Mănăstirea „Sfinţii Voievozi“ din Slobozia de altădată

În martie 1614, domnitorul Alexandru Iliaş al Ţării Româneşti îi dăruia postelnicului Ianache Caragea o moşie în centrul Bărăganului, numită Vaideei, acordându-i totodată dreptul de „slobozie“. Altfel spus, acei robi români şi cazaci pe care marele boier Caragea îi adusese pe moşia sa să lucreze deveneau liberi şi fără obligaţii faţă de domnie. Totodată, postelnicul se hotărî să ridice o mănăstire în cinstea Sfinţilor Voievozi. Acestea sunt începuturile Mănăstirii „Slobozia lui Ianache“ şi ale oraşului de astăzi. Despre mănăstire nu prea avem informaţii. Aceasta este amintită pe la 1633, cu moşia care fusese luată de domnitorul Matei Basarab. Se pare că aşezământul boieresc fusese afectat de cutremurul din 1627. În aceste condiţii, în 1633-1634, noul stăpân al moşiei Vaideei şi al mănăstirii, domnitorul Matei Basarab, reface aşezământul în întregime, adăugându-i ziduri de incintă fortificate, pentru ca mai apoi să o închine mănăstirii athonite Dochiaru. Tradiţia spune că aşezământul va fi fost sfinţit în 1636 de către însuşi patriarhul de la Constantinopol, într-un sobor de 500 de clerici. Totuşi, un astfel de eveniment s-ar fi putut consuma dacă noua Mănăstire Slobozia ar fi fost un monument aparte. Or, din tabloul votiv în care domnitorul apare ţinând ctitoria sa în mâini ni se conturează o biserică simplă, în formă de navă şi cu o turlă. Se pare că noua mănăstire a avut mai mult un rol militar defensiv, pe drumul ce ducea de la oraşul turcesc Silistra spre Brăila, respectiv Galaţi, după cum relatează arhidiaconul sirian Pavel de Alep după vizita făcută împreună cu patriarhul Macarie la mijlocul secolului al XVII-lea: „Este aşezată de partea cealaltă a râului Ialomiţa, care, în acel loc, ajunge ca o mare sau ca un lac întins datorită multelor râuri care se varsă în el. Peste el se află un pod făcut din lemn pe care se trece. Dar noi am trecut cu luntrea. Mănăstirea este înconjurată cu ziduri mari de piatră, ca un castel, fiind numai la o zi depărtare de Silistra“. Aşezământul voievodal cunoaşte neajunsurile războaielor ruso-austro-turce de la începutul sec. al XIX-lea şi ale cutremurului din 1838. Din aceste motive, din resurse proprii, sprijin de la domnie şi donaţii, în vremea mitropolitului Neofit al Ungrovlahiei şi a voievodului Gheorghe Bibescu, în 1842-1848, egumenul grec Gavriil de Smirna ridică din temelie întreg aşezământul. Noua biserică a fost zidită în formă de cruce, cu o turlă pe naos şi altele două, patrulatere, pe pronaos. Lăcaşul are elemente de neoclasic şi neogotic, specifice epocii, şi o pictură interioară străină de erminia bizantină. De asemenea, întreaga incintă a fost refăcută, intrarea în mănăstire procedându-se pe sub turn patrulater semeţ cu rol de clopotniţă. Potrivit izvoarelor istorice, acelaşi egumen grec întreţinea o şcoală în mănăstire pentru copiii celor care locuiau în împrejurimi şi o bibliotecă cu numeroase volume în limbile română, greacă, franceză şi chiar germană. După secularizarea averilor mănăstireşti, mănăstirea intră în regres, fiind utilizată de către comunitatea din Slobozia. În 1897, biserica a fost reparată. La 1900, aici slujeau ca paroh preotul iconom Stan Radu, cu pregătire de „grămătic“, numit din 1858, şi Marin Haralambie, absolvent al Seminarului Teologic inferior, numit în 1895. La începutul secolului trecut, Parohia „Sfinţii Voievozi“ din Slobozia avea 178 de familii, respectiv 734 de suflete. Abia după 1990 vechea Mănăstire Slobozia şi-a recăpătat statutul de mănăstire.