Mărturie de fraternitate între catolici şi ortodocşi

În dimineaţa zilei de joi, 21 octombrie 2010, Papa Benedict al XVI-lea l-a primit în audienţă solemnă pe Excelenţa Sa Bogdan Tătaru-Cazaban, noul ambasador al României la Vatican, cu ocazia prezentării scrisorilor sale de acreditare. În timpul întâlnirii, Papa Benedict al XVI-lea şi noul ambasador au urmat tradiţionalul schimb de discursuri. Publicăm în cele ce urmează discursul rostit de conducătorul Bisericii Catolice în timpul întâlnirii.

"Domnule ambasador,

Sunt bucuros să vă primesc în această dimineaţă, în momentul în care vă prezentaţi scrisorile care vă acreditează în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii România la Sfântul Scaun. Vă mulţumesc pentru cuvintele amabile pe care mi le-aţi adresat. La rândul meu, v-aş fi recunoscător să binevoiţi a-i exprima Excelenţei Sale domnul Traian Băsescu, preşedintele României, salutările mele cordiale pentru persoana sa şi urările mele de bucurie şi de pace pentru poporul român. Salut, prin intermediul dumneavoastră, guvernul şi toate autorităţile din ţara dumneavoastră. Doresc de asemenea să salut cu fraternitate pe Preafericirea Sa Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

În urmă cu 20 de ani, România a decis să scrie o nouă pagină din istoria sa. Dar atâţia ani trăiţi sub jugul unei ideologii totalitare lasă răni profunde în mentalităţi, în viaţa politico-economică şi în oameni. După momentul euforiei libertăţii, naţiunea dumneavoastră s-a angajat cu determinare într-un proces de reconstrucţie şi de vindecare. Intrarea sa în Uniunea Europeană a marcat astfel o etapă importantă în căutarea unei democratizări autentice. Pentru a continua această înnoire în profunzime, trebuie depăşite noile şi numeroasele provocări, astfel încât să se evite ca societatea dumneavoastră să nu fie bazată numai pe căutarea bunăstării şi pe atracţia câştigului, consecinţe de înţeles ale unei perioade de mai mult de 40 de ani de privaţiuni. Bineînţeles, se cuvine înainte de toate să prevaleze integritatea, onestitatea şi dreptatea. Aceste virtuţi trebuie să inspire şi să conducă toate componentele societăţii pentru o bună gestionare. Îndrumând cetăţenii, acestea vor contribui în mod efectiv la regenerarea ţesutului politic, economic şi social în complexitatea crescândă a lumii contemporane.

România este constituită dintr-un mozaic de popoare. O astfel de varietate poate fi interpretată ca un obstacol în calea unităţii naţionale, dar aceasta poate fi privită, de asemenea, ca o îmbogăţire a identităţii sale, deoarece ea este una dintre caracteristicile acestei identităţi. Se cuvine deci să facem în aşa fel încât fiecare individ să aibă locul său legitim în societate, mergând dincolo de această varietate şi respectând-o. Gestionarea moştenirii lăsate de comunism este dificilă din cauza dezintegrării societăţii şi a individului pe care acesta l-a favorizat. Valorile autentice au fost de fapt ascunse în favoarea teoriilor false care au fost idolatrizate din raţiuni de stat. Aşadar, astăzi trebuie să ne angajăm în dificila sarcină de a ordona în mod corect lucrurile umane, utilizând libertatea aşa cum trebuie. Adevărata libertate presupune căutarea adevărului, a binelui, iar ea se împlineşte chiar cunoscând şi făcând ceea ce este oportun şi drept. În acest proces de reconstrucţie a legăturii sociale, familia ocupă primul loc. Trebuie făcute toate eforturile pentru ca aceasta să-şi îndeplinească funcţia de bază în societate. Alături de familie este important să se favorizeze existenţa unui sistem educativ care să încurajeze tinerele generaţii şi să le ofere o formare la care acestea au dreptul, capabilă de a respecta şi de a le hrăni capacităţile de a transcende limitele în care s-ar vrea uneori ca aceştia să fie închişi. În prezenţa unor idealuri înalte, tinerii vor aspira la virtutea morală şi la o viaţă deschisă celorlalţi prin compasiune şi bunătate. Familia şi educaţia sunt punctul de plecare pentru combaterea sărăciei şi pentru a contribui la respectul fiecărei persoane, la respectul minorităţilor, la respectul familiei şi al vieţii însăşi. Acestea reprezintă lutul în care se înrădăcinează valorile etice fundamentale şi unde poate creşte viaţa religioasă.

