În data de 19 noiembrie s-au împlinit 112 ani de la nașterea singurului român laureat Nobel, profesorul și cercetătorul George Emil Palade. Născut la Iași, într-o familie de intelectuali, a urmat
20 Noi, 2024
Mănăstirea prahoveană Cheia la 1900
După 1700, românii din Ardeal au cunoscut furia prozelitismului catolic, atât prin confiscarea lăcaşurilor de cult de către noua Biserică greco-catolică, cât mai ales prin lichidarea centrelor de rezistenţă ortodoxă cu sprijinul nemijlocit al armatei austriece conduse de generalul Bukow. Atunci, românii au fost nevoiţi să treacă Carpaţii, la fraţii de un neam şi o credinţă, unde au găsit condiţiile favorabile pentru închinovierea în obştile monahale sau chiar întemeierii unor aşezăminte de rugăciune.
Începuturile Mănăstirii Cheia sunt legate chiar de acest context nefavorabil ortodocşilor din zona Braşovului. Pe drumul care şerpuieşte între Braşov şi Vălenii de Munte, pe la 1770, aceştia întemeiau un schit de lemn, cu hramul "Sf. Nicolae", patronul românilor din Şchei. Pe la 1800 a fost ridicată o altă biserică, din piatră, cu hramul "Sf. Treime", dar care după aproape trei decenii a fost mistuită de un incendiu. După 1835, biserica de piatră a fost refăcută, în formă de cruce, cu trei turle şi un pridvor supralărgit format din coloane. La 1864, Ministerul Cultelor a decis mutarea obştii la Mănăstirea Vărzăreşti, pentru transformarea aşezământului în cazarmă de grăniceri. Însă, la intervenţia promptă a mitropoliei, mănăstirea şi-a păstrat statutul. Cu toate acestea, obştea a scăzut numeric, astfel încât la 1903 forurile bisericeşti au hotărât ca Schitul Crasna din apropiere să-i fie dat ca metoc. În 1909 obştea era formată din 15 monahi. Tot în acest an, ieromonahul Grigorie Munteanu-Georgescu, originar din Săcele, Braşov, a fost numit stareţ, în vremea căruia Mănăstirea Cheia a cunoscut o dezvoltare duhovnicească şi economică majoră.
