paul Mihail.