„Lucrările şcoalei dela Socola aduc contribuţia şcoalei române la ştiinţa mondială“

În România interbelică se dezvolta o nouă latură a ştiinţei medicale, cea a psihiatriei. Savanţi renumiţi din acea perioadă, precum doctorul I. C. Parhon, au adus contribuţii însemnate la dezvoltarea mondială a acestui domeniu de cunoaştere. La Iaşi, în 1906, a fost înfiinţată o clinică universitară care servea la dezvoltarea ştiinţei, dar şi la alinarea suferinţelor unor oameni. Lucrările redactate în urma experienţei medicale de la Spitalul Socola erau citate în tratatele ştiinţifice cele mai importante ale vremii. Presa interbelică relata şi ea chinurile naşterii şi dezvoltării acestui nou domeniu.

Un articol din „Adevărul“ din 10 octombrie 1924 scrie despre „Problema psihiatrică neurologică în România“, unde se relata despre un important congres ştiinţific. „La Sibiu s’a ţinut zilele trecute (...) al patrulea congres al medicilor de boli mintale şi nervoase, grupaţi în jurul «Asociaţiei de psihiatrie, neurologie, endocrinologie şi psichologie». La acest congres, cu caracter general, au luat parte toţi psihiatrii şi neurologii noştri, în frunte cu reprezentanţii specializaţi ai facultăţilor de medicină din Bucureşti, Iaşi şi Cluj (...), congresul a avut o însemnătate covârşitoare“.

În ceea ce priveşte „problema psihiatrică în România“, „oficialitatea n’a luat în serios sau a sprijinit prea puţin efortul psihiatrilor noştri în nobila lor preocupare“.

„Să sperăm că oficialitatea va reveni la sentimente mai bune şi va da pe viitor sprijinul aşteptat, pentru rezolvarea problemei psihiatrice şi neurologice. Hotărârile luate la congresul de la Sibiu vor înlesni opera oficialităţei. Dar mai trebuie şi concursul publicului. Astfel, publicul să nu mai fie călăuzit de prejudecăţile trecutului, socotind că boala mintală şi cauzele cari au provocat-o trebuiesc ascunse de ruşine. Din potrivă, societatea are datoria să sprijine opera psihiatrilor, în şcoale, în viaţa familiară, pretutindeni în vederea unei eficace profilaxiuni, prevenire, a bolilor mintale“. Ziarul mai relatează faptul că „În congres s’a preconizat ideea înfiinţărei unei Ligi asemănătoare celor ce există de mult în străinătate şi la Sibiu s’a şi pus bazele Ligei, printre primii participanţi fiind congresiştii şi mult public sibian în frunte cu mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan. Publicul nostru să imite pilda dela Sibiu“.

Parhon a creat la Socola „un stat-major ştiinţific de elită“

O intenţie a guvernului de a desfiinţa Spitalul Socola a iscat vii reacţii în mediul academic, pe care presa le-a relatat. „O lovitură dată Moldovei şi Basarabiei“, un articol din „Adevărul“ din 25 noiembrie 1925, scrie despre „lovitura dată de guvern universităţii de la Iaşi prin desfiinţarea Ospiciului de alienaţi dela Socola. Facultatea de medicină n’are săli de curs, biblioteci, instrumente (la un microscop studenţii se uită clae peste grămadă). N’are materiale, n’are mijloace de cumpărat şi de întreţinut animale de experienţă. Clinicile sunt într-o situaţie jalnică.

Singura clinică din Iaşi bine amenajată: cu pavilioane multe, spaţioase, construite anume în acest scop, cu paturi numeroase, era Ospiciul de alienaţi dela Socola, clădit într-o localitate liniştită şi cu aer curat. Această clinică avusese norocul de a fi încredinţată savantului profesor dr. Parhon care îşi creiase un stat-major ştiinţific de elită: medici primari, secundari, asistenţi, preparatori etc., doctori cari, renunţând la clientelă, se conservaseră ştiinţei, înfundându-se în laboratoarele şi în pavilioanele de la Socola“.

