Mănăstirea Sărăcineşti - Vâlcea după desfiinţarea în comunism

Pe drumul ce duce de la Râmnicu Vâlcea spre Băile Olăneşti, în localitatea Valea Cheii, pelerinul se poate închina la Mănăstirea Sărăcineşti. Aşezământul vâlcean are origini medievale târzii şi o istorie tumultuoasă datorată mai ales ingerinţelor statului modern, dar şi a celui comunist. Până la 1860, mănăstirea a funcţionat ca o chinovie de maici, pentru ca, la puţin timp, aici să fie instalată o obşte de călugări. Însă, doar până în 1873, când mănăstirea a fost desfiinţată, lăcaşul devenind filie a Parohiei Cheia, iar clădirile din incintă găzduind o şcoală primară. În 1913, la Sărăcineşti se reînfiripă vieţuirea monahală cu o obşte de maici care va activa până în 1960, adică la aplicarea Decretului 410/1959. Cum s-a întâmplat şi în cazul altor aşezăminte desfiinţate în această perioadă, autorităţile locale au cerut ca locaţia Mănăstirii Sărăcineşti să le fie dată în folosinţă. Evident că atât solicitarea celor de la sfatul popular local, cât şi aprobarea dată de Centrul eparhial de la Râmnic se făceau la presiunea autorităţilor centrale, mai ales a Departamentului Cultelor. Ce s-a întâmplat cu vechiul aşezământ vâlcean aflăm din câteva documente emise de fostul Departament al Cultelor. Astfel, din procesul-verbal încheiat la 28 octombrie 1960 între reprezentanţii Sfatului Popular Păuşeşti-Măglaşi şi cel al Eparhiei Râmnicului şi Argeşului aflăm cum cea din urmă „îşi rezervă dreptul să oficieze slujbe religioase în biserica sfintei mănăstiri ori de câte ori crede de cuviinţă. În acest scop, va putea folosi nestingherită atât căile de acces care duc la biserică şi la clopotniţă, cât şi camera mobilată nr. 15 dintre clădirile mănăstirii. Având în vedere că, se arăta în document, sfânta Mănăstire Sărăcineşti figurează în nomenclatorul monumentelor istorice, fiind supusă regimului Legii monumentelor istorice, Sfatul Popular Păuşeşti-Măglaşi îşi ia obligaţia de a organiza paza permanentă, a întreţine şi a conserva imobilele ce le primeşte, rămânând răspunzător de eventualele incendii şi de orice degradare ce s-ar produce. De asemenea, pentru orice modificări ce ar necesita clădirile civile din incinta sfintei Mănăstiri Sărăcineşti, prevăzută în nomenclatorul monumentelor istorice, se va cere avizul Direcţiunii Monumentelor istorice“. Din acelaşi document reiese starea încăperilor din incinta mănăstirii, majoritatea în stare foarte bună, dotate cu sobe de teracotă, dar şi suprafaţa de teren, anume 4,7 ha de teren arabil, fâneaţă şi drum de acces. Evident că autorităţile locale nu şi-au respectat promisiunea de a îngriji şi a conserva incinta mănăstirii, deoarece ulterior aici aveau să instaleze un cămin de bătrâni, destinaţie care a necesitat ample lucrări de amenajare, cu modificări majore. În schimb, biserica mănăstirii a fost utilizată ca lăcaş al Parohiei Valea Cheii, fără a putea fi conservată, mai ales că era monument istoric. Un aspect de remarcat este că, în 1964, numele satului Sărăcineşti a fost schimbat în Valea Cheii.