Domnule ambasador, România posedă o lungă şi bogată tradiţie religioasă care, şi ea, a fost rănită de decenii obscure, iar unele dintre aceste răni sunt încă vii. Acestea cer deci să fie îngrijite prin mijloace care să fie acceptabile pentru fiecare comunitate. Se cuvine, într-adevăr, să se repare nedreptăţile moştenite din trecut, neavând teamă de a face dreptate. Pentru aceasta, ar fi bine să se încurajeze un demers care s-ar putea situa la un dublu nivel: la nivel de stat, adică favorizând un dialog autentic între stat şi diferiţii responsabili religioşi şi, pe de altă parte, încurajând relaţiile armonioase dintre diferitele comunităţi religioase din ţara dumneavoastră.

Salut eforturile realizate de guvernele care s-au succedat pentru a stabili relaţii între Biserica Catolică şi România. Citez, printre altele, cu satisfacţie, reluarea raporturilor diplomatice reciproce, a căror aniversare de 20 de ani o sărbătorim. Amintesc şi noua lege a cultelor pe care aţi evocat-o în discursul dumneavoastră. Există de asemenea un organ de întâlnire, Comisia Mixtă, stabilită în anul 1998, ale cărei lucrări ar fi bine să se reactiveze.

La rândul său, Biserica Catolică doreşte să continue să aducă naţiunii dumneavoastră o contribuţie specifică atât în continuarea edificării societăţii române, cât şi în dialogul dorit cu ansamblul comunităţilor creştine necatolice. În acest sens, Biserica Catolică vede în dialogul ecumenic o cale privilegiată pentru a-i întâlni pe fraţii săi în credinţă şi pentru a construi împreună cu ei Împărăţia lui Dumnezeu, respectând specificitatea fiecăruia. Mărturia de fraternitate între catolici şi ortodocşi, într-un spirit de caritate şi de dreptate, trebuie să prevaleze asupra dificultăţilor şi să deschidă inimile la reconciliere. În acest domeniu, roadele vizitei istorice efectuate în urmă cu 11 ani de Papa Ioan Paul al II-lea, prima într-o naţiune majoritar ortodoxă, sunt numeroase. Acestea trebuie să întărească angajarea de a dialoga în caritate şi adevăr şi de a promova iniţiativele comune. Un astfel de dialog constructiv va fi un ferment de unitate şi armonie nu doar pentru ţara dumneavoastră, ci şi pentru întreaga Europă. În această fericită împrejurare, aş vrea să-i salut cu căldură pe episcopii şi pe credincioşii Bisericii Catolice din România.

În momentul în care începe misiunea dumneavoastră, eu vă ofer, Domnule ambasador, cele mai bune urări pentru nobila lucrare care vă aşteaptă, asigurându-vă că veţi găsi mereu pe lângă colaboratorii mei o primire atentă şi o înţelegere cordială. Asupra dumneavoastră, Excelenţă, asupra familiei dumneavoastră şi asupra colaboratorilor dumneavostră, asupra întregului popor român şi asupra conducătorilor săi, invoc din toată inima belşugul binecuvântărilor lui Dumnezeu."

Salut eforturile realizate de guvernele care s-au succedat pentru a stabili relaţii între Biserica Catolică şi România. Citez, printre altele, cu satisfacţie, reluarea raporturilor diplomatice reciproce, a căror aniversare de 20 de ani o sărbătorim. Amintesc şi noua lege a cultelor pe care aţi evocat-o în discursul dumneavoastră. Există de asemenea un organ de întâlnire, Comisia Mixtă, stabilită în anul 1998, ale cărei lucrări ar fi bine să se reactiveze."

Traducere şi adaptare Georgiana Bâra