În articol se arată că „nu e vorba numai de personalul ştiinţific şi spitalicesc educat de d. dr. Parhon - personal care acum rămâne fără nici un căpătâi, ci mai ales de bolnavii acestei instituţii. S’a spus că pensionarii dela Socola vor fi transferaţi la Ospiciul dela Costiuleni (Basarabia), cât şi la celelalte ospicii din ţară. Mai întâiu ospiciul dela Costiuleni este insuficient chiar pentru bolnavii din Basarabia - probă că o parte din aceştia sunt internaţi la Socola. În al doilea rând se pune întrebarea: La ce ospicii din ţară vor fi strămutaţi actualii pensionari ai Socolii, cât şi viitorii alienaţi din Basarabia şi din Moldova? La Mărcuţa sau la Madona Dupu?“.

„Numărul bolnavilor din Spitalul Socola se apropie de şase sute“

Însuşi directorul spitalului intervine în presă arătând cât de important era acest loc „de utilitate naţională“, într-un articol din „Adevărul“ din 11 septembrie 1925. Astfel, în „Spitalul Socola din Iaşi. Însemnătatea lui ca centru pentru tratamentul boalelor nervoase şi mintale“, C. I. Parhon arată că „S’a întrebuinţat de cele mai multe ori termenul de «Ospiciu» în loc de cel de «Spitalul» Socola“, astfel că a crezut că este necesar să intervină să explice că, din cauza unor concepţii învechite „ideea de incurabilitate era legată aproape fatal de aceea de alinaţiune mintală. Din acea vreme datează concepţia «ospiciilor» sau «azilelor» de alienaţi (...) sunt abea 25 de ani de când regretatul dr. Brăescu şi dr. Zosin se luptau să vulgarizeze noţiunea, atât de simplă şi de clară totuşi că şi alienaţii sunt bolnavi şi să facă pe guvernanţi să înţeleagă necesitatea creării în Moldova a unui Spital de alienaţi cu apareneţele celor din restul lumii civilizate. Graţie stăruinţei lor şi a altor oameni de bine şi graţie prezenţei în capul serviciului sanitar a spiritului luminat care e profesorul Obregia a luat naştere Spitalul Socola care a fost inaugurat în 1906 şi pus sub direcţiunea d-rului Brăescu. Acest medic a făcut toate sacrificiile de timp şi muncă pentru a înzestra spitalul cu cele necesarii pentru tratamentul bolnavilor şi n’a uitat, între altele, a utiliza munca lor în scop terapeutic creând diferite ateliere şi punând de asemeni bolnavii la cultivarea terenului de cultură de care Spitalul Socola dispune“.

Doctorul Parhon arată că „în 1913, odată cu crearea catedrei de neurologie şi psihiatrie se înfiinţează şi un al doilea serviciu la Spitalul Socola în care am fost transferat (dela Spitalul Mărcuţa din Bucureşti) după cererea mea, pentru a putea avea catedra şi spitalul în acelaşi centru (...) cu concursul d-lui director regional Sanitar dr. Cazacu am făcut ca Spitalul Socola (ca şi Spitalul Central din Bucureşti) să primească pe lângă alienaţi şi numeroşi bolnavi atinşi de o boală nervoasă fără turburări mentale obligatorii ca emiplegici afazici etc. Printre bolnavii cari graţie acestei măsuri şi-au găsit adăpostul şi tratamentul în Spitalul Socola nu pot trece cu vederea numeroasele cazuri de boala somnului şi diversele ei urmări“. Colaboratorii lui I. C. Parhon de la Socola erau „dr. Baliff, dr. Popa Radu, d-na dr. Baliff, d-na dr. Caraman“.

În 1925, „numărul bolnavilor din Spitalul Socola se apropie de şase sute. Acest mare număr a dus la crearea a două noui servicii spitaliţeşti, conduse de colegii mei dr. Popa Radu, dr. Baliff“.

