Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica Mănăstirea Gura Motrului acum un secol

Mănăstirea Gura Motrului acum un secol

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 07 Feb, 2011

Tradiţia spune că începuturile acestui aşezământ monahal sunt din vremea călugărului Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, cel care pusese început bun vieţii monahiceşti în Ţara Românească.

De altfel, este aşezat la o distanţă de 60 km de vechea cetate a Severinului, important reper militar în vremea cruciadelor conduse de regii maghiari şi la vărsarea râului Motru în Jiu. Gura Motrului este atestată documentar în 1519, la zidirea făcută de marele logofăt Harvat, cu hramul "Cuvioasei Parascheva". La 1642-1643, cu binecuvântarea patriarhului de Constantinopol, îi sunt refăcute zidurile de incintă. La 1653, Preda Brâncoveanu reconstruieşte biserica din temelii, atunci când călătorul sirian Pavel din Alep o descrie ca pe "o clădire măreaţă şi aleasă". Este pictată abia în 1702-1704 de către domnitorul martir Constantin Brâncoveanu, la 1852 fiind refăcută prin contribuţia lui Barbu Ştirbei voievod şi prin strădania stareţului Eufrosin Poteca. La 1812, mănăstirea a fost asediată de Tudor Vladimirescu pentru a-i prinde pe boierii care se refugiaseră aici. La începutul secolului al XX-lea mănăstirea funcţiona ca biserică parohială, cu 131 de familii şi 470 de suflete.