La pomenirea mitropolitului Antonie Plămădeală al Ardealului

În februarie 1949, Leonida Plămădeală era condamnat la ani grei de temniţă de către un regim politic care refuza existenţa lui Dumnezeu. Tânărul teolog era tratat de autorităţile comuniste ca mulţi alţi tineri din acea vreme care nu puteau accepta un sistem politic ce devastase spiritual întreaga Rusie. Prevenit de arestările operate de organele de represiune, el a reuşit să fugă peregrind prin nordul Ardealului, reuşind să-şi finalizeze studiile teologice la Institutul Teologic de la Cluj, apoi intrând în obştea monahală care abia se închega la Prislop, sub oblăduirea duhovnicului Arsenie Boca. Găsit de autorităţile statului, a fost nevoit să plece, ajutat mai ales de fratele său, care s-a jertfit pentru el. A ajuns la Mănăstirea gorjeană Crasna, acolo unde se înfiripase o mică comunitate care vieţuia după modelul isihast, în frunte cu energicul monah Agaton Sandu Tudor. Însă, a fost găsit şi aici de autorităţile statului, mai ales că stareţul Agaton primise şi el o condamnare. Monahul Antonie a plecat în Moldova, fiind primit de duhovnicul Cleopa Ilie, cel care conducea vestita obşte de la Mănăstirea suceveană Slatina, acea academie duhovnicească a Moldovei. Pentru că era printre puţinii monahi învăţaţi, cu studii teologice, Antonie Plămădeală a fost profesor la şcoala monahală de la Râşca şi cancelar la Dragomirna. Dar el a rămas cu sufletul la Slatina lui Cleopa Ilie. De aici a fost luat şi reţinut de Securitate. Autorităţile statului invocau ispăşirea pedepsei primite în 1949, în contumacie. Însă tânărul monah a fost anchetat în legătură cu problemele duhovniceşti de la Vladimireşti şi cu aşa-zisa conspiraţie legionară din monahismul românesc. Scăparea monahului Antonie a fost amnistia dată de statul comunist condamnaţilor politici, deoarece România se pregătea să intre în ONU. În aprilie 1956 a fost eliberat, întorcându-se la Slatina lui dragă. Dar regimul l-a refuzat, scoţându-l din monahism şi de la doctoratul în teologie. A lucrat în industrie, prin vizitele pe care le făcea fraţilor monahi din Moldova, sperând că se va întoarce acolo unde îi este sufletul. Şansa lui a venit din partea acelui patriarh care, înţelegând vremurile, l-a trimis la studii în Anglia, pentru ca apoi să-l ridice în treapta arhieriei. De acum, Antonie Plămădeală, vicarul patriarhal, a fost ministrul de externe al Bisericii Ortodoxe Române, pledând pentru expresivitatea românească în Ortodoxie, pentru credinţa celor care locuiesc de 2.000 de ani în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Mai apoi, a fost episcopul Buzăului, acolo unde a descoperit moştenirea brâncovenească, iar după 1982, ca urmaş al lui Andrei Şaguna, a fost cel care a dat viaţă aşezământului brâncovenesc drept pilon al Ortodoxiei în faţa prozelitismului latin agresiv din Ardeal. La 29 august 2005, mitropolitul Antonie Plămădeală a trecut la cele veşnice, după ce în viaţa pământească şi-a adus aportul Bisericii în care se născuse.