Clinica neuropsihiatrică a facultăţii de medicină

„Adevărul“ din 12 septembrie 1925 arată, într-un articol semnat tot de I. C. Parhon, că la Spitalul Socola era „instalată clinica neuropsihiatrică a facultăţii de medicină (...) Fiecare student ia în mod obligatoriu, în cursul unui an, cel puţin cinci observaţiuni, fiecare pe câte un bolnav diferit de acela ce face obiectul observaţiunilor celorlalţi colegi. Aceste observaţiuni se citesc, se comentează şi se complectează în şedinţele practice ale cursului de clinică şi în modul acesta fiecare student capătă o largă experienţă în neurologie şi psihiatrie“.

La Socola, datorită faptului că „pe terenul său se pot cultiva şi oarecari plante furagere, am putut crea o bună crescătorie de animale de laborator (epuri, cobai) al căror număr atinge azi câteva sute“.

Adevărul din 13 septembrie 1925 arată că Spitalul Socola era şi „un centru de cercetare şi producţiune ştiinţifică“. „Încă din primii ani de existenţă a clinicei, lucrări făcute în spital sau laborator au văzut lumina în reviste mondiale din cele mai bine reputate. În curând ne-am dat seama cât ar fi de folositor să întemeiem şi o societate în ale cărei şedinte lunare să se prezinte comunicări ale cazurilor celor mai interesante din spital sau asupra cercetărilor de laborator, comunicări urmate de discuţiuni în cursul cărora s’ar ridica noui probleme, s’ar da noui interpretări etc. (...) am înfiinţat la Iaşi o societate de neurologie, psihiatrie şi psihologie (...) s’a simţit necesitatea creării unui buletin realizat cu mari sacrificii din partea membrilor societăţii, deşi mai târziu publicaţiunea lui a fost sprijinită şi de câţiva membri onorari şi donatori în afară de corpul medical şi mai de curând şi de ministerul sănătăţii publice“, scria doctorul I. C. Parhon.

După război, membrii societăţii „au luat o parte largă la congresul anual al psihiatrilor români (...) iar Buletinul de la Spitalul Socola a devenit organul ei oficial (...) Buletinul, publicat în limba franceză, împrăştie în toată lumea lucrările făcute în clinica dela Socola (...) în schimbul acestui buletin primim reviste şi lucrări franceze, italiene, engleze, germane belgiene, japoneze, din cele două Americi etc“.

Alte studii făcute aici apar reviste ştiinţifice din Paris, Bruxelles, Barcelona, precum şi în reviste germane sau engleze. „Lucrările şcoalei dela Socola aduc contribuţia şcoalei române la ştiinţa mondială. Ele se găsesc de altfel menţionate în diversele reviste, monografii, tratate, ce apar în diferitele ţări ale lumii civilizate. Pentru a nu cita decât un exemplu: în recentul Tratat de Endocrinologie, apărut acum două luni la Paris, sub direcţia profesorilor Lucien şi Parisot şi a lui Richard, numele cercetătorilor dela Socola se găseşte repetat de un însemnat număr de ori“, a arătat Parhon.

Un dispensar psihiatric în Capitală

Pe 17 septembrie 1925, ziarul „Adevărul“ scria despre „Higienă mintală - Necesitatea creării în Capitală a unui dispensar psihiatric“. Astfel, „în vasta problemă de acţiune a higienei sociale, un domeniu lăsat cu totul în părăsire la noi este cel al profilaxiei tulburărilor nervoase şi mintale (...) Specialişti în asemenea materie medicală nu prea avem. Toţi medicii, cărora aceşti nenorociţi se adresează, spre a le veni în ajutor, îi clasează într-o categorie unică: «bolnavi de boli nervoase» şi-i tratează cu tratament stereotip medicamentos, de cele mai multe ori ineficace, pe când ei au nevoie urgentă, înainte de toate, de o psyhoterapie. Puţinii specialişti pe care îi avem în Capitală, care ar avea competinţa necesară, nici n’au timp să se ocupe serios de ei, de prea multă clientelă ce au şi apoi sunt inaccesibili lumei sărace care nu-i în stare să plătească tariful atât de urcat al consultaţiilor“. „Cred, de aceea, de cel mai mare interes pentru sănătatea publică, organizarea în Capitală a profilaxiei boalelor mintale (...) În Bucureşti mai întâi şi apoi în câteva mari oraşe din provincie, e nevoie să se înfiinţeze măcar câte un dispensar psyhiatric“.